Industria muzicala din Romania este, asa cum ii spune numele, o industrie. Desi are multe talente extraordinare, unele la nivel vocal, altele la nivel de compozitie sau prestatie scenica, multi dintre solistii difuzati la radio sunt orientati spre partea comerciala, fiind mai degraba motivati de succesul financiar decat de puritatea actului artistic. 

Dupa sute de interviuri realizate atat cu interpreti aflati la inceput de cariera dar si cu nume consacrate la nivel national si international, o concluzie care rezulta este ca artistii sunt o specie rara in muzica. Este vorba despre artistii care creeaza muzica, nu pentru ca trebuie ci pentru ca nu au de ales, pentru ca o parte dintre ei simte sa se exprime prin versuri, sunete si melodii. Si aceeasi parte din ei ii impinge sa stea pe scena in fata a zeci de mii de oameni, sa transmita emotii si o energie aparte pana la punctul in care se creeaza magie. Asa este atmosfera la concertele The Motans.

Vocea lui Denis Roabes este cunoscuta, probabil, inclusiv oamenilor care locuiesc in satele din varf de munte, cu radiouri vechi si antene ce prind numai Radio Romania Actualitati. Este una dintre cele mai difuzate voci la radio in ultimul deceniu, fiind iubit de publicul de toate varstele care se conecteaza la un nivel personal cu hiturile lui, majoritatea atingand locul 1 in clasamentele romanesti.

Cunoscut sub numele de scena The Motans, Denis Roabes canta pe scena alaturi de o trupa de instrumentisti si are in spate casa de discuri Global Records. Dar in acelasi timp este un one-man show, fiind compozitor, textier, producator, performer si aflandu-se si in spatele conceptelor din videoclipurile sale.

Asa cum veti descoperi din interviul de mai jos, Denis Roabes a gasit succesul dupa ce si-a urmat izvorul de creativitate pe care l-a descoperit in sine. Este un izvor care ii permite sa-si transforme emotiile, gandurile, chitara si vocea intr-un canal de comunicare care ii permite sa se conecteze cu milioane de oameni.

Este de origine din Republica Moldova si a lucrat o parte a vietii la Moscova, astfel ca limba pe care a vorbit-o in viata de adult nu a fost romana. Acest lucru este vizibil din modul in care vorbeste, topica raspunsurilor de mai jos nu urmeaza mereu traseul romanesc desi are un farmec aparte. Modul in care isi formuleaza gandurile si emotiile are un magnetism puternic. Ar putea sa ii fie pusa cu usurinta eticheta de om inzestrat cu har dar in spatele povestii lui se afla si multa multa munca si auto-descoperire. 

Inceputul vietii i-a fost marcat de faptul ca a ramas fara tata la varsta de 7 ani, ulterior nu s-a indreptat spre arta sau muzica ci spre joburi care ii ofereau o siguranta financiara, fiind nevoit sa se sustina singur. A urmat drumul pe care il parcurge orice tanar care vrea sa isi depaseasca conditia dar a gasit modele de viata si masculinitate care i-au oferit lectii de viata sanatoase. Desi unii ar considera ca inceputul carierei la varsta de 26 de ani ar fi un dezavantaj, pentru el a fost un atu, fiind matur si pregatit pentru tot ce a insemnat succesul urias de care se bucura in prezent, devenind pentru o perioada inclusiv jurat si mentor la Vocea Romaniei. Isi intelege responsabilitatea pe care o are ca artist pus pe piedestal si incearca sa ofere un exemplu bun dar este constient si de faptul ca nu este om perfect in viata personala, o viata despre care nu vorbeste aproape deloc.

Va invitam sa il descoperiti mai jos pe artistul si omul minunat din spatele The Motans.

Care sunt primele amintiri pe care le ai despre muzica?

Varianta romantica este bataile inimii ale mamei. Cea pragmatica, probabil pe la 3-4 anisori, cand tatal meu a facut rost de o pereche de casti super faine. Puteau fi conectate la un televizor cu tub si imi placea foarte mult piesa “Sera” de la Valery Meladze. E in limba rusa, de fiecare data cand incepea piesa eram in extaz. Dupa aceea am inceput cu muzica pop din perioada anilor ’90.

