Incepand de astazi, pe Urban.ro puteti asculta primul episod al podcastului Buzunar de Arta, prezentat de Eduard Enache, despre arta vizuala, cultura si oamenii inspirationali care le transforma. Prin dialoguri cu artisti, curatori, pedagogi, manageri si operatori culturali veti descoperi magia din jurul artei, modul in care ne conecteaza pe toti si ne face vietile mai frumoase. 

Primul episod al podcastului poate fi ascultat mai jos, gasiti linkuri de pe Spotify, Apple Music si YouTube, fiind disponibil si pe celelalte platforme de streaming existente.

Invitata primului episod Buzunar de Arta este Diana Marincu, curator si critic de arta, director artistic al Fundatiei Art Encounters din Timisoara.

Cu o bogata activitate de curator si manager cultural, Diana Marincu este unul dintre putinii profesionisti din Romania apti si pregatiti oricand sa preia rolul de ministru al culturii si sa faca un job excelent in acest sens. Este absolventa de arte plastice si grafica, la a doua facultate s-a orientat spre istoria artei, cu un an de Erasmus la Paris, ulterior a devenit curator si critic de arta cu expozitii realizate in Romania, Franta (Persona, MUCEM, Marsilia, 2019; Manufacturing Nature / Naturalizing the Synthetic, Frac des Pays de la Loire, 2018), Spania, Ungaria (co-curator alaturi de Zsuzsanna Szegedy-Maszák, Double Heads Matches, expozitie de grup, Noua Galerie a Budapestei, 2018) dar si la Bienala de la Venetia unde a prezentat in 2015 proiectul “Inventing the Truth”. 

In ultimii s-a remarcat ca director artistic al Fundatiei Art Encounters — fondata de Ovidiu Sandor — alaturi de care a produs cele mai mari evenimente de arta vizuala din programul Timisoara 2023, Capitala Europeana a Culturii: expozitiile Victor Brauner, Constantin Brancusi, Adrian Ghenie si Bienala Art Encounters.

Discutia din podcastul Buzunar de Arta se concentreaza predominant pe rezultatele si transformarile anului trecut de la Timisoara, dar trece prin toata cariera Dianei Marincu, cu lectii valoroase de la un profesionist care nu se plange aproape niciodata de ce fac/nu fac autoritatile si se concentreaza pe initiativele si schimbarile in bine pe care le poate face in comunitatea din jur, fie ca este locala, nationala sau internationala.

Din afara, ca jurnalist cu fundal de istoria artei, munca ta si a Fundatiei Art Encounters pe parcursul anului trecut pare exemplara si cred ca este un model de urmat pentru cultura si artele vizuale. Ma intreb cum se vede de partea ta anul 2023 si implicarea in programul Capitala Europeana a Culturii. Au avut timp sa se aseze toate emotiile si toate realizarile, sa privesti in macro? 

Multumim in primul rand pentru cuvintele de apreciere. Asta e o recompensa foarte mare pentru noi atunci cand ceea ce facem are un asemenea feedback. A fost un an plin din toate punctele de vedere si in primul rand, echipa Fundatiei Art Encounters s-a marit. Au fost mult mai multi oameni care au contribuit la acest program si multi dintre ei sunt exact oamenii mai putin vizibili. intotdeauna in spatele celor care prezinta programul sau care sunt artisti, curatori, exista foarte multe alte persoane care creeaza. si a fost un an care a venit si cu multe surprize placute in sensul acesta, unei comunitati, a unui sprijin reciproc care a contat foarte mult.

Timisoara cred ca a demonstrat ca, dincolo de spiritul acesta competitiv si concurenta, are si capacitatea de a se solidariza atunci cand e nevoie. Si eu am simtit lucrul acesta intre diferite organizatii din oras, intre diferiti oameni care au lucrat la acest proiect. A fost un an care, cu siguranta, va ramane ca un an, cum ai spus tu, exemplar si nu numai, prin prisma muncii Fundatiei Art Encounters, dar si a celorlalti care au participat. Si e un an care ar trebui sa devina de fapt un reper, nu doar ca o exceptie, ci ca o noua regula. Iata ce se poate face atunci cand exista o finantare corespunzatoare, cand exista o energie innoitoare cu adevarat, cand exista vointa, iar ambitia asta ar trebui mai departe sa se traduca si in alte proiecte. Chiar daca amploarea din 2023 poate ca va fi greu de atins mai departe, dar in acelasi timp, ceea ce ne stabilim ca misiune, ca teluri trebuie totusi sa aiba de-acum ca reper anul 2023. Pentru mine, niciodata anul n-a fost o destinatie, ci mai degraba un punct intr-un parcurs. 

