În ultimii ani, generația mea a fost preocupată să aleagă să fie reprezentați în politică de oameni educati, conectați la realitățile și standardele internaționale.

Personal cred că felul în care o persoană alege să trăiască, să se educe și să-și crească copiii spune foarte multe despre caracterul său. E motivul pentru care fac aceste interviuri cu politicieni. Cristina Bazavan

Corina Atanasiu este candidat USR pentru Parlamentul European. Are 49 de ani și a fost Secretar de Stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. A făcut parte din echipa care a negociat segmentul educație din Planul Național de Redresare și Reziliență. Este mama a doi băieți, gemeni, adolescenți. O descoperiți în rândurile următoare.

*

Faceti voluntariat încă de la începutul anilor 2000, când voluntariatul nu era parte din curricula școlară. Chiar și facultatea e cumva într-o zonă tot de asistență socială, tot orientată către comunitate. De ce ați ales această facultate și de unde aveți această înclinare?

Facultatea este, de fapt, de Științe ale Educației. Imediat după Revoluție, toate facultățile de psihologie, de pedagogie, de asistență socială, facultățile de filozofie  care fuseseră desființate pe vremea lui Ceaușescu au fost reînființate.

Când am intrat la facultate, toate aceste secții erau vărsate într-una singură și nu exista încă o delimitare foarte clară. Dar eu am studiat științele educației.

Dar de unde ați avut înclinația aceasta de a merge in zona umanistă?

Pe mine m-a prins Revoluția în clasa a zecea. După Revoluție s-a introdus filozofia și am făcut în clasa a XII-a filozofie. Am făcut un liceu de matematică fizică, cel mai bun, din orașul meu, din Focșani. Eram o mare cititoare de filozofie si  profesorul meu de liceu a fost așa uimit că are o elevă care care chiar e interesată, încât a început să-mi aducă teancuri de cărți de filosofie de citit. Eu mă pregătisem pentru arhitectură, dar el a reușit să mă convingă să dau la filozofie. Am ajuns la Iași și nu era încă ce trebuie, probabil că lucrurile erau prea proaspete sau prea necoapte. Am încercat să mă transfer la București, nu am reușit și atunci am dat din nou la facultate în 94, pentru o sectiune mai aplicata. Sunt o persoană foarte practică și m-am dus către Științele educației, pentru că și acolo aveam un filon de filozofie și m-a atras foarte mult tema.

Când erați mică, la Focșani, ce doreați să vă faceți? Erați genul lider informal, se anticipa că ați fi putut să fiți politician mai târziu?

Nu, în niciun caz. Cine îndrăznea să viseze politic?!

Tata era asistent medical și, bineînțeles, ca orice fetiță, îmi doream să ajung doctor. În gimnaziu îmi plăcea foarte mult geometria în spațiu, desenam tot felul de clădiri, blocuri și fabrici, ce vedeam prin jurul meu și, aproape tot liceul m-am pregătit pentru arhitectură. Schimbarea dramatică s-a petrecut în ultimul an de liceu, când profesorul meu de filozofie, un om absolut special, a reușit să mă deturneze de la traiectoria mea de arhitect în devenire. Dar nu-mi pare rău. Mi se pare că mi-am găsit menirea și locul în care mă simt bine să profesez, în care am în permanență energie și sunt dispusă să investesc în mine, să învăț permanent și să să pot să fac lucruri de foarte bună calitate și să inovez.

Și de ce, peste ani, ați vrut să intrați în politică? Pentru că dumneavoastră ați fi putut să munciți în orice companie internațională.

Am lucrat cu foarte multe companii de consultanță din țară și din străinătate. Nu locul de muncă a fost o problemă pentru mine. Au fost de fapt două momente care m-au convins să fac pasul.

Aveam prieteni în jurul meu care mă tot împingeau să mă înscriu în U.S.R. în 2016, când a fost acea efervescență. Dar eu încă aveam în minte că politica e ceva rău și corupt.

