Skip to content

(galerie foto concert) Chris Hemsworth a avut un moment de tobe la concertul lui Ed Sheeran din Bucuresti. Participarea lui e parte din documentarul Disney + „Limitless With Chris Hemsworth” care in sezonul 2 va dezbate fricile si sanatatea mintala

Chris Hemsworth a aparut aseara la concertul lui Ed Sheeran din Bucuresti, unde a cantat la tobe in fata a aproximativ 70.000 de participanti.

Actorul s-a aflat la Arena Nationala pentru a inregistra un viitor episod din sezonul 2 al serialului sau original National Geographic/Disney+ „Limitless With Chris Hemsworth”. Cel de-al doilea sezon va avea premiera in 2025.

„L-am convins pe Chris Hemsworth sa invete sa cante la tobe pentru spectacolul meu de pe stadion”, a transmis Sheeran intr-o explicatie de pe Instagram la cateva momente dupa spectacolul de aseara.

Hemsworth a cantat pe scena partea de tobe din piesa lui Sheeran „Thinking Out Loud”. Potrivit lui Sheeran, care se afla in prezent in turneul +-=÷× (cunoscut si ca The Mathematics Tour), Hemsworth l-a contactat in legatura cu colaborarea.


Britanicul Ed Sheeran a fost pentru a doua oara in Bucuresti, dupa ce in iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Nationala, in fata a peste 50.000 de oameni, facandu-si aparitia imbracat in tricoul echipei nationale de fotbal a Romaniei. Artistul a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale in fata unui stadion arhiplin si a fost impresionat ca romanii ii stiu versurile pe de rost.

Primul sezon din Limitless l-a urmarit pe Hemsworth in timp ce explora – folosindu-se pe sine ca subiect de testare – evolutiile stiintifice care ajuta oamenii sa traiasca mai mult si mai sanatos.Sezonul doi se va concentra pe „o serie de obstacole fizice si mentale cu care oamenii din intreaga lume se confrunta zilnic: agilitate mentala, durere, epuizare si conexiune interpersonala”, potrivit producatorilor serialului.

„Lucrul la Limitless a fost o experienta care mi-a deschis ochii si mi-a permis sa reflectez asupra punctelor mele forte, vulnerabilitatilor si asupra tuturor modurilor in care noi, ca oameni, putem planifica longevitatea”, a spus Hemsworth intr-o declaratie. „Pentru urmatorul sezon, incercam sa ridicam stacheta si sa mergem si mai adanc in aceasta explorare alaturi de experti in sanatate si wellness din intreaga lume.”

In februarie Disney a anuntat ca a antamat si sezonul 2 de la „Limitless With Chris Hemsworth” care va avea premiera anul viitor.

Galerie foto concert: Alin Algiu

Citește în continuare