A aparut clasamentul celor mai bune 50 de restaurante din lume in 2024. Doua localuri spaniole ocupa primele locuri, alaturi de restaurante cu stele Michelin din Paris, New York, Lima, Copenhaga si Mexico City.
Pentru cel de al 22-lea an consecutiv, platforma The World’s 50 Best a publicat clasamentul celor mai bune 50 de restaurante din lume in 2024. Lista a fost realizata cu ajutorul a 1.080 de experti internationali din industria restaurantelor, printre care critici si jurnalisti culinari, bucatari si manageri de localuri.
Clasamentul a fost anuntat in cadrul unei ceremonii care a avut loc in Las Vegas. Printre criteriile de jurizare s-au aflat diversitatea meniului, calitatea alimentelor si ingredientelor folosite, sustenabilitatea, originalitatea si elementul local.
Pe primul loc este Disfrutar din Barcelona, desemnat cel mai bun restaurant din lume in acest 2024. Localul sarbatoreste 10 ani de existenta si este cunoscut pentru mancarurile pregatite cu mare precizie tehnica.
Disfrutar a fost premiat de asemenea si cu titlul de cel mai bun restaurant din Europa in 2024. Localul le pune la dispozitie clientilor doua meniuri rafinate cu 30 de feluri de mancare: The Classic si The Festival. Mancarurile create de chefii Oriol Castro, Eduard Xatruch si Mateu Casañas sunt pregatite cu indemanare tehnica si servite in cele mai imaginative moduri posibile.
Primul meniu include preparate precum sepie in stil tailandez asortata cu mici sfere de cocos, calcan cu spaghete de kombu, migdale si struguri, iar al 2-lea include un sandwich cu gazpacho inghetat si gogoasa Panchino umpluta cu caviar.
Pe locul 2 se afla Asador Extrebarri din satul Basque, in regiunea Atxondo din nordul Spaniei, in apropiere de Bilbao.
Desi localitatea se afla intr-o zona retrasa, inconjurata de munti si vegetatie bogata, gurmanzii vin din toata lumea pentru a gusta preparatele ingenioase create de bucatarul Victor Arguinzoniz.
Mancarurile ofera prioritate aromelor si ingredientelor locale si naturale. Restaurantul are atat un meniu a la carte, cat si un meniu de degustare cu 14 feluri de mancare. Toate preparatele sunt gatite la gratar, de la ansoa pe paine prajita si creveti suculenti, pana la inghetata cu sfecla rosie coapta.
Locul 3 este ocupat de Table by Bruno Verjus din Paris, cunoscut mai ales pentru tejghelele rotative inovatoare, unde clientii pot privi in timp real cum bucatarii le pregatesc comenzile.
Printre felurile de mancare celebre realizate de Verjus se numara „Culorile Zilei”, un preparat care se schimba zilnic in functie de ingrediente si sezon. Alte mancaruri indragite de clienti sunt sparanghelul verde oparit cu alge marine si homarul cu mazare dulce, urzici si remoulade de capere.
Pe pozitia a 4-a a fost plasat un alt restaurant spaniol, Diverxo din Madrid, celebru in capitala Spaniei pentru decorul teatral si combinatiile de mancaruri, cum ar fi paella in stil japonez. Printre primele 10 locuri se afla si Maido din Lima, Atomix din New York, Quintonil din Mexico City, Alchemist din Copenhaga si Gaggan din Bangkok.
Pe locul 10 se afla restaurantul Don Julio din Buenos Aires, o afacere de familie renumita pentru atmosfera, mancarea si listele atent selectionate de vinuri. In pivnita localului pot fi regasite peste 14.000 de vinuri argentiniene, fiind numit de asemenea drept cel mai bun restaurant de fripturi din lume.
Clasamentul integral poate fi consultat aici.