Pe vremea aceea copiii mei erau la școală și eram implicată în Asociația părinților; am creat chiar și o federație de părinți și acum sunt președinta federației respective. Avem în jur de 30.000 de părinți pe care îi reprezentăm și facem multă muncă pe partea de analiză, de legi, de propuneri legislative. Dar atunci, în 2018, din calitatea mea de ONG-ist activistă promovam o lege care se numește Fenomenul Brăila.

 S-a descoperit la un moment dat că erau licee tehnologice despre care nu trebuia să fie expert ca să-ți dai seama că sunt de foarte slabă calitate, dar aveau o rată de promovare la bacalaureat de sută la sută. De fapt, profesorii, directorii ”convingeau” elevii să nu se înscrie la bacalaureat; fie nu le încheiau mediile, fie chemau părinții la școală și îi amenințau în diverse forme. La bacalaureat se înscriau doar unu sau poate doi. Aceștia luau examenul și rata de succes era, firește, sută la sută.

Legea aceasta pe care noi am promovat-o instituie un mecanism de reglare a acestui fenomen: dacă din intreaga generatie de copii din anul respectiv nu s-au înscris la bacalaureat mai mult de 25%, atunci ministerul trebuie să vină să facă o anchetă. Nu le putem tăia aripile copiiilor. Poate că unii ar fi reușit să treacă de bacalaureat, și-ar fi văzut de viețile lor în continuare și ar fi avut o traiectorie profesională mult mai bună decât au avut-o.

De fapt, li se da o altă șansă la un alt nivel de viață.

Exact, vorbim despre faptul că printr-o decizie pur cinică, distrugi viitorul unor copii. Legea a trecut până la urmă. Dar atunci când așteptam în Comisia Buget și Finanțe de la Senat, unde trebuia luat un aviz, am asistat la discutiile pe alte legi. Era un pachet de acte normative care vizau educația și am văzut cum se purtau discuțiile între partidele politice de la putere. Întrebau: ”cât costă legea asta?100 de milioane. Au ăștia din Guvern bani să se bage în legea asta? N-au bani, o trecem.”

Adică toată logica de trecut legi era ”dat la gioale”, în niciun caz nu viza interesul public, obiectivele legii, totul era lupta politică.

Și asta v-a făcut să intrați în politică.

A fost unul dintre momentele definitorii, pentru că discuția de acolo mi s-a părut de un cinism extraordinar, să poți- cu un dispreț atât de mare – să te joci cu viețile a milioane de copii. Atunci mi-am dat seama că, din papucii de ONG-ist, cu greu pot să modific lucruri. Si esti eficient doar dacă ești acolo, în locul unde se fac si se implementeaza legi.

Momentul în care am ales însă cu cine să fac pasul este 1 iunie 2018.

Pe drum catre un eveniment de Ziua Copilului, m-am întâlnit în Cișmigiu cu niște tineri care întrebau bucurestenii ce părere au despre educație. Am vorbit cred 40- 50 de minute, unii luau notițe, iar la final Cristian Ghinea, care era cu ei, mi-a zis ”Știți, am uitat să pornim camera, puteți zice din nou?”

Am discutat cu ei, le-am aflat numele, am căutat despre fiecare să văd cine sunt și mi-am zis că lângă oamenii ăștia nu mi-ar fi rușine să îmi asum lupta politică.

Dar ce au zis părinții dumneavoastră și soțul?

Soțul mi-a spus ”dacă te simți în stare să faci chestia asta și ți-o asumi, eu sunt aici lângă tine”. Și așa a rămas de la început până în zilele noastre. Mă susține cu tot ce poate.

Acum fac foarte multe drumuri prin țară, prin filiale, sunt singură, mult în mașină, la volan până la 1 sau 2 noaptea, iar el stă cu mine în telefon pentru că îi este frică să nu mi se întâmple vreo nenorocire.

Părinții mei, Dumnezeu să-i ierte că s-au prăpădit, la inceput au fost foarte reticenți amândoi.