A resetat cumva tot ce s-a intamplat… 

Da, exact. Si Timisoara, de fapt, toate orasele cred ca au acest destin ciclic. Exista momente cand exista aceste puncte culminante si dupa aceea exista momente cand e nevoie ca energia acumulata sa fie redirectionata. Sa nu ne lasam coplesiti poate de dezamagiri si sa continuam. Deci toate orasele cred ca au aceste valuri, sa le zic asa, de activitati. Dar ce e important este in aceste valuri, sa existe totusi o oarecare consecventa. Angajamentul pe care il avem fata de arta contemporana, de exemplu, sa nu dispara peste noapte, angajamentul fata de cultura in general, sa nu dispara. 

Pe langa rolul de director artistic al Fundatiei Art Encounters si expozitiile Brauner, Brancusi, Ghenie, plus Bienala Art Encounters, ce a presupus munca ta pe parcursul celor 12 luni? Si intreb pentru ca am vizitat Timisoara de trei ori si de fiecare data mi se parea ca esti la toate evenimentele mari.

Anul trecut a fost o munca foarte mare si un fel de balet intre toate proiectele care care erau pe rol, pentru ca fundatia si-a asumat foarte multe lucruri care trebuiau gestionate. Bineinteles, echipa de coordonare a acestor proiecte a facut munca cea mai consistenta in acest sens. A fost o echipa pentru expozitiile Brauner si Brancusi, a lucrat pe partea de management si coordonare, mai ales Elvira Lupsa. Pe partea de activitati ale fundatiei, mai mult legate de bienala si de proiectele programului permanent s-a ocupat Ioana Gontea. Cumva, toate lucrurile acestea au trebuit coordonate astfel incat sa sa existe totusi si un parcurs firesc. Si atunci, daca ne uitam la cum au fost stabilite evenimentele. 

A fost intai expozitia Victor Brauner, care s-a deschis in februarie, dupa aceea Bienala Art Encounters. Deci am venit cu stratul acesta al artei contemporane. Dupa aceea, expozitia Brancusi. Si ideea era ca intre aceste evenimente mari, publicul in permanenta sa fie atras de ceea ce propunem, de continutul programului nostru si sa existe si o diversitate in general. In ceea ce facem conteaza foarte mult aceasta diversitate, incercam sa avem expozitii cu artisti mai putin cunoscuti, expozitii cu artisti foarte cunoscuti si atunci, cumva, una pe alta, se hranesc intr-un fel, in spiritul a tot ce s-a intamplat anul trecut. Ambitia remarcabila a presedintelui fundatiei, Ovidiu Sandor, a fost foarte apreciata. A fost si premiat in sensul asta si cred ca e ceva ce intr-adevar poate constitui un exemplu mai departe. Cum sa visezi la proiecte care la prima vedere par imposibil de realizat si totusi, prin perseverenta, sa reusesti sa le realizezi? 

Pentru ca ai vorbit de domnul Sandor, dansul a fost motorul expozitiei Brancusi fiind si fondatorul Fundatiei Art Encounters. Impreuna, faceti o echipa minunata, inclusiv pentru Bienala Art Encounters, care a fost de asemenea deschisa cu editia a 5-a in cadrul Timisoara 2023. Intr-un interviu pe care l-ai acordat la TVR Timisoara, spuneai ca dansul te incurajeaza sa visezi cat mai mare, sa te gandesti la ce ti-ai dori sa faci maxim, daca s-ar putea. Iar aici e cumva o intrebare cu doua parti. Prima este legata de dinamica si lucrul cu domnul Sandor. Cand ma uit la voi in interviuri si in activitatea voastra, imi imaginez ca oricare dintre voi ar putea deveni maine ministrul culturii si ati face lucruri extraordinare in acest sens. 

Multumesc pentru propunere. 

