Editie de neratat a Festivalului de Film Anonimul. 7 filme care au fost in competitia oficiala de la Cannes pot fi vazuzte in Delta, la Sfantu Gheorghe
Festivalul International de Film Independent ANONIMUL aduce la cea de-a 21-a editie sapte dintre titlurile din Competitia Oficiala a Festivalului de la Cannes – una dintre cele mai ravnite selectii din lume, sase dintre ele in premiera nationala.
Astfel, spectatorii vor putea vedea intre 12-18 august la Sfantu Gheorghe filme de Jia Zhangke (Premiul pentru cel mai bun Scenariu la Cannes 2013 pentru „A Touch of Sin”), Paul Schrader (premiat la Cannes in 1985 pentru „Mishima: A Life in Four Chapters”), Christophe Honoré (prezent pana acum in selectia de la Cannes cu cinci filme) si Mohammad Rasoulof (premiat la Cannes in 2011 pentru „Goodbye”, in 2013 pentru „Manuscripts Don’t Burn”, in 2017 pentru „A Man of Integrity” si anul acesta pentru „The Seed of the Sacred Fig”).
Prinsi intr-o poveste de dragoste fragila dar indelungata, Qiaoqiao si Bin se bucura de tot ce are de oferit orasul in care locuiesc pana cand, intr-o zi, Bin descopera ca doreste sa-si incerce norocul intr-un loc mai mare decat Datong si pleaca fara sa anunte. Dupa un timp, Qiaoqiao decide sa plece in cautarea sa in „Caught by the Tides”.
Traversand filmele sale din trecut, Jia Zhangke ofera o privire epica asupra destinului romantic al eroinei sale perene, Qiaoqiao. Folosindu-se de aceasta poveste de dragoste desfasurata pe mai bine de doua decenii, regizorul spune povestea transformarii profunde a unei tari, oferind o noua perspectiva asupra Chinei contemporane, intr-un film „plin de sensibilitate masurat in taceri” (Deadline).
Regizorul si scenaristul Paul Schrader – nominalizat la Oscar si cunoscut publicului din intreaga lumea pentru ca a semnat scenariul de la „Taxi Driver” – „amesteca stiluri si abordari in cel mai experimental film al sau din ultimii ani” (IndieWire), „Oh, Canada”. Lungmetrajul reuneste o distributie ce ii numara pe Uma Thurman, Richard Gere si Jacob Elordi devenit un star datorita roluluio sau din seria „Euphoria”.
Un renumit realizator de documentar canadian ofera un ultim interviu unuia dintre fostii sai studenti pentru a spune intregul adevar despre viata sa. Marturisirea este filmata chiar in fata sotiei sale…
Anul acesta si-a facut debutul in Competitia de la Cannes si inzestratul regizor Magnus von Horn cu „The Girl with the Needle” – „un cosmar expresionist al femeilor abandonate de societate”, „un film extraordinar si suparator — un basm pentru adulti populat din belsug cu vrajitoare si nenorociti, dar in care societatea se dovedeste a fi adevaratul monstru”, „o calatorie terifianta” (Variety) inspirata dintr-o intamplare adevarata. Filmul este o poveste tulburatoare despre o femeie care se lupta sa gaseasca dragostea si simtul moralitatii.
Karoline se lupta sa supravietuiasca in Copenhaga dupa Primul Razboi Mondial. Cand se trezeste somera, abandonata si insarcinata, o intalneste pe Dagmar, o femeie carismatica care conduce o agentie clandestina de adoptii. Neavand alta alternativa, Karoline isi asuma rolul unei asistente, iar intre cele doua femei se formeaza o conexiune puternica. Lumea lui Karoline va fi insa zdrobita atunci cand descopera adevarul socant din spatele muncii ei. „Intr-o interpretare uluitoare, Trine Dyrholm o joaca pe Dagmar cu un calm rece si infricosator, cu cicatrici ale unei traume si vulnerabilitati de mult inabusite.” jubilau cei de la Variety.
