Skip to content

Vineri incepe in Bucuresti o noua editie  Spotlight – Festivalul International al Luminii. Spectacole  impresionante cu video mapping pe cladiri istorice

Foto: Petru Ivu

Cea de-a VIII-a editie Spotlight – Festivalul International al Luminii transforma Capitala, intre 11 si 13 octombrie, intr-o scena deschisa cu spectacole de video mapping impresionante pe cladiri istorice, instalatii multimedia si experiente interactive.

Evenimentul reuneste la aceasta editie artisti locali si internationali ale caror creatii reconfigureaza Calea Victoriei si cladirea ARCUB – Hanul Gabroveni cu momente de lumina si culoare care vor fascina publicul.

Editia Spotlight 2024, intitulata Bucuresti 565. Conexiuni urbane, se concentreaza pe interactiunea dintre arta new media si provocarile contemporane.

Prin instalatii interactive, proiectii de video mapping si spectacole de lumina, festivalul ofera o interpretare artistica a modului in care comunitatile urbane se dezvolta, influentate de evolutia tehnologica si de nevoia tot mai acuta de protejare a mediului. Publicul este invitat sa exploreze diverse aspecte ale vietii urbane moderne, de la legatura om-natura pana la viitorul sustenabil al oraselor, prin prisma artei digitale care transforma Bucurestiul in hubul cultural al momentului.

O premiera in traditia festivalului, Spotlight #8 marcheaza deschiderea, la ARCUB – Hanul Gabroveni, a uneia dintre cele mai ample expozitii retrospective a renumitului grafician si ilustrator Tudor Banus.

Proiectia Delir Controlat – Tudor Banus realizata de Cultech – The Art Behind Technology va transforma fatada cladirii Hanului Gabroveni intr-un adevarat portal catre lumi suprarealiste si mitologii contemporane. Proiectia video va fi acompaniata, in prima zi de festival, 11 octombrie, de muzica Melody Bar DJ’s, oferind astfel publicului o experienta integrata.

In traseul acestei editii se inscriu cladiri si locatii emblematice din Capitala: Cercul Militar National, Teatrul Odeon, Palatul Telefoanelor, Hotelul Novotel, Magazinul Muzica, Piata Revolutiei, Biblioteca Centrala Universitara, Muzeul National de Arta al Romaniei, Piata George Enescu si Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest. Programul Spotlight 2024 incepe la ora 19.00 in fiecare zi de festival si se termina la ora 23.00.

De la subiectul incalzirii globale festivalul transporta publicul in zona energiei verzi, prin momentul inedit Energy – Power up your Future, propus de Les Ateliers Nomad. Trecatorii de pe Calea Victoriei se vor putea lua la intrecere pe doua biciclete si vor deveni creatorii unei proiectii luminoase futuriste pe cladirea Palatului Telefoanelor, unde radacini si liane vor imbratisa zidurile, infasurandu-se organic in jurul elementelor arhitecturale.

MotionLab aduc in centrul atentiei Teatrul Odeon, unde video mappingul Mozaic Urban impleteste trecutul si viitorul intr-un dans al formelor si culorilor prin linii de energie luminoasa ce evoca ritmul alert al vietii urbane.

Parte din programul Spotlight 2024, Hotelul InterContinental Athénée Palace Bucharest devine scena proiectiei Urban Pulse: The Flow of the City a artistilor multipremiati Mindscape Studio, in care orasul este portretizat ca o entitate vie unde elementele converg si diverg, formand o retea complicata de conexiuni.

Citește în continuare