Istoria reala din spatele „Decameronul”, cea mai vizionata productie a momentului pe Netflix. Inspirat de scrierile lui Boccaccio din 1350, serialul arata transformarea oamenilor in animale pradatoare in timpul unei epidemii.
Cel mai urmarit serial al momentului pe Netflix, lansat la finalul saptamanii trecute, se numeste “Decameronul”. Este o comedie neagra inspirata de seria de povesti cu acelasi nume scrise de Giovanni Boccaccio in secolul al XIV-lea.
Serialul urmareste un grup de nobili si servitori italieni care se refugiaza intr-o vila de langa Florenta pentru a scapa de ciuma care decima populatia Italiei la vremea respectiva. A fost inspirat de pandemia de Covid-19 si de descrierile extrem de detaliate ale efectelor ciumei bubonice din textul lui Boccaccio.
Mai jos puteti descoperi istoria reala din spatele serialului si viziunea showrunnerului Kathleen Jordan asupra unei productii tragic-comice, foarte distractive. Este o adaptare moderna a unor povesti de epoca, intr-un ritm alert, cu dinamism si un sarcasm excesiv ce parodiaza, pe alocuri, emisiunea “Insula iubirii”.
Actiunea are loc in anul 1348 cand ciuma loveste puternic mediul rural italian. Incepe ca o orgie sexuala scaldata in vin si ospete si se transforma intr-o adevarata lupta pentru supravietuire.
“Decameronul” studiaza o tema de actualitate in prezent: conflictele sociale din timpul unei pandemii, efectul psihologic pe care il are asupra oamenilor si cum le scoate la iveala instinctele animalice.
Serialul incepe intr-un context curtean idealizat in care fiecare nobil si fiecare servitor isi stiu locul si respecta bunele maniere. Pe masura ce normele sociale se destrama incetul cu incetul, incepe o apriga lupta pentru supravietuire, pusa in scena de o serie de personaje viclene si scandaloase deopotriva.
Creat de Kathleen Jordan, serialul compus din opt episoade ii are ca regizori pe Michael Uppendahl (episoadele 1, 2, 7 si 8), Andrew DeYoung (episoadele 3-4) si Anya Adams (episoadele 5-6). In distributie sunt o serie de actori cunoscuti deja din alte filme si seriale de comedie, cunoscuti pentru abilitatea de a improviza oricand o scena hilara, cu un substrat sinistru: Amar Chadha-Patel, Leila Farzad, Lou Gala, Karan Gill, Tony Hale, Saoirse-Monica Jackson, Zosia Mamet, Douggie McMeekin, Jessica Plummer si Tanya Reynolds.
Textul lui Boccaccio din anii 1350 a fost descris de The New Yorker ca fiind „probabil cea mai obscena carte din canonul occidental”, mai obscena decat Ulise lui James Joyce, Amantul lui Lady Chatterley de D.H. Lawrence sau Lolita lui Nabokov. Impactul literar a fost atat de mare in limba italiana incat cuvantul boccaccesco poate fi folosit pentru a descrie ceva obscen sau lasciv.
In introducerea operei sale, Boccaccio scrie: „Planul meu este sa relatez o suta de povestiri sau fabule sau parabole sau istorii sau cum vreti sa le numiti. Ele au fost povestite pe parcursul a zece zile, dupa cum se va vedea, de o companie onorabila formata din sapte doamne si trei tineri care s-au reunit in timpul recentei ciume”.
Pasajele de inceput ale lui Boccaccio descriu cu lux de amanunte oroarea creata de ciuma care a cuprins Florenta.
Cadavrele putrezesc pe strazi, iar ordinea sociala este rasturnata si se instaureaza un soi de desfrau dezlantuit. Constrangerile care mentineau barbatii si femeile intr-o separare atent reglementata dispar pe masura ce gospodariile sunt distruse. Fara oficialitati care sa mentina pacea, bandele de talhari strabat orasul jefuind si violand femeile. In imprejurimi, animalele fara stapan pasc pana la ingrasare pe campurile necultivate.
In acest context, 10 florentini se refugiaza intr-o vila din Fiesole pentru a astepta sa treaca ororile ciumei. Acolo, ei se distreaza povestind, impartasind un total de 100 de anecdote pe parcursul a doua saptamani. Fiecare membru al grupului este incoronat rege sau regina pentru o zi si are sarcina de a alege un subiect pentru povestile din ziua respectiva, fie ca este vorba de aventuri amoroase sortite esecului, inselatorie sau acte de generozitate. Multe dintre povesti imprumuta din folclorul local, facand referire la personaje sau figuri istorice reale care ar fi fost usor de recunoscut de contemporanii lui Boccaccio.