Da, puterea nu este la mine, dar propunerea exista… 

Da, da, da. Nominalizarea, gata, s-a consemnat. Cred ca e foarte important intr-un proiect cum e Art Encounters sa existe o pluralitate de voci. In general, nici o institutie nu cred ca trebuie asociata cu o figura singulara care monopolizeaza, sa zic asa, tot discursul acelei institutii. E foarte important sa stim ca institutiile sunt constituite din oameni, iar fiecare om este extrem de important in tot angrenajul institutional. As mai adauga o persoana cu ajutorul careia devine asa un triunghi al dialogului, e vorba de Amy Barak, care se ocupa si acum, in timp in care eu sunt usor desprinsa de fundatie din cauza unor activitati personale. Amy Barak e cel care, in 2017, a curatoriat Bienala impreuna cu mine. De atunci am ramas intr-un contact permanent. Si acum asa lucram in acest triunghi al dialogului. Si intr-adevar, cred ca e foarte important sa stim cand sa fim de acord unii cu altii, cand sa ne sustinem punctele de vedere si sa nu cedam. E o permanenta, de fapt, dezbatere care provine dintr-un interes real, autentic pentru arta contemporana si pentru scena de arta din Romania.

“Asa cum citim literatura pentru a intelege mai multe despre noi insine, despre lumea in care traim, despre trecut, despre umanitate, tot asa functioneaza si arta contemporana. E doar un limbaj metaforic si simbolic, poate putin putin mai criptic.” (Diana Marincu)

Ai lucrat la partea de inceput a organizarii celor doua expozitii Victor Brauner si Constantin Brancusi, expozitii pe care in afara tarii, le-am numi blockbuster. De fapt, am putea spune trei expozitii, daca adaugam show-ul lui Adrian Ghenie de la Pavilionul ISHO, unde ai fost si curator. inteleg ca de organizarea ulterioara a celor doua expozitii blockbuster s-au ocupat Elvira Lupsa dar as vrea sa aflu de la tine care au fost provocarile de inceput in organizarea expozitiilor de la Muzeul National de Arta Timisoara. Mai exact, ce a presupus implicarea ta si cum a fost adaptarea la cerintele muzeografie internationale?

La inceputul ambelor expozitii, Ovidiu Sandor a fost cel care, in primul si in primul rand, a incercat sa convinga pe toata lumea ca e ceva ce se poate face. Ceva ce, inclusiv la nivelul acesta al rigorilor muzeale, se poate aduce la nivelul cerut. Nu este imposibil. Si cred ca asta a fost munca cea mai grea pe care a facut-o, sa convinga lumea ca nu este imposibil. Si dupa aceea lucrurile s-au miscat. Adica au existat investitii majore in Muzeul de Arta din Timisoara, tocmai pentru a respecta aceste standarde cerute de muzeele internationale care au acordat imprumuturile. Iar primele scrisori de imprumut care s-au trimis au avut un raspuns pozitiv, deci cred ca din start asta a fost foarte incurajator.

Probabil ca daca primele raspunsuri ar fi fost negative, ar fi fost mai complicat de continuat, desi nu imposibil — renunti la niste piese, gasesti altele. Dar ambele curatoare, atat Doina Lemny, cat si Camille Morando, aveau un standard foarte inalt, apropo de cum trebuie sa fie expozitiile si ele chiar au setat si s-au tinut de aceste standarde. 

Fara sa te compar cu Brauner, Brancusi si Ghenie, dar tinand cont de impactul lor in arta si cultura din Romania, mi se pare ca, la randul tau, esti un om care face lucruri marete, care schimba lumea din jur si o lasa mai buna si mai frumoasa decat a gasit-o. Esti constienta de impactul major pe care l-ai avut si l-ai asupra artelor vizuale si culturii. si ma intreb daca a ajuns sa se simta oare ca o responsabilitate acum. 

Ma simt foarte coplesita de ce ai spus. Nu m-am gandit niciodata la asta, dar o responsabilitate ai oricum in momentul in care faci ceva public. Cred ca asta trebuie cu totii sa avem in vedere in momentul in care iesim in public cu ceva. Din cate vad, nu multa lume isi pune aceasta problema, avand in vedere ca spatiul public este inundat de ineptii. Dar da, cred ca responsabilitatea vine la pachet cumva cu orice fel de prezenta publica. 

