Skip to content

La Arad se inaugureaza zilele acestea 10 picturi murale noi realizate de IRLO, Ocu, Recis, Homeboy, This Lux Easy si Fum Armada. Tema este “Oameni vs. Inteligenta Artificiala”.

Aradul s-a transformat in ultimele doua saptamani intr-un festival al culorii si artei stradale. Prin proiectul „Povesti urbane pe calcane”, Asociatia Citizenit a realizat 10 picturi murale noi semnate de unii dintre cei mai cunoscuti artisti urbani din Romania. 

Organizatorii invita publicul larg sa celebreze finalul calendaristic al verii prin trei zile de evenimente, pline de arta murala, discutii cu artistii, muzica, petreceri si film in aer liber. Programul detaliat il gasiti mai jos. 

Muralele pot fi descoperite in centrul orasului – pe strada Gheorghe Lazar si pe faleza Muresului, in zona Podului Decebal. 

Doua dintre ele sunt creatii colective realizate de tineri aradeni pe faleza in cadrul atelierului de arta murala cu IRLO. In aceeasi zona pot fi vazute trei noi lucrari semnate de IRLO, o pictura realizata la dublu de catre artistii Homeboy si This Lux Easy si doua murale semnate de Fum Armada. 

La Arad s-au intors si artistii Ocu si Recis care vor finaliza la finalul acestei saptamani alte doua lucrari monumentale care vor imbogati vizual str. Gheorghe Lazar.

Anul acesta, tema lucrarilor este „Humans vs AI” — „Oameni versus Inteligenta Artificiala” si propune o dezbatere despre rolul inteligentei artificiale in societatea contemporana. Artistii, dar si publicul, sunt invitati sa reflecte asupra diverselor perspective ale acestui subiect controversat si sensibil pentru umanitate. 

Ce inseamna sa fii om intr-o lume in care masinile pot gandi, invata si crea, uneori chiar mai rapid si mai eficient decat noi? Cine detine fraiele dezvoltarii si implementarii inteligentei artificiale? Va servi AI-ul ca un instrument pentru progresul uman sau va deveni o forta incontrolabila cu propria agenda? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile inaintate prin lucrarile murale de anul acesta. 

Pentru a inaugura noile picturi, Citizenit organizeaza trei zile de evenimente deschise publicului. 

Program:

29 aug. | ora 21:30 – Hip-hop & petrecere cu Mimon, Pietonu, Motanu la Joy’s Cafe (str. Gh. Lazar 1) 

30 aug. | ora 20:30 – Inaugurare murale str. Gheorghe Lazar + artist talks cu OCU, IRLO si Recis la Joy’s Cafe (str. Gh. Lazar 1) 

30 aug. | ora 22:00 – Concert & petrecere: muzica live Mischa Blanos la KF (p-ta Avram Iancu 11)

31 aug. | ora 21:00 – Proiectie de film „Dirty Handz 3: Search and Destroy” la Cinema Arta (str. Vasile Alecsandri 2)

31 aug. | ora 23:00 – Petrecere ABC cu Miss I si Elisabeta la Joy’s Cafe (str. Gh. Lazar 1).

Intrare gratuita la toate evenimentele, mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Citește în continuare