Skip to content

In week end-ul acesta Promenada Urbana devine un Festival al copilariei, cu teatru pentru copii, acrobatii si studio de radio mobil. „Strazi deschise” se extinde si in zona Sectorului 5, pe Strada Barca.

In acest weekend, 1-2 iunie 2024, „Strazi deschise, Bucuresti – Promenada urbana” marcheaza Ziua Copilului cu un program artistic variat menit sa aduca bucurie in randul tuturor copiilor. Tot in acest weekend „Strazi deschise” se extinde si in zona Sectorului 5, pe Strada Barca, intre Calea Rahovei si Strada Dumbrava Noua,  unde locuitorii vor fi intampinati cu o serie de activitati recreative, de la ateliere, spectacole de teatru pana la momente speciale de dans artistic sau acrobatii de circ.

„Strazi deschise, Bucuresti – Promenada urbana”, cel mai popular eveniment outdoor al Capitalei, este organizat de Primaria Capitalei, prin Directia Cultura, Invatamant, Turism, alaturi de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti si PROEDUS – Centrul de Proiecte Educationale si Sportive al Municipiului Bucuresti – in calitate de operatori zonali, si este sustinut de PPC, in calitate de partener.

Pana la 13 octombrie, in fiecare weekend, Calea Victoriei si anumite strazi din diverse sectoare ale Capitalei se transforma in zone pietonale, oferindu-le bucurestenilor si turistilor ocazia de a (re)descoperi unicitatea arhitecturii orasului, unde pot participa la o varietate de evenimente artistice si interactive organizate in colaborare cu teatrele, institutiile culturale, operatorii independenti si artistii din Bucuresti.

Zone pietonale „Strazi deschise, Bucuresti – Promenada urbana” // 1-2 iunie 2024:

Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independentei, fara afectarea intersectiilor, intre orele 10:00 si 22:00;

Sectorul 5 – Strada Barca (intre Calea Rahovei si Strada Dumbrava Noua), intre orele 10:00 si 21:00.

Program artistic „Strazi deschise” pe Calea Victoriei // Weekend #9: 1-2 iunie 2024

In ambele zile de weekend, Calea Victoriei se transforma intr-o scena vibranta si plina de viata. De la expozitii de fotografie la instalatii de arta interactiva, ateliere si spectacole de teatru captivante pentru toate varstele, bucurestenii vor descoperi pe parcursul traseului pietonal momente artistice ce readuc magia copilariei in centrul orasului.

Expozitia de fotojurnalism „World Press Photo”, organizata de Fundatia Eidos, va putea fi admirata in Piata Universitatii, intre orele 10:00 si 22:00. In zona Muzeului National de Arta al Romaniei, in intervalul 10:00-21:00, expozitia „Copilaria in trei ipostaze”, organizata de Asociatia Dominium, ii invita pe vizitatori sa admire fotografii realizate de Roberta Roata, in colaborare cu Romanian Models Academy, ce ofera o alta perspectiva asupra copilariei.

Momente semnificative din spectacolele Teatrului Odeon se vor derula in cadrul instalatiei de arta interactiva „ODEON Theatre Fountain”, expusa, in ambele zile de weekend, in intervalul 10:00-21:00.

Sambata, 1 iunie, programul artistic de pe Calea Victoriei cuprinde ateliere pentru copii pregatite de AKKA Show, in zona Statuii Iuliu Maniu, in intervalul 10:00-13:00, atelierul educativ „Despre obiceiurile zmeilor”, organizat de Muzeul National al Literaturii Romane la sediul din Calea Victoriei nr. 110, incepand cu ora 11:00, o parada de mascote desfasurata pe segmentul de drum cuprins intre Cercul Militar National si Muzeul Colectiilor de Arta, in intervalul 17:30-19:30, dar si spectacolul de teatru de animatie pentru copii Rolling Strings Puppet Show, de la ora 18:00, in zona Muzeului Colectiilor de Arta.

Teatrul de Animatie Tandarica a pregatit, de asemenea, pentru copii si parinti scurte momente de teatru de animatie in cadrul spectacolului „Freestyle Puppetry”, sambata si duminica, de la ora 18:00, in zona Muzeului National de Arta al Romaniei. Pe parcursul celor doua zile de weekend, in zona Statuii Iuliu Maniu, incepand cu ora 13:00, caricaturistul Vasile Catrina se va intalni cu trecatorii pentru a-si evidentia calitatile artistice.

In prima zi de weekend, in imediata apropiere a Hotelului Novotel, Bucuresti FM va fi prezent cu un Studio Mobil special – CITY BREAK, incepand cu ora 15:00, iar in zona Magazinului Muzica, membrii AKKA Show vor trezi nostalgia parintilor cu Jocurile Copilariei, de la ora 17:00.

Duminica, 2 iunie, atmosfera de pe Calea Victoriei va fi insufletita de concerte pline de energie si ritm, sustinute, incepand cu ora 17:00, de trupa BOER, in zona Hotelului Radisson, si de trupa REAL, in fata Hotelului Novotel.

Programul „Strazi deschise” pe Calea Victoriei este completat cu activitati artistice organizate de PROEDUS, intre Bulevardul Regina Elisabeta si Piata Natiunilor Unite. Incepand cu ora 10:00, in ambele zile de weekend, trecatorii sunt asteptati la activitati sportive antrenante si zone de joaca pline de energie, incluzand jocuri interactive, miniterenuri de fotbal, tenis de picior, baschet si ping-pong.