Ma gandesc in permanenta care e mesajul pe care vreau sa-l transmit la nivel personal, dar si institutia pentru care lucrez. De multe ori acest mesaj se suprapune si unul dintre mesajele cele mai importante pe care vrem sa il transmitem este este cel legat de puterea pe care arta poate sa o aiba pentru a-ti deschide un orizont intelectual, cultural, pe care ea este singura care poate sa-l deschida prin limbajul ei simbolic. Asa cum citim literatura pentru a intelege mai multe despre noi insine, despre lumea in care traim, despre trecut, despre umanitate, tot asa functioneaza si arta contemporana. E doar un limbaj metaforic si simbolic, poate putin putin mai criptic, avand in vedere instrumentele cu care lucreaza arta contemporana. Cand ne referim la o carte, e ceva ce cred ca e in obiceiul oamenilor care consuma cultura mult mai frecvent decat mersul la expozitii. Dar asta doar pentru ca arta uneori iti da impresia asta ca e prea complicata. E ceva ce nu intelegi din prima, cand de fapt ar trebui sa te duci cu inima deschisa si sa-i dai o sansa, exact ca atunci cand citesti. Cand citesti si nu intelegi, nu dai cu cartea de pereti, ca nu-ti place, nu citesti mai mult din ea. E la fel si cu expozitiile. Perseverand, cred ca poti sa ajungi sa intelegi acest nou limbaj al artei contemporane. 

Ai facut pictura din clasa a II-a, apoi Liceul de Arte, tot la pictura, apoi Facultatea de Grafica, toate trei la Timisoara. Un Erasmus la Paris, in anul trei de facultate, iar la a doua facultate ai schimbat traseul spre istoria artei si partea teoretica. E fascinant ca ai aceasta intelegere a artistilor din interior. De fapt, ai o expertiza profesionala din interior, dar ai si pregatirea de pictorita si grafician, cu perspectiva din exterior a unui critic de arta si curator. in acest sens, cum ai lucrat cu Adrian Ghenie pentru expozitia de anul trecut, “Corpul imposibil” de la Pavilionul ISHO?

Am lucrat foarte bine. El e un artist care pe cat este de celebru si de cunoscut, pe atat este la nivel uman de agreabil, de deschis si de usor de lucrat cu el. Corpul de lucrari pe care el mi l-a propus, am considerat din start ca rezoneaza foarte bine cu spatiul. Impreuna am ales si spatiul. El a vizitat mai multe spatii posibile de expozitie, la Timisoara si Pavilionul ISHO si i-a placut cel mai mult. si totul a mers foarte, foarte fluid, foarte firesc. 

Care a fost cel mai memorabil moment de anul trecut pe plan profesional? 

Ca spectator, un moment care mi-a placut foarte mult de la deschiderea Capitalei Culturale a fost performance-ul lui Tarek Atoui de la Sinagoga din Cetate. A fost ceva absolut magnific. Il stiu de multi ani pe Tarek Atoui, e un artist la care visam de mult sa vina la Timisoara si am avut parte de un performance absolut memorabil, care a fost curatoriat de echipa curatoriala a Capitalei. 

Daca e sa ma uit la evenimentele organizate de Fundatia Art Encounters, unul dintre momentele care mi-a ramas in minte a fost deschiderea de la expozitia Adrian Ghenie, unde asa ceva eu nu am mai vazut pana acum in Romania: un artist sa stea sa dea autografe pe cataloage, asa, minute in sir, nu stiu daca o ora sau cat a stat, cu o rabdare fantastica. Si este ideea asta ca totusi lumea s-a dus sa vada o expozitie a unui superstar, mi s-a parut ceva incredibil. Pentru mine, arta era foarte diferita de povestea asta. 

Au venit ca la o celebritate…

Exact. Mi-am dat seama ce inseamna de fapt Adrian Ghenie pentru publicul de aici si m-a induiosat de-a dreptul. 

Dupa aceea, ca sa inchid, este momentul ultimului tur ghidat in expozitia Brancusi facut de Doina Lemny, mi-a ramas intiparit in minte. M-am dus cu copilul meu care era foarte mic, era fascinat de vocea Doinei Lemny si incercam sa stau cat mai aproape de ea. In momentul in care ma indepartam, incepea sa planga. In momentul in care ma apropiam, tacea si o asculta pur si simplu. Doina are intr-adevar capacitatea asta de a-ti transmite o pasiune pentru Brancusi, incat si daca nu stii nimic despre el, cand s-a incheiat turul, te-ai dus sa iti cumperi toate cartile si sa devii expert in Brancusi. Asta mi se pare ca iti transmite si e ceva extraordinar. 