Ai amintiri cu tine in copilarie dorindu-ti sa fii pe scena, sa canti?

Puneam piesa Sofiei Rotaru – “Ioane, Ioane” si saream pe paturi, aveam un microfon facut din telecomanda sau din ce mai aveam prin casa, la indemana si imi imaginam ca sunt pe scena. Sunt convins ca sunt chestii comune pentru majoritatea copiilor, cred ca 90% au tendinta sa cante si sa-si imagineze ca sunt interpreti, artisti si asa mai departe.

Dar inainte de a te lansa in muzica ai facut canto, cum te-ai pregatit? Pentru ca de la inceputuri ai cantat impecabil.

Nu, canto am facut abia in al treilea sau al patrulea an de The Motans, in 2019. Am avut marele noroc sa dau de doamna Crina Mardare care mi-a aratat siretlicuri si lucruri care m-au ajutat enorm sa-mi largesc orizonturile si potentialul.

Cum de ai simtit ca ai nevoie de canto? Vocea ta era foarte apreciata deja, ai un timbru recognoscibil si apreciat.

Stiam ca e loc de mai mult. Si acum simt ca e loc de mai mult. Intotdeauna o sa fie loc de mai mult, mereu ai unde sa urci. Dupa mers doi ani la doamna Crina Mardare, dupa pandemie n-am mai avut timp sa merg, mai ales ca programul a inceput sa se intensifice foarte mult.

Stiu ca ai facut arte martiale in adolescenta. Implica o disciplina incredibila, cum de erai atat de disciplinat inca de atunci?

Am facut arte martiale de la varsta de 16 ani, cred ca vreo 5-6 ani de zile, cu mici pauze.  Sincer, m-a schimbat foarte mult pentru ca are la baza o filozofie foarte frumoasa. Am avut norocul sa dau si de un om care a avut o influenta pozitiva asupra mea, Senseiul de acolo care m-a invatat foarte multe lucruri, mi-a transmis niste valori frumoase si caruia ii sunt mereu recunoscator.

Ti se pare ca te-a ajutat ulterior in cariera si in viata?

Cu siguranta, da. Sunt arte martiale, deci in primul rand sunt arte. Poate multa lume nu intelege ca artele martiale te invata, in primul rand, nu sa te lupti. Scopul a fost sa adopt o filozofie de viata care m-ar ajuta sa cresc. Si am crescut enorm. Practic m-am schimbat la 180 de grade, de fapt, dupa ce m-am batut in strada de vreo doua ori, am inteles ca nu asta e smecheria, ca de fapt trebuie sa ajungi in punctul in care eviti lupta. O lupta pe care o eviti, este de fapt o lupta pe care ai castigat-o. La baza, taiki-jitsu m-a invatat de fapt cum sa fiu un om mai bun.

Ai mai vorbit in alte interviuri despre Sensei, te intreb despre el pentru ca mi se pare ca relatia cu el a fost foarte importanta?

Asa este, a fost foarte importanta, am gasit in el o figura paterna si am avut marele noroc ca aceasta figura paterna sa fie si un om bun la suflet, la baza si cu niste valori corecte din punctul meu de vedere. 

Cand vorbeai intr-un interviu despre schimbare din perioada adolescentei, am simtit ca a fost vorba si de o maturizare care s-a intamplat foarte rapid.

Uneori nu ai de ales, trebuie sa te maturizezi, altfel ramai acolo.

Dupa ce ai facut colegiul la Chisinau, ai mai stat in capitala sau ai inceput imediat facultatea la Moscova?

In Republica Moldova, colegiul este de fapt clasele de liceu, 10, 11, 12 plus un an profesional. Dupa colegiu am aplicat la Academia de Transporturi din Chisinau, am stat acolo trei ani de zile din cinci, in al treilea an eram la frecventa redusa. Atunci mi-am luat de fapt actele de acolo, am intrerupt studiile si am plecat la Moscova. Mi-am dat si demisia de la jobul pe care il aveam, lucram la o companie care importa multe produse, eram sef de depozit. 

Erai multumit sa faci jobul acela? Ce intreb de fapt este daca simteai nevoia sa faci ceva mai creativ in perioada respectiva?