Copiii si parintii pot participa, sambata, 1 iunie, incepand cu ora 10:00, la demonstratii ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dealul Spirii” Bucuresti-Ilfov si se pot distra cu aventurile unor personaje celebre in spectacolul „Cei trei purcelusi”, prezentat de Teatrul Excelsior, sambata, ora 11:00, si duminica, ora 11:30.

Muzeul National al Literaturii Romane va organiza, intre 11:30 si 13:00, un atelier interactiv captivant, iar de la ora 13:30, Clubul Akura va prezenta publicului demonstratii de arte martiale. Programul menit sa celebreze Ziua Copilului la „Strazi deschise” continua cu atelierul de joaca „Stela in vacanta” al Teatrului „Stela Popescu”, desfasurat sambata, in intervalul 14:00-14:30, si atelierele de creatie ale Administratiei Parcului Natural Vacaresti, organizate in ambele zile de weekend (sambata, ora 14:00; duminica, ora 10:00).

Incepand cu ora 15:30, Teatrul Odeon va prezenta spectacolul-lectura „Copilaria marilor muzicieni”, o incursiune emotionanta in vietile marilor compozitori, iar de la ora 19:20, artistii Circului Metropolitan Bucuresti vor prezenta un minishow de acrobatii. In cadrul acestui eveniment, spectatorii vor avea ocazia sa se bucure de acrobatii spectaculoase si de jonglerii uimitoare care vor captiva atentia tuturor.

Actorii Teatrului „Ion Creanga” vor prezenta atelierul de teatru pentru copii „Turtita nazdravana” sambata, 1 iunie, intre 16:30 si 17:15, ce va stimula imaginatia si creativitatea celor mici, iar duminica, de la ora 16:00, vor aduce publicului spectacolul interactiv „Magia ghicitorilor”. Programul continua duminica, de la 17:15, cu spectacolul de teatru de papusi „Capra cu trei iezi”, prezentat de Teatrul de Animatie Tandarica, ce ii invita pe cei mici sa redescopere universul lui Ion Creanga, iar Teatrul Metropolis va oferi momente de lectura, la ora 11:00, respectiv ora 12:00.

Serile acestui weekend vor fi animate pe Calea Victoriei de un program artistic pregatit de elevii Scolii de Arta Bucuresti. Concerte de muzica populara, spectacole de dans modern si concerte de muzica pop vor aduce un plus de energie sambata, incepand cu ora 17:45, si duminica, de la ora 18:20.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucuresti face parte din programul „Strazi deschise, Bucuresti – Promenada urbana” cu expozitiile permanente „Muzeul Varstelor – de la copilarie la senectute”, „In apropierea sfintilor. Frescele Manastirii Vacaresti dupa 40 de ani”, respectiv expozitia tematica „Comorile haznalelor istorice din Bucuresti”, ce recreeaza atmosfera Bucurestiului din perioada secolelor XVIII-XIX prin intermediul unor obiecte din ceramica, portelan si sticla descoperite langa Bisericile Sf. Dumitru, Mavrogheni, Hanul Serafim si in Cartierul Evreiesc. Expozitiile pot fi vizitate, in ambele zile de weekend, in intervalul orar 10:00-17:30.

Program artistic „Strazi deschise” in Sectorul 5, Strada Barca // Weekend #9: 1-2 iunie 2024

In Sectorul 5, pe Strada Barca, intre Calea Rahovei si Strada Dumbrava Noua, programul artistic „Strazi deschise” organizat de PROEDUS include activitati si spectacole variate dedicate publicului de toate varstele.

Teatrul de Comedie va incanta locuitorii sectorului 5 cu spectacole interactive in ambele zile de weekend, incepand cu ora 10:00, oferind momente pline de amuzament.

Spectacolele de lectura si momentele muzicale oferite de Teatrul Metropolis propun, de asemenea, publicului clipe de relaxare si interconectare, sambata, de la ora 11:00, si duminica, de la ora 16:00.

Pe 1 iunie, de la ora 16:30, dansatorii Studio B20&Zebrads Dance Academy vor prezenta un spectacol captivant de dans, urmat de un minishow de acrobatii oferit de Circul Metropolitan Bucuresti, de la ora 17:00.

In seara zilei de sambata, 1 iunie, artistii Teatrului de Animatie Tandarica vor aduce la viata povestea „Motanului incaltat” intr-un spectacol de teatru de papusi, intre orele 18:00 si 19:00. Seara va continua cu un show de dans artistic prezentat de Alexandra Vasile, de la ora 19:00, completand o zi plina de divertisment pentru publicul bucurestean si turisti.

In ziua de duminica, 2 iunie, activitatile special gandite pentru cei mici ii vor tine ocupati si le vor activa imaginatia, de la ora 11:00, in atelierul interactiv pregatit de Muzeul National al Literaturii Romane. Intre orele 15:30-16:00, Circul Metropolitan Bucuresti ii va introduce pe cei mici in lumea fascinanta a acrobatiilor.

Programul dedicat copiilor continua, de la ora 17:00, cu ateliere reCreative, respectiv ora 18:00, cu un atelier de lectura interactiva pentru copii, actiuni prezentate de Biblioteca Metropolitana Bucuresti.

De asemenea, in ultima zi weekend, echipajele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dealul Spirii” Bucuresti-Ilfov vor anima traseul pietonal „Strazi deschise” din sectorul 5 cu demonstratii sustinute intre orele 10:00-19:00.

Citește în continuare