Tudor Cucu Dumitrecu este unul dintre cei mai talentati si mai premiati tineri actori ai ultimilor ani. Este actor al Teatrului Nottara,  are 26 si a facut filme care au mers la marile festivaluri ale lumii, a jucat in piesa de teatru pentru care a fost nominalizat la Premiile UNITER, si in musicaluri de mare succes, iar cu rolul din musicalul  “Hedwig and The Angry Inch” in regia lui Razvan Mazilu a castigat premiul UNITER.

Recent a fost protagonist al filmului din Anglia, “The Ceremony” de Jack King, care a castigat premiul cel mare la Edinburgh International Film Festival, Sean Connery Prize for Feature Filmmaking Exellence.

 Il puteti vedea in spectacolul de teatru “Dincolo de tandrete”, in regia Sanzianei Stoican (productie Nottara, care va fi prezenta in selectia FNT de anul acesta), in musicalul Chicago (unde este avocatul Billy Flynn) .

Iata o parte din amintirile sale despre scoala, o perioada in care a reprezentat Romania la Olimpiada pentru Tineret in echipanationala de juniori la scrima.

Care e cea mai frumoasa amintire din anii de scoala?

Imi amintesc cu mare drag de sfarsitul liceului: ultima vacanta de vara dinaintea clasei a 12-a, pregatirea pentru bacalaureat, bacalaureatul in sine, pregatirea pentru facultate si prieteniile simple si sincere. Eram suficient de mare incat sa imi dau seama ca trebuie sa pun burta pe carte daca vreau sa inteleg ceva si am reusit sa echilibrez timpul liber si activitatile extrascolare cu studiul. Insa cea mai importanta intalnire din acei ani nu a fost cu vreo materie de bac sau cu vreun profesor sau coleg, ci cu o activitatea care se petrecea in liceu dupa orele de curs: teatrul. Daca nu as fi fost curios sa vad ce se intampla in sala aceea misterioasa de teatru, viata mea ar fi fost extrem de diferita astazi. Acolo am fost poate pentru prima data in timpul scolii acceptat, indragit si respectat.

Pastrezi legatura cu colegii?

Cu foarte putini, insa prieteniile sunt atat de puternice incat vor rezista cu siguranta trecerii timpului. Am ramas aproape de colegul meu de banca, de profesorul de teatru, de bunul meu prieten pe care l-am cunoscut cand el era clasa intai si eu la gradinita (acum traieste in Anglia), cu un coleg de clasa cu care am strabatut tara asta in lung si in lat si cu care am impartit inimi frante si nopti pierdute si sigur ca mai am in continuare schimburi de mesaje cu alti cativa.

Ce ai face diferit acum legat de cum abordai scoala (ne referim la anii cu liceu inclusiv)?

Cred ca cea mai mare greseala pe care am facut-o atat eu, cat si scoala este ca nu am stiut cum sa facem sa ne placa procesul de studiu. Profesorii nu erau interesati de originalitatea noastra, ci mai de graba de un plagiat constiincios. Iar consecinta a fost ca noi, elevii, ne pierdeam atat de tare interesul fata de orice materie incat ne uitam mereu la ceas. Ba chiar in discutiile cu fostii mei colegi am ajuns la concluzia ca am ramas dupa liceu cu cateva prietenii si cu foarte putine cunostinte generale, iar asta este destul de trist. Tarziu mi-am dat seama ca daca vreau sa inteleg si sa cunosc un domeniu trebuie sa ma aplec serios si de cele mai multe ori singur asupra fenomenului – insa aceasta responsabilizare cred ca este prematura pentru un elev de generala sau chiar de liceu. Iar ca sa raspund concret la intrebare, as incerca sa imi cultiv activ interesul real pentru diversele materii.

Care era spaima ta cea mai mare si cum o vezi acum?

Posibil sa fi fost spaima de a nu fi acceptat. O lunga perioada am incercat sa imi modific comportamentul in functie de “cerinte” pentru a fi integrat in anumite grupuri sau acceptat de profesori. De atunci lucrurile s-au schimbat pentru ca am cunoscut medii in care am fost apreciat pentru cine sunt, iar asta s-a intamplat odata cu intalnirea unui domeniu care sa ma intereseze cu adevarat. Tind sa cred ca putea fi orice domeniu, nu neaparat teatrul. Iar acum lupta contra acelei spaime are o cu totul alta valenta. Nu mai caut schimbarea mea pentru a ma integra in societate, ci intelegerea mea pentru a pricepe cum pot fi parte din ea.