Tot din Competitia de la Cannes vor fi aratate la ANONIMUL si „The Seed of the Sacred Fig” – „un strigat angoasant al regizorului iranian Mohammad Rasoulof care a fost nevoit in final sa-si paraseasca tara natala” (Indie Wire), ce va putea fi vazut in premiera nationala in deschiderea festivalului si „Trei kilometri pana la capatul lumii”, premiat cu Queer Palm care va fi proiectat la Sfantu Gheorghe inainte de lansarea in cinematografe, programata pentru 11 octombrie. Despre filmul regizat de Emanuel Parvu cei de la Catalunya Ràdio scriau ca „este o mostra grozava din ce e mai bun in cinemaul romanesc, care iti merge direct in suflet.”
Festivalul ANONIMUL celebreaza anul acesta una dintre cele mai importante personalitati ale cinemaului european si mondial – Marcello Mastroianni – la 100 de ani de la nasterea sa. „Mastroianni a fost mereu Mastroianni. Toate personajele sale au luat din atitudinea sa intima si distanta in acelasi timp.” scriau la un moment dat cei de la ziarul italian La Repubblica.
Asemanarea dintre actrita franceza Chiara Mastroianni si tatal ei, legenda cinemaului italian, Marcello Mastroianni – si efectul pe care l-a avut asupra vietii Chiarei – este premisa filmului „Marcello Mio”, „o metafictiune tandra dar isteata” (Screen Daily), a regizorului-scenarist de origine franceza Christophe Honoré care declara: „Am reconstruit aceasta poveste de familie din punct de vedere fictional, prin ecouri si analogii, estompand granitele dintre fictiune si realitate.”
Intr-o vara in care viata Chiarei cade in dezordine, aceasta decide sa traiasca ca tatal ei. Se imbraca ca el, vorbeste ca el, respira ca el. Jocul Chiarei este atat de convingator incat oamenii din jurul ei incep s-o creada si o numesc ‚Marcello’. Filmul le aduce impreuna pe marele ecran pe Chiara Mastroianni si pe mama sa, Catherine Deneuve, dupa ani in care relatia lor a devenit din ce in ce mai distanta. „Am fost mereu intrigata de actorii care ajung sa se joace pe marele ecran, iar pentru mine s-o joc pe Catherine Deneuve a fost unul dintre cele mai exotice lucruri pe care l-am facut” se amuza Deneuve intr-un interviu.
Filmul, prezentat si el la Cannes, de data aceasta in 2024, va putea fi vazut in premiera nationala la ANONIMUL si va fi introdus de un mini-recital sustinut de Cvartetul Pontica.
Publicul de la Sfantu Gheorghe il va (re)intalni pe indragitul actor pe marele ecran si in „Three Lives and Only One Death” in care joaca alaturi de fiica sa, Chiara. Pelicula a fost selectionata in Competitia Oficiala a Festivalului de la Cannes in 1996 si este ultimul film din a carui distributie face parte pe care a mai apucat sa-l vada, ultimul sau film, „Voyage to the Beginning of the World” a fost lansat post-mortem.
„Three Lives and Only One Death” este o incursiune in lumea imaginara a regizorului Raúl Ruiz care ne poarta la Paris intr-o calatorie intortocheata cu patru povesti ciudat de simetrice despre dragoste, dorinta, crima si timp, pe care toata lumea le stie si nimeni nu crede. „Un Mastroianni proaspat, la fel de galant si enigmatic, fastacit aproape, descinde mai puternic ca niciodata” (Libération) in acest film iconic.
Cea de-a 21-a editie a Festivalului International de Film Independent ANONIMUL va avea loc intre 12-18 august 2024, la Sfantu Gheorghe (Delta Dunarii). Si anul acesta programul festivalului cuprinde o competitie de lungmetraj, doua de scurtmetraje – romanesti si internationale, si proiectii de film de lungmetraj insotite de intalniri si dialoguri intre cineasti si public.
Off-Competition Cannes, ANONIMUL XXI
„The Seed of the Sacred Fig” – regia Mohammad Rasoulof,
„Oh, Canada” – regia Paul Schrader,
„The Girl with the Needle” – regia Magnus von Horn,
„Caught by the Tides” – regia Jia Zhangke,
„Trei kilometri pana la capatul lumii” – regia Emanuel Parvu,
„Marcello Mio” – regia Christophe Honoré si
„Three Lives and Only One Death” – regia Raúl Ruiz.