Nu. Simteam in schimb nevoia sa fac ceva mai mare. Nu eram multumit de salariul pe care il aveam, nu eram multumit de viata pe care o aveam, nu eram multumit de programul pe care il aveam, nu eram multumit de mine in primul rand si nu eram multumit de modul in care percepeam lucrurile. Am simtit nevoia stridenta de a schimba radical lucrurile.

In Romania, cand cresti in provincie, exista aceasta idee ca daca vrei sa faci ceva mai mare, trebuie sa te duci in capitala sau in afara tarii. Asa a fost si de cealalta parte a Prutului?

Daca vrei sa faci ceva mare, in primul rand trebuie sa iesi in afara personalitatii tale. Am plecat in afara tarii pentru ca voiam foarte mult sa calatoresc, sa cunosc lucruri noi, sa ma cunosc pe mine mai mult. Mi-am dat seama ca majoritatea problemelor mele se trageau din propriile frustrari si din propria perspectiva cu care priveam eu lucrurile. In momentul in care intelegi ca de fapt totul porneste de la tine si trebuie sa schimbi lucrurile la tine, totul se simplifica foarte mult si cumva toata lumea devine un pic mai frumoasa.

Oamenii din jur imi spun ca eu, Denis, sunt un artist. Si eu spun ca sunt artist doar atunci cand ies din casa, cand trec de usa apartamentului in care locuiesc. In momentul in care sunt acasa, sunt un om la fel ca toata lumea. (Denis Roabes, The Motans)

La Moscova ai lucrat in marketing?

Am facut marketing, dar am inceput ca simplu ospatar intr-un restaurant de bucatarie vietnameza. La scurt timp, m-am mutat intr-un restaurant mai high-class, de bucatarie italiana. Am strans cativa bani si am vrut sa plec sa calatoresc. In ultimul moment, un client al restaurantului a aflat ca plec si mi-a propus sa lucrez cu el. Dupa am aflat ca era de fapt foarte bogat, multimilionar, avea un grup de companii. I-am placut atat de mult incat mereu cand venea la restaurant cerea sa fie servit de mine pentru ca aveam mici discutii in care mai aflam lucruri unul de la altul. Cand a aflat ca plec, i-a rugat pe fostii colegi sa-mi transmita sa-l sun neaparat, ca e urgent. Mi-a zis sa lucrez pentru el, asa ca am ramas acolo pentru urmatorii ani. A fost un om care mi-a marcat viata in sensul bun al cuvantului, a venit intr-un punct in care credeam ca orizonturile nu pot fi deschise mai tare. Mi-a aratat ca, de fapt, ma uitam doar intr-un singur punct si lumea poate fi mult mai mare si mai frumoasa de atat. M-a invatat multe lucruri, de la el am invatat primele tehnici de vanzari si de marketing.

Desi ai lucrat in marketing, in multe interviuri vorbesti despre cum nu te intereseaza partea de marketing la muzica ta si la tine ca artist, la ambalajul care ajunge la public. Cum ai ajuns sa privesti lucrurile astfel si cum vezi relatia cu muzica in sensul acesta? Pentru ca majoritatea artistilor din muzica pop se concentreaza mult pe partea de marketing si business. Pana la urma este o industrie, industria muzicala.

Pentru mine, muzica e in primul rand despre muzica si despre modul in care o percepe cel care o asculta, cel care se uita la un videoclip si vine la concert. Am vrut sa pun in fata muzica care e atasata de un om, si cand zic om ma refer tot sensul acestui acestui cuvant. Vreau sa promovez in primul rand valorile in care cred, care mi se par mie corecte, sa ma stradui sa fiu un om exemplar, desi nu sunt in viata reala. 

Oamenii din jur imi spun ca eu, Denis, sunt un artist. Si eu spun ca sunt artist doar atunci cand ies din casa, cand trec de usa apartamentului in care locuiesc. In momentul in care sunt acasa, sunt un om la fel ca toata lumea.

Cum ai decis sa revii de la Moscova la Chisinau si sa te incepi sa creezi muzica? 

