Toata luna septembrie Urban.ro va prezinta amintiri de la scoala ale unor artisti romani din generatii diferite. Ne dorim ca intamplarile prezentate aici sa fie o motivatie si pentru parinti si pentru copii pentru a gasi un echilibru intre seriozitate si relaxare in felul in care abordeaza scoala.

Lari Giorgescu are 38 de ani si este actor al Teatrului National din Bucuresti. Este cunoscut atat pentru rolurile sale din zona actoriei clasice, cat si pentru colaborarile de teatru-dans in spectacolele lui Gigi Caciuleanu “L’Om Dada”,  “D’ale noastre” , “Folia, Shakespeare &Co”.

Il puteti vedea in aceasta stagiune in spectacolele de teatru “Cursa de Soareci”, “Dumnezeu se imbraca de la second hand”, “Titanic Vals” sau “Gertrude”.

Care e cea mai frumoasa amintire din anii de scoala?

 Imi este imposibil sa aleg o singura amintire. Dar daca privesc in ansamblu toate etapele pe care le-am parcurs in sistemul de invatamant pot sa spun ca am o mare bucurie cand ma gandesc la timpul pe care il petreceam cu colegii in pauze. De altfel, am o intreaga teorie despre pauzele dintre orele de la clasa. Acel spatiu de timp, atat de scurt si intens, era resimtit de cei mai multi dintre noi cu o mare emotie. Era extrem de valoros si fiecare actiune pe care o faceam, oricat de neinsemnata, in pauza dintre ore devenea de o importanta cruciala. Timpul acela parea ca are ceva magic in el datorita orelor carora trebuia sa le face fata. Ceea ce vreau sa evidentiez este ca rigorile cu care venea scoala nasteau adevarate experiente de viata de o creativitate uimitoare pentru mine si pentru colegii mei. Fiecare zi de scoala avea dimensiunea pedagogica si dimensiunea de socializare, iar cea din urma ne-o organizam noi, intr-un timp extrem de comprimat in care fiecare minut era o aventura.

Pastrezi legatura cu colegii?

 Pastrez legatura inclusiv cu anumiti colegi din clasele 1-8, dar mai mult prin mesaje. Este important e ca desi ne revedem rar, atunci cand suntem unii cu altii ne comportam ca si cand ne-am fi intalnit ieri. Se petrece un fenomen deosebit, parca ne transpunem in cei ce eram in scoala si ne contaminam de o energie buna, iar glumele curg fara incetare. Pot spune ca de fapt aceste intalniri au puterea sa activeze o parte din noi care ne va lega tot timpul si pe care o declansam unii in ceilalti.

Ce ai face diferit acum legat de cum abordai scoala?

Chiar daca in perioada scolii am avut parte de mai multe experiente placute decat neplacute, cred ca acum as acorda mai multa atentie informatiilor pe care le primeam. Abia in liceu am realizat cu adevarat ca nu notele sunt cele care trebuie sa ma motiveze. Si mai cred ca mi-ar fi placut sa indraznesc sa intreb mai multe lucruri despre materiile care mi se predau ca sa inteleg cu adevarat daca m-ar putea pasiona ceea ce invatam.

Care este spaima ta cea mai mare si cum o vezi acum?

 E de preferat sa fim precauti si incercam pe cat posibil sa prevenim eventualele situatii neplacute pe care le putem intampina, asadar o anumita doza de frica este sanatoasa. Dar nu mi-am facut din asta o filosofie de viata si nici nu cred ca vietile noastre trebuiesc traite in spaima. E bine sa pastram un echilibru in toate, dar mai cu seama sa nu ne lasam guvernati de frici. Nu stiu sa numesc o teama mai mare pe care sa o am si care sa fie relevanta in contextul dat. Totusi am observat la mine o tendinta de a ma grabi sa inteleg, iar asta se poate traduce ca o forma de neatentie care ma poate pune in situatii neplacute desi intentiile mele sunt cat se poate de bune. Tocmai pentru ca s-a transformat intr-o frica am ajuns sa ma disciplinez si sa temperez aceasta graba.