Creatoarea serialului, Kathleen Jordan, spune ca a vrut sa exploreze modul in care „in vremuri de criza, se adanceste prapastia dintre cei care au si cei care nu au”. Dar in haosul Florentei lui Boccaccio, cu slabirea regulilor si a ierarhiilor, Jordan exploreaza, de asemenea, potentialul unei noi ordini sociale, in care servitorii incep sa detina puterea iar nobilii sunt aruncati in servitute.
In timp ce textul original se concentreaza asupra tinerilor si femeilor de vita nobila, cei zece alesi de serialul de televiziune sunt un amestec de nobili si servitori. Unele personaje, precum vicleana Pampinea (interpretata de Zosia Mamet) si fermecatorul Panfilo (Karan Gill), sunt povestitori prezenti in cartea lui Boccaccio; altele, precum Licisca (Tanya Reynolds) si Sirisco (Tony Hale), sunt personaje minore aduse din fundal in prim plan.
Nascut in 1313, Boccaccio a fost fiul nelegitim al unui negustor italian bogat, mama lui fiind necunoscuta.
A crescut in Florenta, dar in adolescenta s-a mutat la Napoli cu familia. Acolo, a studiat dreptul si a lucrat ca banchet, dar nu il interesau la fel de mult ca literatura. Cu un spirit umanist specific perioadei de inceput a Renasterii, Boccaccio a inceput sa se concentreze pe scris pana spre inceputul anilor 1330, producand atat proza, cat si poezie. In Napoli a cunoscut o femeie care i-a devenit muza, inspirand-o pe Fiammetta, personajul fictiv care apare in Decameron si in alte lucrari ale sale.
Boccaccio s-a intors la Florenta in 1340 sau 1341, o perioada de agitatie politica si economica pentru oras. In 1347, ciuma a ajuns in Peninsula Italica prin navele genoveze venite din Crimeea. S-a raspandit rapid si a lovit Florenta in 1348, ucigandu-i pe tatal si mama vitrega ai scriitorului, alaturi de alti 100 000 de florentini.
In “Decameron”, Boccaccio a descris diferitele moduri in care oamenii au facut fata ciumei, de la traiul „departe unii de altii si inchizandu-se in casele in care nimeni nu a fost atins de boala” pana la veselie si „betii fara masura” in tavernele locale. Poetul deplange „cat de multi barbati viteji, cat de multe doamne frumoase, cat de multi tineri vioi… au luat micul dejun dimineata cu rudele, camarazii si prietenii lor, iar in aceeasi seara au cinat cu stramosii lor de pe lumea cealalta”.
Boccaccio a scris probabil Decameronul intre 1348 si 1353.
Prezentata ca o poveste-cadru in tipul „O mie si una de nopti”, actiunea se desfasoare pe parcursul a 14 zile in care o zi din saptamana este rezervata treburilor casnice, in timp ce o alta este rezervata pentru a marca Sabatul, ramanand astfel zece zile totale de povestit. Printre cele mai memorabile povesti spuse de brigata, asa cum este cunoscut grupul, se numara o relatare a originii eufemismului sexual „a-l pune pe diavol in iad” si o poveste despre un trio de tineri care, in gluma, ii dau pantalonii jos unui judecator florentin corupt.
Sursele lui Boccaccio pentru “Decameron” sunt diverse si disputate, variaza de la inventii la mituri antice grecesti, din folclorul indian, din barfele locale si din alte surse menite sa sublinieze bunele maniere — sau lipsa lor, in cele mai multe cazuri — din contextul curtean al secolului al XIV-lea. Scrierile lui s-au dovedit atat de populare incat a inspirat autori care au redefinit literatura universala precum Geoffrey Chaucer, William Shakespeare si Margaret Atwood.
Gratie Netflix, va prezentam mai jos cum a fost adaptat textul lui Boccaccio pentru micul ecran, printr-un scurt interviu cu showrunnerul Kathleen Jordan.
Cand si cum ati descoperit colectia de povestiri Decameron?
