Skip to content

Amintiri despre scoala. Ingrid Micu Berescu “Spaima mea cea mai mare a fost legata de liceu si acea decizie pe care a trebuit sa o iau dupa ce am dat examenul din clasa a 8-a.”

Pe Ingrid Micu Berescu o veti vedea in cinematografe din 11 octombrie in filmul “3 km pana la capatul lumii” (regia Emanuel Parvu) care a fost anul acesta in selectia oficiala a festivalului de film de la Cannes.

Are 17 ani si a mai jucat si in “Meda sau partea nu prea fericita a lucrurilor (regia Emanuel Parvu), „Marocco” (regia Emanuel Parvu) sau „Aniversarea” (regia Dan Chisu)

Este eleva la Colegiul National Bilingv „George Cosbuc” din Bucuresti si este cea mai tanara dintre actritele prezente in proiectul “Amintiri despre scoala”

Ne-am dorit sa avem si opinii de la cineva care este in acest moment intr-un program scolar de stat.

Toata luna septembrie Urban.ro va prezinta amintiri de la scoala ale unor artisti romani din generatii diferite. Ne dorim ca intamplarile prezentate aici sa fie o motivatie si pentru parinti si pentru copii pentru a gasi un echilibru intre seriozitate si relaxare in felul in care abordeaza scoala.

Cannes, 77th Cannes Film Festival 2024


Care e cea mai frumoasa amintire din anii de scoala?
Nu am o amintire propriu-zisa legata de scoala, insa pot spune ca cele mai frumoase momente pe care le-am petrecut au fost cele din clasa a 8-a. Spun asta si in prezent, ca m-as intoarce in acea perioada indiferent de circumstantele de atunci, adica evaluarea nationala si mii de ore de meditatii si invatat, doar ca sa ma mai pot bucura o data de prietenii mei si de fosta mea scoala, pe care cu siguranta i-as pretui mai mult.

Pastrezi legatura cu colegii?


Da, pastrez legatura cu cativa colegi care sunt si cei mai buni prieteni ai mei. Am avut o frica la inceperea liceului ca s-ar putea sa ne distantam oarecum, insa la noi a fost fix contrariul. Acum incepem clasa a 11-a si suntem asa ca intr-o mica familie, tocmai si pentru ca am crescut impreuna si ne cunoastem extrem de bine (ne stim din clasa 0).

Ce ai face diferit acum legat de cum abordai scoala?
Nu cred ca as face nimic diferit, ma bucur ca am acordat, poate, mai multa atentie distractiei, in unele cazuri, si dezvoltarii mele personale si sociale. Pentru mine asta conteaza mult mai mult decat orice test, nota sau tema legata de liceu/scoala.

Care era spaima ta cea mai mare si cum o vezi acum?
Spaima mea cea mai mare a fost legata de liceu si acea decizie pe care a trebuit sa o iau dupa ce am dat examenul din clasa a 8-a. Nu stiam daca o sa fac alegerea buna/corecta sau daca o sa ma integrez acolo unde ma voi duce. Pana la urma alegerea liceului este un “big deal”, intrucat acea perioada de 4 ani te pregateste cel mai mult pentru drumul pe care o sa-l iei in viata si pentru viitor in general.  Imi era frica ca o sa regret ce decizie am luat, insa acum cand ma uit in spate consider ca am facut cea mai buna alegere pentru mine si pentru viitorul meu si nu cred ca ma pot vedea in alt liceu decat in cel in care sunt acum.

Citește în continuare