La Bookfest este si expozitia „Cartile care ne-au facut oameni”. E vorba de carte rara din istoria Republicii Moldova, tara invitata de onoare la Bookfest 2024
Republica Moldova, tara invitata de onoare a editiei din acest an a Salonului international de carte Bookfest, a adus la Bucuresti o serie de carti rare, borne care au marcat istoria lecturii in limba romana din tara din dreapta Prutului. Selectia este reunita sub motto-ul „Cartile care ne-au facut oameni” si include douasprezece titluri, expuse impreuna cu o serie de texte explicative la standul Republicii Moldova din cadrul Bookfest.
In lista titlurilor incluse in expozitia de carti rare se afla editia din 1970 a Abecedarului avandu-i ca autori pe Grigore Vieru, Spiridon Vangheli si Igor Vieru, cartea dupa care a invatat sa citesca o generatie intreaga a anilor ‘70. Pana in anii ’80, copii din Republica Moldova au avut noroc sa invete dupa cel mai luminos Abecedar din acel sistem autoritar.
Prima editie in limba romana a dilogiei Povara bunatatii noastre, de Ion Druta, publicata in 1970 la Editura Cartea Moldoveneasca din Chisinau, intr-un tiraj de 12.000 de exemplare, se afla de asemenea in lista titlurilor prezente in proiect. Romanul prezinta destinul oamenilor din satul basarabean Ciutura, aflat in Campia Sorocii (locul de bastina al scriitorului), din perioada inceputului de secol XX pana in anii ′50, dupa instaurarea regimului sovietic in Basarabia, incluzand cele doua razboaie mondiale.
In 1968, la Editura Cartea Moldoveneasca, aparea intr-un format mic, cu o supracoperta neagra, fara nici o imagine, volumul de poeme intitulat Numele tau, de Grigore Vieru, cu o prefata semnata de Ion Druta. Este cartea in care, pentru prima data, intr-o carte din RSSM apar in poeme numele Constantin Brancusi, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, precum si dedicatii catre Marin Sorescu sau Nicolae Labis. Volumul se afla de asemenea la standul tarii invitate de onoare la Bookfest 2024.
O alta carte inclusa in expozitia „Cartile care ne-au facut oameni” este Povestea cu cocosul rosu, de Vasile Vasilache, roman care a provocat discutii aprinse in anii ′70 in mediul intelectual, surprins de alegoriile, referintele mitologice „desantate”, limbajul „provocator” al autorului. Este cartea care i-a adus lui Vasile Vasilache faima, dar si ostracizarea. Prima parte a aparut in 1966, la Editura Lumina, cu prima coperta ilustrata de M. Brucman.
Zbor frant este un roman care poarta semnatura cunoscutului scriitor moldovean Vladimir Besleaga, publicat pentru intaia oara in anul 1966 la Editura Lumina. Desi a fost respinsa de juriul Premiului de Stat, cartea a fost primita cu entuziasm de criticii literari si s-a bucurat de un numar mare de recenzii in revistele de specialitate. Si aceasta carte poate fi rasfoita la Bookfest 2024 la standul Republicii Moldova.
Si volumul Baietelul din coliba albastra, de Spiridon Vangheli, publicat de Editura Cartea Moldoveneasca din Chisinau in anul 1964, este prezent in proiectul expozitional de la Bookfest 2024. Cartea este ilustrata de maestrul Igor Vieru, unul din cei mai marcanti artisti plastici basarabeni. Textele din carte sunt remarcabile printr-un mod personalizat a autorului de a intelege si interpreta problemele copilariei.
Singur in fata dragostei este un roman scris de Aureliu Busuioc si publicat, pentru prima oara, in anul in anul 1966. Este prima carte de proza a indragitului autor, cunoscut pana atunci pentru poeziile umoristice si plachetele sale, multe dintre ele dedicate copiilor.
In anul 1974 la Editura Cartea moldoveneasca din Chisinau, intr-un tiraj modest de 7.000 de exemplare, iesea de sub tipar volumul Aproape, de Grigore Vieru. Un volum de versuri lirice, prezent de asemenea la standul tarii invitate de onoare la Bookfest 2024, cu ilustratii color de Isai Carmu si o prefata intitulata „Sub semnul teiului”, semnata de Liviu Damian si un scurt epigraf din Eminescu: „Rasai asupra mea”.
In anul 1964, la Editura Cartea Moldoveneasca aparea culegerea Piept la piept semnata de Ion Druta. Cartea este ilustrata de Ilie Bogdescu, personalitate notorie a graficii de carte din Republica Moldova, unicul artist plastic moldovean membru titular al Academiei de Arte din fosta URSS, caligraf genial si autor al ilustratiilor realizate pentru circa 100 de carti, devenite clasice si cunoscute in arta europeana. Cartea este prezenta, de asemenea, in expozitia de la Bookfest 2024.
Duminica cuvintelor de Grigore Vieru a aparut la Editura Lumina in anul 1969, intr-un tiraj de 30.000 de exemplare. Generos ilustrata de maestrul Igor Vieru, marcant artist plastic basarabean, cartea a fost indragita de prescolari, fiind prezenta in aproape toate gradinitele din tara. Volumul include si fotografiile autorilor cu dedicatii manuscrise faximile si poate fi rasfoit la standul tarii invitate de onoare.
Volumul de poezii de Mihai Eminescu publicat in anul 1965 de Editura Lumina completeaza lista titlurilor prezente in expozitia de carte rara. Volumul, intitulat Poezii, este prezentat grafic de Igor Vieru, unul din cei mai marcanti artisti plastici basarabeni. Pe prima pagina vedem portretul lui Mihai Eminescu, realizat de pictor. Fiecare poezie este insotita de o ilustratie originala.
In anul 1968 la Editura Lumina apare Divina comedie de Dante Aligheri in trei volume: Infernul, Purgatoriul si Paradisul. Opera este tradusa de George Cosbuc. Supracoperta de culoare neagra, cu profilul stilat al lui Dante in alb pentru toate volumele, ascunde coperti de culori diferite pentru fiecare volum in parte: alb, bordo si verde. Cartile sunt copertate in panza, cu desene imprimate aurii, executate in acelas stil, dar care difera de la volul la volum. Supracoperta, coperta si titlul sunt prezentate de ilustratorul E. Belischaia in stilul scriptoriilor medievale, pentru a le combina cu ilustratiile din textul cartii. Este volumul care completeaza lista cartilor rare prezente in expozitia „Cartile care ne-au facut oameni”.
Standul Republicii Moldova ca tara invitata de onoare este plasat in zona centrala a Pavilionului B2 de la Romexpo. In cei peste 200 de metri patrati, vizitatorii Bookfest 2024 au ocazia de a descoperi o oferta bogata de carte: carti de fictiune, de non-fictiune, carti de arta, carti pentru copii si tineret, precum si o selectie de carti rare, vechi din anii ‘60-’80. Evenimentele Tarii Invitate de Onoare au loc deopotriva la standul oficial, cat si in locuri speciale din cadrul Salonului international de carte Bookfest.