Am inceput sa creez muzica pe la 25 de ani. Eram in Moscova, cantam la chitara de la vreo 16 ani, dar niciodata nu am incercat sa cant cu vocea. Dupa cateva tentative, s-au nascut vreo doua versuri interesante, apoi un refren complet, si o strofa. Mai in gluma, mai in serios. Dupa care am reusit sa fac o piesa intreaga, totul tinea de cate ori inima mea a fost trecuta printr-un fel de carusel, roller-coaster emotional. De cate ori aveam parte de o aventura mai frumoasa sau o despartire mai mai acuta, de atatea ori se punea cu o caramida mai mult in tot ceea ce inseamna acum The Motans per total sau Denis Roabes compozitor, scriitor, poet, artist si asa mai departe. 

Vorbesti despre compus muzica si scris versuri intr-un mod natural, organic, ca si cum nu ai nevoie de educatie in acest sens. Dar totusi cum ai invatat sa compui muzica, sa lucrezi cu notele muzicale?

Am invatat de pe internet cum sa pun acordurile pe chitara. Te mai uiti pe Youtube la cativa interpreti pe care ii placi si ii simpatizezi, te uiti cum fac ei, cum tin mana. Te uiti la doi, trei vocalisti care iti plac si te uiti la ce tehnici adopta ei atunci cand canta si o iei la drum prin metoda incercarilor. Am putea spune ca am invatat singur sa fac muzica dar de fapt nu stiu cum s-a intamplat. As minti daca as da un raspuns clar.

Si cum ai dus muzica de la tine in dormitor la un studio unde ai inregistrat-o in mod profesionist. Pentru ca sunt niste conexiuni, bani investiti, cum te-ai descurcat?

Am cantat pentru unul-doi prieteni in bucatarie, voce si chitara, si am prins curaj. Ma mutasem de un an inapoi la Chisinau, aveam piesa „Tu” facuta cap-coada, o parte din „Jumatate stai” si din „42”. Aveam si piesa „Bobik” care nu a fost lansata oficial, dar poate are o sansa reala in anii urmatori. M-au incurajat sa fac ceva cu ele, am inceput sa ma gandesc tot mai mult in directia asta. 

Una e sa vorbesti despre viata ta personala sau despre lucruri pe care le simti cu prietenii tai in bucatarie si alta e sa canti in fata unui stadion intreg. Cum te simti cand iti expui povestile in fata oamenilor, e o vulnerabilitate? 

Este extraordinar de fain, la concerte am posibilitatea sa transform mii si zeci de mii de oameni in prieteni. E magia aia in care un stadion se transforma intr-o bucatarie, aia trebuie sa fie. Eu nu vreau sa transform bucataria in stadion, eu vreau sa transform stadionul intr-o bucatarie. Acolo lucrurile devin magice. Nu pot sa-ti descriu emotia aia in care simti ca zeci de mii de oameni sunt ca niste prieteni care stau si te asculta in bucatarie. E magie curata.

Cum ai transformat muzica din bucatarie cantata pentru prieteni in muzica inregistrata profesionist?

S-a suprapus cumva si cu o despartire personala, aveam o perioada haotica, am ajuns la un gand culminant si mi-am dat seama ca marea dragoste a fost intotdeauna muzica, dar niciodata nu i-am dat o sansa reala. E ca si cum iti place de o fata foarte, foarte mult, dar niciodata nu te-ai apropiat s-o intrebi daca ar vrea sa iasa cu tine in oras. Ala a fost momentul in care am decis sa las totul la o parte si doar asta o sa fac, muzica. Asta si pentru ca, dupa varsta de 30 de ani e mai greu sa incepi o cariera de artist si eu eram deja eram batran pentru parametrii aia. Aveam 26 de ani. Am luat toti banii care-i aveam stransi si mi-am promis ca pana nu mi se termina banii astia, nu ma las de muzica si ca nu o sa mai fac nimic altceva efectiv. 