Îmi spuneau ”Ai copiii tăi, familia ta frumoasă, nu depinzi cu banii de nimeni, nu îți trebuie politică”. Pentru că ăsta era modelul pe care politicienii în ultimii 34 de ani îl imprimaseară oamenilor în minte: Intri în politică să te îmbogățești; nu există alt scop, nu există binele comunității.

Cu greu le-am schimbat percepția, dar în 2020 când am candidat la primărie, la Focșani, tata a fost foarte mândru de mine. Era abonat la ziarul local și decupa toate articolele cu mine și le punea frumos într-un caiet studențesc. Am găsit caietul după ce s-a prăpădit și m-am emoționat foarte tare.

Programul dumneavoastră electoral pentru alegerile europarlamentare se numește ”Europa competentă, tradiția digitală și verde prin oameni educați”. Ce va propuneti de fapt?

Educație făcută cu cap. Ați văzut că în toate discursurile politice, cel puțin la nivel european, se vorbește despre industrii emergente, despre tranziția digitală și verde. De fapt, în spatele acestor cuvinte, este despre nevoia de foartă multă educație. Educația suferă nu numai în România. Am văzut cu toții rezultatele de la testele PISA și cum toată lumea intră în criză, sau rezultatele la bacalaureat, ratele de abandon școlar, de analfabetism funcțional, toate sunt cele mai mari din Europa.

Problema este însă că sistemele educaționale din toate țările europene au început să scârție și una dintre cauze, poate și efect, este că tinerii nu mai merg spre cariera didactică. Asta înseamnă că sistemele de educație din țările noastre nu mai au capacitatea să pregătească oameni care, peste 30 de ani, să ne plătească nouă pensile. La sfârșitul zilei, copiii noștri ies din școală neechipați cu ce le trebuie ca să presteze munci foarte sofisticate.

Dacă ne uităm la toate nenorocirile care ne-au lovit pe rând – pandemia, criza energetică, războiul – toate au o componentă și de digital, și de verde. Nu mai putem să facem o Europă sustenabilă fără să avem instrumente digitale performante și fără să ne îndreptăm spre energii verzi, pentru că trebuie să scădem, firește, dependența de Rusia. Nu este un secret.

Dar ca să poți să faci lucrul ăsta, ca să poți să treci prin zona asta de ajustare, ai nevoie de niște tineri absolvenți care să fie echipați cu un mănunchi de instrumente, de aptitudini și de competențe pe care noi nu reușim să le mai transmitem.
De fapt, totul se reduce la a regândi, a reașeza sistemele noastre de educație pe alte baze și în alte chei.

Pentru că vorbim de educație, care este preocuparea dumneavoastră, dar și a mea, trebuie să vă spun că marea mea frustrare legată de politicienii români este că nu promovați autoeducația continuă. Nu ne spuneți niciodată – nu doar în campanie electorală, ci de-a lungul timpului – măcar pe Facebook la dumneavoastră sau pe Instagram, ce citiți, ce învățați, ce faceți ca să fiți un exemplu pentru alți oameni. Drept pentru care vă întreb ce ați mai citit în ultimii ani?

Să vă spun drept, acum, de Paști, pentru că m-am și îmbolnăvit și am cam zăcut în pat, am citit într-o zi povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara. Îmi doream de mult să o citesc; am citit-o de dimineață până spre după-amiază, dintr-o răsuflare. Este o carte absolut minunată, dacă pot spune așa despre o trăire atât de intensă a acestei femei care a suferit atât de mult în numele libertății, al lucrului corect și bine făcut.

O carte pe care aș recomanda-o cu căldură nu numai tinerilor, dar și celor de vârsta mea și chiar mai mari ca vârstă. Ar trebui să se studieze în școală, e o carte document care, de fapt, adună laolaltă toate dramele bunicilor noștri, care au prins al Doilea Război Mondial și perioada de după al doilea Război Mondial, când s-au instalat comuniștii cu toate dramele epocii respective.

Îmi povesteați că bunica dumneavoastră era foarte pasionată de lectură.

