Pagani lanseaza un automobil inspirat de experimentele in inginerie ale lui Leonardo da Vinci. Pretul porneste de la 3,1 milioane de euro.
Pagani, renumitul producator de automobile din Italia, a prezentat recent prototipul pentru un vehicul decapotabil inspirat de Leonardo da Vinci si de experimentele sale din domeniul ingineriei.
Cu un design semnat de Horacio Pagani, fondatorul companiei, automobilul va avea un motor V12 dezvoltat de Mercedes, cu o cutie de viteze manuala cu 7 trepte si pana la 864 de cai putere.
Viteza maxima va ajunge pana la 217 km/h. De asemenea, datorita constructiei din fibra de carbon si utilizarii unor materiale inovatoare foarte usoare, vehiculul va avea o greutate redusa de 1.280 de kg, ceea ce contribuie la aerodinamica sa.
Compania sustine ca automobilul, denumit Utopia Roadster, va imbina arta cu ingineria si ca este un tribut adus geniului renascentist.
Horacio Pagani a fost intotdeauna inspirat de geniul vizionar al lui Leonardo, care credea ca uniunea dintre arta si stiinta este cea mai inalta expresie a creativitatii umane. Schitele si masinariile create de celebrul polimat au inspirat detalii precum tabloul si instrumentarul de bord al autovehiculului, panourile usilor, butoanele si cadranele. In timpul condusului, accentul este pus pe interactiunea dintre om si mecanica masinii.
Pagani sustine ca a optat pentru tehnologia analogica pentru a sublinia frumusetea, eleganta si functionalitatea elementelor mecanice, precum butoanele, acele si parghiile, care au un farmec atemporal. Totodata, vitezometrul si turometrul isi dezvaluie o parte din sistemele interne pentru a arata complexitatea mestesugului si artei orologiei.
Soferul va avea posibilitatea de a alege o experienta de condus decapotabila fara a reduce performanta sau agilitatea vehiculului. Pentru a obtine cele mai bune rezultate de viteza, specialistii companiei au realizat numeroase teste intr-un tunel special menite sa ii ajute in definirea celui mai eficient design din punct de vedere al aerodinamicii.
Fiecare automobil va fi unic, deoarece cumparatorii isi pot personaliza vehiculul dupa preferinte, gratie unei lungi liste de optiuni.
Primul autoturism va fi dezvaluit intre 9 si 18 august in cadrul Saptamanii Auto de la Monterey, in California, si va avea o optiune pre-configurata de condus in modul sport. Cumparatorii vor putea alege interiorul in functie de preferinte sau de conditiile meteorologice la care va fi supus vehiculul.
Compania va fabrica numai 130 de vehicule Utopia Roadster. Pretul pentru acest model va incepe de la 3,1 milioane de euro.