Dar banii s-au terminat si tu tot nu te-ai oprit… 

Banii se terminasera de mult, aveam deja si datorii. Nu stiam cu ce se mananca industria si productia muzicala. Am dat de oameni in care aveam incredere dar nu erau cei care de care aveam nevoie la momentul ala. Pana nu am dat de Artur Corcodel, un inginer de sunet din Republica Moldova, la care am intrat in studio si i-am spus ca am niste piese si ca as vrea sa le inregistrez. Nu aveam bani dar i-am promis ca ii dau cat cere si daca nu imi ajunge, ii dau dupa aia. El a mers pe incredere, mi-a zis ca am fata de om bun si are incredere in mine, ca imi face orice si pe datorie daca trebuie. Am facut cu el piesa “Versus”, creata mai mult pentru sufletul meu. Nu ma asteptam ca o sa bubuie si ca prin ea o sa fiu descoperit de catre Matei de la Bromania, si ca el o va arata lui Stefan Lucian de la Global Records si asa mai departe. Si asa a pornit tot valul.

Cum a fost intalnirea cu Matei si Lucian la Bucuresti, cum te-au convins sa semnezi cu Global?

Am vorbit cu ei pe Facebook si Skype, mi-au propus sa vin in Romania sa stam la discutii. La 2-3 zile dupa intalnirea online am venit la Bucuresti, la o zi distanta am semnat primul contract cu Global Records, in termeni foarte buni. Nu ma asteptam ca poate sa fie atat de bine. In popor merg foarte multe barfe, povesti bazate pe realitatea din trecut, din timpuri in care Global nu exista. Dar am fost foarte placut surprins sa dau de oameni onesti, sinceri, care chiar vor sa te ajute si chiar au un interes ca sa cresti si ei sa creasca impreuna cu tine. De-aia sunt aici dupa aproape 8 ani de zile.

Te-ai mutat la Bucuresti si a trebuit sa te adaptezi aproape brusc la ce se intampla aici. Cum a fost lovirea de cultura din Romania si mai ales cultura din Bucuresti, a fost diferit fata de Moscova si Chisinau? 

Cand am ajuns aici nu intelegeam de ce toata lumea se plange ca e naspa. Spre deosebire de ce am intalnit in Moldova si Rusia, aici oamenii traiesc foarte bine si posibilitatile sunt foarte, foarte bune, mari si mult mai multe fata de Moldova si Moscova. Aici oamenii au posibilitatea sa faca bani mai usor si mai simplu. Le-am zis tuturor ca voi aici traiti intr-un paradis. 

Ce mi se pare mie naspa si ma deranjeaza si astazi este infrastructura bolnava a Bucurestiului, lipsa de verdeata, lipsa de copaci, mi se pare o problema acuta. Ma deranjeaza si bordurile inguste, cu stalpi in mijlocul lor. In fiecare zi incerc sa ma uit la cer cand merg pe trotuar.

Esti foarte implicat in tot ce tine de muzica ta si modul in care ajunge la oameni, iti gandesti singur conceptele pentru videoclipuri, aduci referinte foarte specifice din arta vizuala, de multe ori sunt referinte mai putin cunoscute publicului larg. Cum vezi partea aceasta? 

Face parte din bagajul meu de viata, daca putem sa-l numim asa. Adica pana si referintele la Rene Magritte se trag de la o replica a unui tablou pe care il aveam in biroul in care lucram si de fiecare data cand aveam o mica pauza, stateam si contemplam la imaginea aia. Mi s-a parut fascinant modul in care am putut sa il inteleg si sa ii fac asa o poveste in capul meu. Asa am hotarat sa-l leg de piesa „Inainte sa ne fi nascut”.

Dar te uiti la picturi online sau mergi in muzee fizic?

Imi plac foarte mult muzeele si galeriile de arta. Imi place mult sa stau si sa ma plimb la nesfarsit prin tot felul de muzee. Si am inteles, un pic mai tarziu, ca la genul asta de expozitii ar trebui sa te duci singur. Foarte des se intampla ca tu sa stai in urma cuiva care vrea sa se uite mai mult, sa analizeze mai mult un tablou. Sau poate cineva asteapta in urma ta, te asteapta, cand te uiti la o opera. Mie daca imi place un tablou foarte mult pot sa stau si doua ore sa ma uit la el.

Ai artisti care iti plac in mod deosebit, pe care ii preferi, in afara de Rene Magritte?

