Actrita, scenarista si regizoare, Alina Serban a fost desemnata cea mai buna actrita in Germania, pentru rolul Ali, din filmul Gipsy Queen. A studiat actoria la New York si la Royal Academy of Dramatic Arts din Londra, este prima regizoare de origine rroma care a fost invitata s amonteze la Teatrul National si a fost decorata de presedintele Romaniei.

In prezent, lucreaza la un proiect care se numeste “Momentul meu” cu tineri institutionalizati pentru un art-video cu mesaj anti-drog, anti-alcool si pro-educatie.
Al doilea proiect pe care il are in acest moment in lucru se numeste Uman. Este vorba de ateliere de storytelling cu persoane private de libertate.

Care e cea mai frumoasa amintire din anii de scoala?
Mi se pare o intrebare foarte frumoasa. Am incercat sa ma gandesc la clasele I-VIII si la liceu. Cred ca amintirile sunt amestecate cumva. Am amintirea multor mutari. Faptul ca in clasele I-VIII am schimbat cam patru scoli, iar la liceu am ramas in acelasi liceu, dar am schimbat clasele. In acelasi timp, pe plan personal, a trebuit sa ma lupt cu multa saracie. Am aflat ce inseamna sa simt pe pielea mea ce inseamna sa iti doresti si tu ceea ce altii au, sa simt rusinea saraciei, sa simt rusinea ca sunt rroma. Sunt multe amintiri si in felul asta.
Dar am foarte multe amintiri frumoase care implica prietenie, solidaritate. Imi amintesc ca eram fana 3SudEst si banii pe care ii primeam pentru pachet nu ii cheltuiam la scoala, nu mancam la scoala, mi-am cumparat o revista care avea poze cu 3SudEst. Era extrem de importanta pentru mine revista. Si am fost noi in laboratorul de chimie si mi-am uitat revista acolo. Atat de tare am plans, era o drama totala. Colegii mei din generala au pus bani si mi-au luat o noua revista. La o saptamana distanta m-am intors in laboratorul de chimie si am gasit-o si pe cea cumparata de mine. Acum aveam doua reviste. A fost foarte frumos.
Apropo de anii de liceu, eram la profil real si nu ma descurcam la matematica, informatica si fizica. Eram la profil real. Stiam ca imi doresc foarte tare sa ma mut la profil uman, pentru ca stiam ca acolo m-as descurca. Am fost pana in clasa a 10-a, semestrul I, la profil real si ma descurcam foarte greu. Dar mi-am facut prieteni. Apoi m-am mutat la uman, in acelasi liceu, un etaj mai sus si acum aveam si mai multi prieteni. Imi aduc aminte cu duiosie, ma emotioneaza ca atunci cand au aflat colegii mei ca a murit taica-miu, era foarte greu sa il ingrop (eu eram in centrul de plasament in acea perioada) – ambele clase au strans bani pentru ma ajuta cu inmormantarea.

 Pastrezi legatura cu colegii?

Pastrez legatura cu colegii, nu ne vedem atat de des pe cat as vrea. Ele au venit in perioada cand locuiam in casa de carpici si au mancat fasole la mine. Imparteam bune si rele. Discriminarea cea mai mare pe care am simtit-o nu a fost atat la scoala, ci am simtit diferentele de clasa si mai multa rautate cand am crescut, la facultate. La scoala si la liceu ne amestecam destul de bine. Pot spune ca in scoala am simtit multa solidaritate si am trait amintiri foarte frumoase.

Ce ai face diferit acum legat de cum abordai scoala (ne referim la anii cu liceu inclusiv)?

Daca m-as intoarce in timp, i-as zice Alinei sa citeasca mai mult. Am pierdut multa vreme uitandu-ma la Beverly Hills. Chiar daca stateam in casa mea de chirpici, ma uitam foarte mult la VH1, la MTV. Mi-am dat seama ca timpul pe care il aveam atunci nu se mai intoarce.

Care era spaima ta cea mai mare si cum o vezi acum?

Spaima mea cea mai mare era ca nu voi lua BAC-ul. Asta insemna ca n-as mai fi avut unde locui. De asta voiam sa ma mut de la real la uman. O vad acum ca pe o dovada de maturitate. Si ma bucur ca am fost atat de matura de la o varsta frageda – ca mi-am dat seama ca trebuie sa imi fac un plan in privinta viitorului meu, tocmai pentru ca mie imi lipsea o plasa de siguranta. Si astazi am genul acesta de gandire si ma bucur ca l-am avut si atunci. Si cred ca mi-a ramas pana astazi spaima de matematica, fizica si informatica.