Galerie foto. Imagini spectaculoase de la concertul trupei Eagles din Las Vegas. Rockerii cu varste de peste 70 de ani sunt in continuare printre cei mai de succes artisti din istorie, cu 200 de milioane de albume vandute.
Veteranii rockeri americani Eagles au pornit recent o rezidenta in cea mai spectaculoasa sala de concerte a momentului: Sphere din Las Vegas. Pe parcursul a 10 weekenduri, pana la sfarsitul lunii ianuarie, rockerii vor sustine 20 de spectacole, multe dintre ele cu biletele vandute pana la epuizare.
Imaginile spectaculoase de la concertul sustinut zilele trecute arata cat de importanta a devenit experienta vizuala care acompaniaza muzica. Desi melodiile Eagles sunt relevante si iubite, proiectiile care insotesc prestatia lor scenica transforma un concert intr-o noapte memorabila, imersiva, cu multe momente demne de fotografiat si filmat.
In weekend, trupa ai carei membri au peste 70 de ani fiecare a sustinut un show destul de lung cu 20 de piese, fiecare spectacol s-a incheiat cu o versiune a piesei Heartache Tonight dedicata compozitorului acesteia, J.D. Souther, care a murit la inceputul acestei luni.
Restul setului a fost presarat cu hituri devenite clasice, de la Hotel California in deschidere la Desperado, prin intermediul unei liste de melodii pe care trupa le-a cantat live de mai mult de 1.000 de ori.
Trupa a lansat, de asemenea, un set de fotografii realizate in primele doua nopti, care arata amploarea graficii video redata folosind cei 53.883 de metri patrati de ecrane LED — 1,2 milioane de pucuri LED, distantate la 20 de centimetri unul de celalalt — de la exteriorul sferei.
Eagles este a patra trupa cu o rezidenta de concerte la Sphere, dupa U2, care a sustinut 40 de concerte in 2023, Phish (4 concerte in aprilie anul trecut) si Dead & Company, a caror rezidenta a inceput in mai si a culminat luna trecuta.
Cu un pret de 2 miliarde de euro, Sphere poate gazdui pana la 18 600 de spectatori, avand posibilitatea de a proiecta grafica video din podea pana in tavan. Fiecare puc gazduieste 48 de diode LED individuale, fiecare dioda putand afisa 256 de milioane de culori diferite. Este, de asemenea, cel mai mare ecran LED de pe Pamant.
Urmatoarele doua spectacole ale formatiei The Eagles vor avea loc pe 27 si 29 septembrie. Fiecare show utilizeaza in intregime ecranul Sphere care creeaza un mediu vizual complet imersiv.
De asemenea, sala dispune de cel mai avansat sistem audio pentru concerte din lume, Sphere Immersive Sound, care ofera sunet cu o claritate si precizie impecabile.
Mai jos gasiti inregistrari de la showul U2 din urma cu un an, care a inaugurat spatiul din Las Vegas.
In toamna anului 1971, trupa EAGLES a scris istorie cand a creat un stil muzical unic care imbina genurile country, folk, R&B, rock si pop, o reteta care i-a transformat intr-unul dintre cele mai de succes grupuri din toate timpurile.
In peisajul rock actual, Eagles pastreaza o atractie care transcende atat generatiile care au crescut cu muzica lor sau adolescentii de astazi, cat si genurile muzicale. Showul lor reuseste sa atraga spectactori in cifre record, rezidenta de la Sphere fiind prelungita datorita cererii uriase si a modului in care showurile se vindeau pana la epuizare intr-un timp foarte scurt.
In aproape cinci decenii de cariera, trupa formata in prezent din Don Henley, Joe Walsh, Timothy B. Schmit, Deacon Frey si Vince Gill (componenta s-a schimbat de mai multe ori), a vandut peste 200 de milioane de albume in intreaga lume. Au avut sase albume pe locul 1 in clasament, cinci single-uri pe prima pozitie, au castigat sase premii GRAMMY, au fost inclusi in Rock & Roll Hall of Fame in 1998, in primul lor an de eligibilitate, si au primit Kennedy Center Honors in 2016.
“Greatest Hits 1971-1977” al trupei este cel mai bine vandut album din istoria muzicii americane, colectia de hituri fiind certificata cu peste 38 milioane de exemplare achizitionate.
“Hotel California” este al treilea cel mai bine vandut album din istoria Statelor Unite, fiind certificat de 26 de ori cu discul platina (acordat pentru 1 milion de discuri vandute). Dupa lansarea sa in 1976, albumul a ocupat primul loc in topuri si a castigat doua premii GRAMMY pentru „New Kid In Town” si „Hotel California”.