Salvador Dali imi place mult. In mare parte sunt acesti doi colosi, Salvador Dali si Rene Magritte. Imi place foarte mult si Picasso, si nu doar arta pe care a facut-o, cat si povestea lui. Cat de mult a muncit omul ala in viata lui ma fascineaza. Are cateva mii sau zeci de mii de lucrari. Mi se pare extraordinar, nu stiu cum a reusit sa faca atat de multe in viata sa. El si-a dedicat viata practic pentru arta.

“Te straduiesti mereu sa fii mai bun, sa fii cea mai buna versiune a ta. Cu timpul, devii tot mai bun. The Motans il face si pe Denis Roabes un om mai bun. (Denis Roabes, The Motans)

Te-ai extins cumva dincolo de propria muzica, ti-ai creat un mini label. Cum a venit ideea asta?

A venit foarte natural, am vrut sa iau doar oameni sau artisti a caror fan sunt eu in primul rand. Nu l-am facut in scop financiar, desi mi-ar placea sa scoata la un moment dat bani, sa fiu break-even pe business-ul asta. Am construit dupa feeling, sa fie bazat pe niste lucruri omenesti, cu o infrastructura care curge natural, un ecosistem in care sa ma simt bine.

Cu pozitia pe care o ai, oamenii tind sa te puna pe un piedestal. Cum ai lucrat cu impactul pe care l-a avut succesul asupra ta, cum te-ai tinut cu picioarele pe pamant?

A avut un impact benefic asupra mea, dar a venit cu un pret. Realizez cat de mare e responsabilitatea mea de fapt, cat de mult trebuie sa te stradui sa nu gresesti. Trebuie sa fii un exemplu pentru societate, sa constientizez foarte clar asta. E vorba aia din popor, ca te vede lumea si ca trebuie sa te porti ca atare, trebuie sa fii bun mereu si sa nu dai gres. E imposibil, nu de fiecare data iti iese.

E un exercitiu, te straduiesti mereu sa fii mai bun, sa fii cea mai buna versiune a ta. Cu timpul, devii tot mai bun. The Motans il face si pe Denis Roabes un om mai bun.

Stiu ca esti foarte generos fata de public si oamenii care iti asculta muzica, ca stai inclusiv trei ore sa dai poze si autografe, pana la ultimul om. 

Nu stiu neaparat daca trei ore, dar in majoritatea cazurilor, imi place sa stau dupa concert cu toti oamenii care raman si stam la poze, vorbim, sa-i cunosc, sa ma cunoasca. In majoritatea cazurilor, nu de fiecare data, sunt si exceptii. 

Dar este multa energie pe care o consumi acolo, pe langa ce ai dat deja pe scena, nu? Mi se pare ca esti foarte generos.

Da, 100% e multa energie. Nu e neaparat generozitate, pe mine ma ajuta sa cunosc oamenii care ma asculta. Ma ajuta foarte mult sa fac muzica mea sa fie autentica mai departe si sa fie si mai mult pentru ei. Adica imi imbunatatesc si eu creatia cunoscandu-mi publicul. Apoi este vorba si despre asteptarile oamenilor, mi se pare ca le dai ceva in plus. Automat, oamenii vad ca te dedici mai mult si te apreciaza mai mult. Si mie mi se pare tare.

Cum te incarci la randul tau cu energie, la ce filme sau carti revii din cand in cand ca sa te ajute in acest sens?

Recomand “Micul Print” al lui Antoine de Saint-Exupéry, „Micul Print”, e o carte care nu-ti ocupa mult timp, dar iti ocupa foarte mult spatiu, in sensul bun al cuvantului. Are compresata in ea o informatie atat de vasta si de frumoasa. Revin si la Gabriel Garcia Marquez, la Dino Buzzati, pe care l-am descoperit de curand si mi se pare fascinant. Imi place sa revin la filmele alea bune la suflet, “La vita e bella” al lui Roberto Benigni si  “Forrest Gump” al lui Robert Zemeckis. La muzica, daca vreau sa mi-aduc aminte de o stare pe care o aveam in adolescenta sau in copilarie ascult Red Hot Chili Peppers si Metallica. Asa revin rapid cu picioarele pe pamant, in sensul bun al cuvantului. Asa ma readuc eu pe mine, revin la eul initial.

