Skip to content

La Londra se deschide experienta imersiva “Friends” care va putea fi vizitata permanent. Include reconstituiri la scara reala ale decorurilor din serial, celebra canapea portocalie, apartamentele Monicai si al lui Rachel.

Pe parcursul acestei veri, la Londra se deschide “The FRIENDS™ Experience: The One”, o experienta tematica inspirata de unul dintre cele mai iubite seriale din istoria televiziunii americane: Friends.

Gandita deopotriva ca o expozitie si o experienta imersiva, noua atractie va ramane permanent la Centrul ExCel din capitala britanica, intr-un loc special amenajat.

Deschiderea experientei pregateste terenul pentru cea de-a 30-a aniversare a serialului, care va avea loc anul acesta.

Experienta cuprinde reconstituiri la scara reala ale decorurilor serialului, de la apartamentul Monicai si al lui Rachel pana la faimoasa scena „Pivot!”, cu tot cu canapea, precum si costume, decoruri, recuzita si suveniruri. Oaspetii pot recrea unele dintre momentele lor preferate de pe ecran pentru a le distribui pe retelele de socializare si se pot bucura de mancare si bauturi tematice, precum si de produse exclusive inspirate de identitatea vizuala a serialului.

Potrivit anuntului oficial: “Cufundati-va in decoruri recreate; dansati in fata fantanii, trageti cu ochiul prin usa mov iconica din apartamentul lui Rachel si Monica, jucati foosball la Joey si Chandler si faceti-va un selfie pe canapeaua din Central Perk. Capul de curcan – il avem. Taxiul lui Phoebe din New York – il avem. Scrisoarea de 18 pagini – o avem (fata si verso!).”

Atractia va avea si o componenta interactiva care ii va imersa pe vizitatori in lumea anilor ’90 si o atmosfera plina de nostalgie.

Din start, experienta a fost gandita pentru fanii serialului dar si pentru cei care creeaza continut pentru retelele de socializare si le place sa recomande noi atractii culturale pentru urmatorii lor. Vizitatorii sunt invitati sa-si recreeze scenele preferate din serial si sa isi faca selfieuri pe canapeaua portocalie.

Pe langa cafenea, restaurant si magazin de cadouri exista si o zona unde va puteti realiza fotografii profesioniste care vor fi printate si vor ramane amintiri frumoase, inclusiv cu taxiul galben al lui Phoebe.

Proiectul este creat de Warner Bros. Discovery Global Themed Entertainment, Original X Productions si Warner Bros. Television Group si operat de The Luna Entertainment Group, cu sediul in Marea Britanie. Legatura cu Londra a fost facuta prin cele doua episoade iconice care au fost filmate in celebra capitala europeana: “The One with Ross’s Wedding Part 1 & 2”.

Biletele pot fi achizitionate incepand cu 18 iunie aici. Anterior, experiente similare au fost deschise in New York si Boston.

Citește în continuare