Am studiat engleza in facultate si eram familiarizata cu cartea, dar nu o citisem atunci. De asemenea, am un fel de obsesie cu ciuma bubonica si am fost interesata de ea inca din clasa a patra, am facut trei lucrari diferite pe aceasta tema. Cand a avut loc pandemia COVID-19, am incercat sa-mi dau seama cum pot sa scriu despre ea si despre lucrurile pe care le observam in cultura noastra, cu un pic de distanta ironica. Mi-am dat seama ca ciuma este un bun teren propice pentru unele dintre aceste conversatii tematice. Mi-am amintit de Decameron, dar eu sunt mai familiarizata si cu Povestirile din Canterbury, pentru care Decameronul a fost un precursor. Cand am citit Decameronul, mi-am dat seama ca povestile sale nu sunt neaparat potrivite pentru televiziune. Nu pentru ca nu sunt interesante, ci pentru ca nu sunt cu adevarat narative. Sunt ca niste povesti scurte si excitante. Dar mi-a placut armatura si scheletul povestilor, aceasta idee a unui grup de oameni bogati care cred ca pot scapa de o pandemie.
Cat de mult s-a indepartat scenariul dvs. de textul original si cat de importanta a fost acuratetea istorica?
Este inspirat de carte intr-un mod liber. Pentru fiecare dintre personajele din serial, am extras ceva din personajul cu acelasi nume al cartii. Am fost foarte interesati sa folosim istoria pentru a intelege cum era viata de zi cu zi si realitatile practice ale vietii in 1348. Inainte de filmare, am citit o multime de carti diferite, in special despre ciuma din Florenta. Am cercetat o multime de materiale, iar multe idei de povesti si glume au venit din aceasta cercetare. Cunoasterea specificului vietii medievale italiene a fost foarte utila in camera scenaristului.
Pe langa Boccaccio, ce alte lucrari v-au inspirat scenariile?
Steaua nordului a venit din filmele Amadeus (1984) si The Favourite (2018) – The Favourite mai mult in faza de scriere si apoi Amadeus odata ce am inceput sa ne gandim la cum sa il producem. The Favourite este foarte indraznet in ceea ce priveste momentele pe care le creeaza – isi permite sa se invarta putin intr-o camera ciudata si sa revina. Mi se pare foarte inspirat si curajos, iar eu aspiram la ceva care sa fie complet nou si surprinzator. Una dintre bucuriile de a te uita la televizor este sa fii surprins de ceea ce se intampla in continuare, de felul in care vorbesc oamenii, de micile momente. Spuneam mereu in camera noastra de scenaristi ca, in orice moment, unul dintre personajele noastre principale ar trebui sa poata cadea pe fereastra si sa moara. Am gasit bucurie in posibilitatea acestui tip de spontaneitate. Odata ce am inceput sa vorbim cu regizorii si sa ne gandim la cum se trece de la un scenariu la un show de televiziune, Amadeus a fost o referinta uriasa pentru noi, deoarece este amuzant, ciudat si curajos dar este de asemenea, mare, cu o imagine superba, frumos si accesibil unui grup mare de oameni.
Daca ar exista un al 11-lea personaj in serial, ar fi vila care a fost construita de la zero in Studio 5, cel mai mare platou de la studiourile Cinecittà din Roma, unde au fost turnate filme emblematice precum La Dolce Vita al lui Federico Fellini dar si Ben-Hur si Cleopatra.
Scenograful-sef Luca Tranchino se mandreste cu realizarea vilei superbe in care se desfasoara actiunea, cu detalii atat de minutioase, incat aproape ca il face pe telespectator sa creada ca este o adevarata vila istorica din Florenta.
„A existat dorinta de a da personajelor si epocii o vibratie, o imediatete. Pe de o parte a existat cercetare si acuratete istorica, dar pe de alta parte a existat o anumita libertate si stilizare pentru a aduce un public modern in aceasta epoca. Si mi-a placut foarte mult utilizarea de catre serial atat a comediei, cat si a dramei, aceasta idee ca decorurile urmau sa fie cumva idilice si totusi, in acelasi timp, erau locuri de tragedie si drama si crima.”, a povestit Tranchino pentru Netflix.
„Mi-am propus ca aceasta vila sa aiba o curte centrala care sa dea aerisire si deschidere scenelor, pentru a aduce mediul, peisajul si natura in interiorul vilei. Vila este ca un alt personaj al povestii. Este un loc care are stari foarte diferite, pentru ca, pe de o parte, arata aproape ca un paradis, iar apoi, pe de alta parte, este foarte misterios si stratificat si, de asemenea, aminteste de epocile anterioare, asa ca exista bucati de sculpturi romane ramase in gradina. Am incorporat o multime de referinte din istoria artei. De exemplu, in sala de mese, am luat ca referinta tabloul „Cina cea de Taina” al lui Leonardo da Vinci, dar si picturi mari ale lui Paolo Veronese, iar in atrium am folosit cateva picturi ale lui Giotto.”, spune Tranchino.