Dorinta de a soca cu fotografii pe social media duce la situatii penibile… Fotografii cu o turista mimand pozitii sexuale cu o statuie a lui Bacchus din Florenta au provocat scandal in Italia.
In Italia, fotografiile postate pe contul de Instagram @Welcome_to_florence au provocat o adevarata agitatie. Acestea arata o turista din Florenta pozand mai mult decat sugestiv langa o statuie a zeului roman al vinului si al sarbatorii. In timpul noptii, tanara s-a prefacut ca saruta trupul de piatra si ii prezinta posteriorul ei.
Dupa cum explica BBC, statuia lui Bacchus se afla la un colt de strada, langa celebrul Ponte Vecchio. Este o replica moderna a operei din secolul al XVI-lea a sculptorului Giambologna. Originalul este pastrat in muzeul Bargello din apropiere. Pe retelele de socializare, fotografiile au provocat soc si indignare in randul unora.
Cum localnicii sunt indignati si spun ca orasul lor plin de istorie se transforma in Disneyland din cauza turistilor care vor sa se dea in spectacol pe social media, autoritatile din Florenta au anuntat ca inaspresc regulile in ceea ce priveste fotografierea cu sculpturile orasului, iar amenzile pentru incalcarea acestora vor fi substantiale.
In presa italiana, presedintele Confcultura, o asociatie care promoveaza patrimoniul cultural al Italiei, a profitat de incident pentru a denunta „manifestari repetate de grosolanie si barbarie”, din cauza faptului ca „toata lumea se simte indreptatita sa faca ce vrea in deplina impunitate”, dupa cum relateaza BBC. Reprezentatii asociatiei cer guvernului italian sa urmeze exemplul Singapore: „controale stricte, amenzi mari si toleranta zero”.
La fel ca si Corriere della Sera, care a titrat „Dar pentru ce sunt acesti turisti”, presa italiana a fost ingrozita. Antonella Rinaldi, superintendentul arheologiei si artelor frumoase din Florenta, a reiterat: „Turistii sunt bineveniti aici, dar trebuie sa respecte operele noastre de arta, fie ca sunt originale sau replici. Ma indoiesc ca aceasta femeie – pe care o condamn – cunoaste diferenta.”
Oficialii italieni incearca sa identifice femeia, Primaria Florentei sugerand ca aceasta era „probabil in stare de ebrietate”.
Reprezentatii primariei au anuntat ca, daca va fi gasita, va fi amendata si i se va putea interzice accesul in oras pe viata.
Nu este singura data cand autoritatile italiene au probleme cu turistii in cautare de imagini spectaculoase pentru social media. Anul trecut, un turist german a deteriorat celebra fantana a lui Neptun din Florenta dupa ce s-a urcat pe ea pentru un selfie.