Da, bunica este un personaj absolut fabulos. Bunica paternă. S-a născut la 1900 și a murit în 1996. Când ne-am dus și i-am spus ”bunica a căzut, Ceaușescu”, a ieșit în curte, a început să se uite în cer și să zică ”Gata, acum vin americanii!”. Visul de după război.

Bunica era dintr-o familie de boiernași de țară, era fată de pension. Primul Război Mondial a prins-o la pension la Iași și străbunicul a plecat cu șareta trasă de cai să o aducă acasă. Ea a regretat că n-a mai putut face școală, dar a rămas o pasionată de istorie.

Bunicul s-a prăpădit devreme, chiar la începutul războiului, iar când au venit comuniștii peste ea, i-au luat tot. I-a mai rămas un divan foarte înalt si un cufăr în care avea tot felul de cărți despre istoria Franței. În vacanțe dormeam pe acel divan și citeam Balzac, citeam clasici ruși. Nu mă lăsa să mă dau jos din pat până nu citeam ce-mi dădea ea și până nu discutam ce citeam. Atunci, copil fiind, nu prea îmi plăcea ce mi se întâmplă, dar ulterior mi-am dat seama că a fost un exercițiu mental fabulos și care m-a ajutat foarte mult.

Dumneavoastră astăzi aveți doi copii care trăiesc în epoca internetului. Ce spun ei despre meseria mamei și cum îi convingeți să citească…

Am doi băieți gemeni, Radu și Horia. Fiind în domeniu și studiind științele educației, am fost foarte stresată când am aflat că voi avea gemeni. Citisem studii și știam că gemenii își dezvoltă limbajul mai greu, își dezvoltă propriul limbaj de care n-am scăpat, evident, dar am luptat împotriva lui. Așa că am început să citesc cu voce tare când încă erau în burtă și ulterior bebeluși și am făcut asta până pe la 10-11 ani. Și eu și soțul meu, cu rândul, am stat și le-am citit în fiecare seară. Era un soi de ritual de culcare, iar dacă într-o seară nu le citeam, pentru ei era pedeapsa supremă: însemna că suntem atât de supărați pe ei încât nu le citim.

Ca orice copil din ziua de azi, au avut suișuri și coborâșuri și propriile relații cu cărțile. Acum s-au apropiat mai tare de cărți. Consumă foarte mult audiobook. Unul dintre ei a fost un cititor acerb. Pe la 10-11 ani citea piese de teatru și știa exact ce cărți vrea să citească, ne spunea ce să-i cumpărăm. Acum sunt mari, au 17 ani, iar eu  sunt mulțumită. Cititorul familiei, Radu, a început să citească filosofie, ceea ce pentru mine este fabulos de frumos.

Dar ce spun despre meseria mamei lor?

Când i-a întrebat doamna învățătoare ce face mama, ce face tata?, au început să plângă amândoi.

Nu știau, au zis ”stă acolo la laptop și scrie”. Dar când s-au făcut un pic mai mărișori, prin clasa a treia, a patra, am început să-i implic în asociația de părinți de la școală, să facă tot felul de acțiuni de voluntariat și să gândească și ei în termeni de proiecte. De Ziua porților deschise și-au făcut un plan, au preluat părinții și le explicau de ce ar trebui să își aducă copiii în școala noastră. Se implicau de la an la an, aveau deja trasee făcute, povestioare pentru fiecare colțișor și spațiu din școală.

I-am implicat cât am putut de mult și au rămas implicați. Din 2022 am fost foarte mult în Ucraina și am făcut voluntariat cu Crucea Roșie din Vrancea, unde sunt voluntară de mai bine de 20 de ani. Copiii erau minori si n-au trecut granița dar au stat în Vama Siret într-o fermă și au branduit TIR-urile cu Crucea Roșie, astfel încât să poată fi recunoscute ca fiind transport umanitar. Au muncit greu, toată vacanța, dar le-a plăcut foarte mult.