Dupa ce am ascultat un interviu cu dansa, am cautat in librarii si anticariate toate cartile pe care le-a publicat si le-am comandat. 

Vezi, are efectul asta. Este un povestitor incredibil. Iti transmite o pasiune organica, iti transmite placere. Foarte rar asculti oameni care vorbesc despre jobul lor cu placere. 

Si in acelasi timp are un magnetism… 

Da, exact. Era un camp magnetic pe care l-am experimentat.

Influenta spre istoria artei a venit, de fapt, de la sora ta, care ti-a dat sa citesti carti in aceasta directie. Intr-un job in domeniul cultural, sustinerea familiei poate fi foarte importanta, deoarece sunt multe provocari, multe hopuri, oameni care iti spun ca va fi greu sau imposibil. Cum a fost si cum este pentru tine si, mai mult, cum vede sora ta lucrurile marete pe care le-ai realizat anul trecut? Ma intreb daca s-a bucurat si familia ta de expozitiile la care ai lucrat. 

Familia mea ar merita o caseta speciala pe textul de fiecare expozitie si in fiecare catalog de expozitie. Numai ca nimeni nu-si citeaza familia acolo, la caseta tehnica, desi chiar ar trebui. Dincolo de contributia financiara, e o contributie la nivelul sustinerii morale, care este inegalabila. Cumva, toata lumea care lucreaza in domeniu stie cata nevoie ai de sustinerea familiei. Desi ei sunt asa tot timpul trecuti cu vederea, dar merita premiati. Si ei s-au bucurat la randul lor de expozitiile de anul trecut si cu siguranta s-au bucurat foarte mult. Pentru ei a fost si un moment de a se bucura de un oras care cred ca in mintea lor a pierdut foarte multe de-a lungul timpului. S-au bucurat foarte mult de contextul efervescent din Timisoara, de toata partea asta de cultura a orasului. Stim cu totii ca a existat un moment in care orasul a fost putin mai adormit din punctul asta de vedere, iar acum renasterea culturala a contat foarte mult. 

Te ascult si ma gandesc ca Timisoara, in 2023, de fapt, a fost cum isi imaginau oamenii ca ar trebui sa fie orasul la nivel cultural. 

Da, da, exact.

Care este prima expozitie pe care ti-o amintesti? 

Corneliu Baba la Muzeul de Arta din Bucuresti. 

Care este expozitia care te-a marcat cel mai mult? 

Trienala Intense Proximity, la Paris, la Palais de Tokyo, curatoriata de Okwui Enwezor.

Care este muzeul sau galeria din Romania unde mergi in vizita ori de cate ori ai ocazia? 

Salonul de proiecte din Bucuresti.

Dar in afara tarii? 

NBK la Berlin. 

Care ar fi cei trei artisti pe care ar trebui sa ii caute un novice care vrea sa inteleaga mai multe despre arta contemporana din Romania? 

La pictura — Serban Savu, Adrian Ghenie, Marius Bercea, la performance — Alex Mirutziu, Alexandra Pirici, Raluca Croitoru, arta video — Irina Botea, Aurelia Mihai, Ciprian Muresan, instalatii in situ — Cristian Rusu, Adrian Ganea si un nume mai nou, pe care poate lumea nu-l stie atat de bine, dar, de ce nu, ar putea sa-l caute acum: Andrei Bucovanu. La desen — Lea Rasovsky, Larisa Sitar, fotografie — Michele Bressan, Dani Gherca si Bogdan Girbovan.

Care este rolul artei?

Rolul artei cred ca este in primul rand de a ne deschide orizontul, ochii, de a ne arata lucruri pe care altfel nu le-am putea vedea. In primul rand e un limbaj simbolic, metaforic, care are de-a face cu cultura vizuala si e ceva ce trebuie descoperit, cu aceeasi rigoare cu care invatam sa citim. Trebuie sa ne obisnuim ochii si simturile cu arta si in momentul acela promit oricui ne asculta ca ceea ce se afla dincolo de asta e o recompensa imensa. Este ceva ce, odata ce ai accesat, creeaza dependenta. 

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.