De ce e important pentru tine sa citesti?

Pentru ca te tine fresh. E foarte benefic pentru inspiratie. E benefic pentru capacitatile cognitive si pentru o cultura generala mai vasta, chiar imi place sa citesc, sa aflu povesti noi, istorii noi. Fiecare carte pe care ai citit-o te face un psiholog mai bun. Citind carti poti sa cunosti si sa citesti mai bine oamenii. E fascinant si te ajuta in viata enorm.

Ce sfaturi ai pentru artisti aflati la inceput de drum?

Sa nu asculte niciun sfat. Fiecare are drumul lui. Primul pas e cel mai greu, le recomand sa se miste in directia pe care si-o doresc. Adica sa faca ceva, doar visand nu obtii nimic. Visand obtii doar visele pe care le ai si atat. Trebuie sa mergi catre ele.

Crezi ca e multa munca in spate?

E foarte multa munca in spate, enorm de multa munca. Poti sa ai noroc, poti sa bubui din prima, dar pana si acolo, ca sa mentii treaba e nevoie de foarte multa munca.

La ce lucrezi in prezent pe plan muzical?

Lucrez la un album intreg care va avea o atmosfera cumva florala, primavaratica. Trebuia sa iasa anul trecut, anul asta tot n-o sa iasa, pentru ca e foarte multa presiune. Pun eu pe mine multa presiune. Vreau sa fie cel mai frumos album al meu de pana acum. E un album in care nu tin cont de niciun parametru, e cu muzica curata, fara parametri, fara nicio formula matematica sau de hit. Vreau sa fac muzica de placere. Vreau sa fie un album cu versurile cele mai profunde, dar aici nu ma refer la complexitate. Ma refer la versuri care te ating, piese cu povesti. Acum experimentez diferite metode de a face sesiuni, diferite workflow-uri cu oamenii cu care lucrez, compozitori, producatori. Versurile nu-s de ajuns, trebuie sa ridic si muzica la alt nivel, sunetul si asa mai departe. Vreau sa sune special, sa nu intelegi din ce tara e, sa nu intelegi cine l-a facut. Pana nu auzi limba romana cantata acolo sa nu-ti dai seama ce se intampla.

Ai avut o experienta si in televiziune cu Vocea Romaniei. Cum ti s-a parut?

Interesant. 

Ai multe realizari pana acum. De ce esti cel mai mandru?

Sunt mandru de familia pe care o am, de prietenii pe care i-am adunat in jurul meu. Sufletul meu e plin de mandrie si pentru lucrurile pe care vreau sa le fac, ma face sa nu ma opresc, imi da sens. Sunt dispus sa muncesc 24 din 24 pentru orice e nevoie, aspectele fizice sunt mereu pe ultimul loc. Desi am avut si multe burnout-uri nasoale, acum stiu cum sa gestionez lucrurile putin mai bine.

Cand a inceput pandemia, am avut un gand “Ce bine ca uite o sa avem doua-trei saptamani de pauza”, deoarece nu mai puteam efectiv. O saptamana am dormit incontinuu. Nu am stiut ca o sa se lase atat de grav cu oameni care mor si ca o sa dureze, in cazul artistilor, un an si jumatate. Pe langa asta, statul in casa nu a avut o influenta buna asupra mea, sunt un om foarte solar si am nevoie de oameni ca sa ma simt bine. Adica sa fac schimb de energie.

Daca ti-ai fi recunoscator tie pentru ceva, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

Pentru ca fiecare cazatura pe care am avut-o de-a lungul timpului, am transformat-o intr-o lectie de viata si dupa aia m-am ridicat mai sus. Imi sunt recunoscator pentru ca am avut incredere in mine si in nebunia mea si ca nu m-am oprit. Imi sunt recunoscator ca, desi ma consider un om foarte lenes, am depus mult efort si atunci cand credeam ca nu mai am nicio sansa, totusi am mers inainte si nu m-am dat batut.

Puteti asculta muzica The Motans pe YouTube, cariera lui Denis o puteti urmari pe Instagram si Facebook.