Pentru dumneavoastră, ca femeie, cât de greu este să fiți în politică, gândindu-mă doar din perspectiva faptului că mergeți în Ucraina, că ați negociat Planul Național de Redresare și Reziliență… Și trebuie să aveți timp să faceți și lucrurile casnice, să vă ocupați și de copii…

Așa este, însă pe copii i-am învățat de mici să fie independenți. Recunosc că m-am bucurat foarte tare când au început să gătească singuri și acum s-au specializat fiecare pe câte o nișă de bucătărie. Deci, din perspectiva competențelor de viață simple, m-am asigurat că supraviețuiesc. Asta nu înseamnă că nu am fost alături de ei. Dar, într-adevăr, am avut perioade în care am fost foarte mult timp plecată. Însă comunicăm foarte mult pe diverse platforme; ne-am făcut grupuri, ne sunăm video în fiecare seară, ne urăm bună dimineața.

Dacă nu sunt acasă, mă asigur că nu întârzie la școală, lucruri absolut normale în viața de familie. Numai că o parte din viața noastră de familie s-a mutat în digital. Pe ei nu-i deranjează, s-au adaptat.

Din perspectiva asta de femeie și mamă, v-ați simțit vreodată marginalizată în politica românească? Ați simtit diferența în acceptarea opiniei dvs. în raport cu cea a unui bărbat?

Am avut niște episoade absolut surprinzătoare. Toată lumea zice că politica e murdară, dar nu-ți dai seama până nu trăiești niște evenimente nebune.

În campania din 2020, eram un om care nu se nu încadra în tiparul primarul de județ roșu, care trebuia să fie bărbat, înalt, macho. Și eu eram o femeie educată, cu păreri, cu carieră în spate. Nu prea le-a convenit și am fost destul de atacată în acea campanie. Mi-am ținut copiii departe, la fel pe soțul meu, au stat împreună în altă parte tocmai ca să-i ferim pe ei de toată nebunia asta. Au apărut pe internet tot felul de meme-uri, de imagini trucate cu mine în poziții jenante și cu tot felul de insinuări sexuale. Lucrurile acestea foarte, foarte murdare, ca să nu mai spun de amenințări în oraș de la contracandidați, mă sunau noaptea, m-au amenințat cu bătaia. Când mergeam pe stradă, parcă eram în Nașul, îmi făceau semne ca și cum mi-ar fi tăiat gâtul. Nu e firesc și nu aș vrea să treacă niciuna dintre femeile politician, indiferent de culoarea politică, prin astfel de amenințări și astfel de intimidări. Nu știu dacă se petrec și între bărbați, dar în mod clar am resimțit acest gen de acțiune.

Vreau să vă mai întreb despre Planul de Național de Redresare și Reziliență, pentru ca ati făcut parte din echipa care l-a negociat. Există o șansă reală să mai absorbim banii aceia mulți pe care acum, în campanie electorală, ii vehiculează toată lumea, dar nu pare că ne-am făcut foarte bine treaba cu ce aveam de făcut?

USR a scris PNRR, singurul proiect de țară făcut în ultimii 30 de ani. Ce vreau să se înțeleagă foarte clar legat de acest plan este că el presupune și bani, dar și reforme. Nu refoorme pe care ne oblige cineva de la Bruxelles să le facem, ci reforme de care România are nevoie: un sistem echitabil de pensii, un sistem de salarizare la stat bazat pe performanță și corectitudine, o adminiistrație central suplă și eficientă. Așa funcționează PNRR – faci reformele, te asiguri că statul, domeniul X funcționează pe principii corecte, apoi iei bani din care faci investiții. Deci întâi trebuie să faci reforma, trebuie să schimbi legea, trebuie să iei acele măsuri care să modifice dramatic domeniul respectiv de activitate. Banii pe investiții vin tocmai ca să poată să susțină implementarea în concret, a reformei respective. Dezamăgirea mea a fost că inclusive oameni din PNL n-au înțeles asta. PNL a lăsat în urmă un fel de Excel, așa, ca o listă de cumpărături. Cam așa arăta. Nici măcar nu citiseră regulamentul, nici măcar nu înțeleseseră ce fel de teme trebuie să incluzi, ce poți să bagi în PNRR și ce nu poți să bagi.

