Skip to content

Festivalul creat de Toma Cuzin pentru copiii de la sate, Film in Sat, este intre 28 – 30 iunie la Rasinari, Sibiu. Se vor vedea filmele Libertate si Visul, dar si spectacolul Emigrantii” al Teatrului Mic.

Festivalul de arta „Film in Sat”, imaginat de actorul Toma Cuzin, revine in 2024 cu un nou sezon de proiectii de filme romanesti si intalniri cu echipele acestora, concerte, spectacole de teatru si ateliere de creatie, toate cu acces gratuit. Localitatea in care debuteaza „Film in Sat” este Rasinari, in judetul Sibiu, iar aceasta prima editie a festivalului va avea loc intre 28 si 30 iunie, aducand locuitorilor din mediul rural trei zile de activitati culturale si de invitati de seama. Dupa Rasinari, alte localitati din tara se vor regasi pe lista de evenimente a festivalului de arta.

„«Daca eu pot, poti si tu» nu este un motto, este un fapt. O spun cu toata convingerea. Cultura m-a ajutat sa-mi asum si sa-mi depasesc conditia. Proiectul «Film in Sat» vine cu o sansa uriasa pentru foarte multi copii si tineri din mediul rural: accesul la cultura,” spune Cuzin Toma, initiatorul festivalului.

Cultura aduna comunitatea, iar arta in toate formele ei va poposi in batatura: filme, concerte, un spectacol de teatru si ateliere creative. Participantii vor avea oportunitatea de a-i cunoaste personal pe invitatii festivalului, printre care se numara echipele filmelor de lungmetraj si scurtmetraj din program, actori de teatru si muzicieni apreciati, care vor participa la sesiuni de intrebari si raspunsuri si la intalniri cu publicul.

La Rasinari se vor vedea doua filme romanesti care au umplut salile in ultimul an: vineri seara va fi proiectat „Libertate”, in regia lui Tudor Giurgiu, iar sambata seara comedia „Visul”, in regia lui Catalin Saizescu. Programul va fi completat si de o selectie de scurtmetraje romanesti. Pe scena vor urca The Groovy Bastards, iar DJ Vasile va sustine un jam session cu invitati. Festivalul va fi inchis de spectacolul „Emigrantii”, al Teatrului Mic din Bucuresti, pe un text de Sławomir Mrożek, in regia lui Claudiu Istodor, cu Cuzin Toma si Tudor Istodor.

Sambata, in prima parte a zilei, vor avea loc ateliere menite sa contribuie la dezvoltarea creativitatii tinerilor si adultilor din mediul rural prin arta, de la pictura la broderie si magie.

Programul complet al evenimentelor de la Rasinari este disponibil pe https://filminsat.ro/.

Dupa succesul inregistrat de prima editie, care a avut loc la Pestisani (Gorj) si Dolhasca (Suceava) in 2022, la care au participat peste 7000 de persoane, Film in Sat a revenit in 2023 cu 4 editii, la Islaz (Teleorman), Cernatesti (Dolj), Pestisani (Gorj) si Murighiol (Tulcea), aducand filmul si alte forme ale artei in fata unui public de peste 15.000 de persoane.

Evenimentele organizate sub conceptul „Film in sat” au pus 6 localitati rurale pe harta turistic-culturala a Romaniei, iar comuna Pestisani, incepand cu cea de-a doua editie a festivalului, a fost declarata statiune turistica.

Proiectul, organizat de Asociatia Culturala „CUZIN TOMA – Daca eu pot, poti si tu”, isi propune sa aduca mai aproape de sufletul omului filmele romanesti, atat de apreciate la marile festivaluri internationale, dar atat de rar vazute de publicul larg din tara noastra.

Citește în continuare