Eu în PNRR m-am ocupat, în special, de capitolul educație: cele 3,6 miliarde de euro care au început acum să se regăsească în toate școlile din România. Dar si aici sunt intarzieri.

Am obtinut 600 de milioane de euro pentru cel mai mare program pe care l-a avut România vreodată pentru prevenirea abandonului școlar, iar acești bani sunt acum în implementare. Adică au fost selectate peste 2.000 de școli care au probleme cu abandonul școlar și deja și-au primit banii și măsurile de prevenire le au în implementare. A început marea dotare a școlilor pentru toate sălile de clasă, pentru reconstrucția laboratoarelor.

 În școlile de oraș supraaglomerate, laboratoarele au dispărut pur și simplu pentru că au fost transformate în săli de clasă și atât. Și tot ce era în laboratoarele respective s-a învechit și a devenit perimat, obosit moral. Iar la țară n-au avut niciodată bani pentru laboratoare mai de Doamne ajută, decât în cazuri foarte rare. Aici avem investiții foarte mari în tot ce înseamnă truse de experimente, cabinete de IT, până și instrumente muzicale sau echipamente sportive, orice au nevoie școlile, în funcție de specificul lor.

Îmi doresc foarte mult să avem politicieni educați, citiți, în mod real, nu unii care au avut nevoie de 17 ani de viață ca să facă 4 ani de liceu, sau care au doctorate false și plagiate. Vreau să vă rog să-mi promiteți că la sfârșitul anului, prin decembrie, mai vorbim o dată și îmi spuneți ce ați citit anul ăsta. Și eu pun pe platformele mele. Așa vorbim și despre educația continua, dar promovam și piața de carte autohtonă.

Așa o să fac. Vă promit că o să-mi fac lista și v-o predau cu sfințenie la sfârșitul anului. Dar mai există și componenta de educație structurată care, cel puțin în ceea ce privește educația adulților, noi suntem pe ultimul loc în Europa. Adulții nu mai învață. 1% dintre adulții din România mai se mai gândesc să mai facă o formă de școală structurată după ce au terminat liceul, facultatea, sau ce au terminat fiecare.  Avem o problemă reală în ceea ce privește modul în care ne raportăm noi la învățare. Dragostea de învățare, nu o mai căpătăm în școală ceea ce este trist. Aș vrea, prin tot ce fac eu, fie că la nivel de politici naționale sau politici europene, să identific acele mecanisme prin care să poți să încurajezi și să imprimi oamenilor mai mult drag de învățare.

Dar cred că funcționează și cu propriul exemplu. Pentru că dacă fiecare dintre dumneavoastră, politicienii care sunteți real interesați de educație, nu așa, în campanie electorală, să zicem, să taiem două panglici la trei școli, comunicati ce faceti pentru propria perfectionare, ați fi un exemplu.

Trebuie să recunosc că am fost foarte mândră că am mai făcut un master acum, l-am terminat în 2020, relativ recent. Fac cursuri în permanență. E drept că sunt pe nișe care mă interesează, sunt specializări, dar este foarte important să rămânem conectați la ceea ce se mai inventează, se descoperă în domeniile de activitate. În epoca noastră, oamenii de vârsta noastră își schimbă jobul de cinci ori. Copiii noștri vor trai într-o lume mult mai dinamică decât trăim noi acum. Ei o să trebuiască să schimbe jobul de mai multe ori, să sară dintr-un loc în altul cu repeziciune și cu eficiența. Dacă noi acum nu suntem la zi cu ce trebuie să știm, este clar că nu o să putem să-i echipăm pe ei cu ce au nevoie.

Am să vă mai deranjez către sfârșitul anului, indiferent unde sunteți, la fel ca pe alți domni și doamne politicieni,să ne mai povestiți despre ce ati facut pentru educatia dvs, formală sau informală.

Mulțumesc. Da, o să țin cont. Mi-ați creat o mică presiune, recunosc.

Acest material a fost susținut de USR
Cod unic de identificare: 41240005