La Muzeul National de Arta se deschide expozitia Tadeusz Kantor, cu operele si decorurile unuia dintre cei mai importanti artisti polonezi. Va putea fi vizitata in perioada 20 octombrie 2024 – 9 martie 2025.
In perioada 20 octombrie 2024 – 9 martie 2025, Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR) gazduieste expozitia „Tadeusz Kantor – artist oriunde si oricand”, curator dr. Maria Anna Potocka, director MOCAK.
Prezentarea face parte din Sezonul Cultural Polonia – Romania 2024-2025 si este realizata in parteneriat cu Institutul Adam Mickiewicz din Varsovia, Muzeul de Arta Contemporana din Cracovia (MOCAK), Cricoteka (Centrul de documentare a artei lui Tadeusz Kantor) si Institutul Polonez din Bucuresti.
Vernisajul va avea loc duminica 20 octombrie 2024, ora 16.00, la Parterul Galeriei Nationale de pe Calea Victoriei.
Tadeusz Kantor (1915-1990) a fost unul dintre cei mai importanti artisti polonezi, cu o contributie esentiala la revolutionarea teatrului polonez si mondial dar si cu o activitate remarcabila in domeniul artelor plastice.
Expozitia de la Bucuresti va pune in lumina versatilitatea si complexitatea lui Kantor prezentand directiile principale pe care le-a abordat ca regizor, scenograf, actor in propriile piese, autor de happening-uri, pictor si teoretician.
Vor fi expuse 25 de lucrari de pictura, asamblaje, sculpturi si decor sculptural pentru piese de teatru din colectia MOCAK si 57 de fotografii realizate in perioada 1980-1990 care documenteaza spectacolele sale de teatru, inclusiv portrete fotografice, oferind o perspectiva extinsa asupra acestui creator fascinant.
Pe parcursul expozitiei va fi prezentat un bogat program de evenimente conexe organizate de Centrul pentru Documentarea Artei lui Tadeusz Kantor – Cricoteka.
In zilele de 21-25 octombrie 2024 se vor desfasura atelierele cu titlul „Costumul in instrumentarul teatral al lui Tadeusz Kantor”, sustinute de Bogdan Renczyński, actor al Teatrului Cricot 2.
In luna februarie a anului 2025, in spatiul expozitiei va fi deschisa instalatia artistica „Spatiul personal”, avand ca fundal fotografiile costumelor pentru teatru ale lui Kantor, sub forma unor diapozitive proiectate. Va deveni un loc al intalnirilor si atelierelor sustinute pe parcursul catorva zile de Justyna Droń, pedagog teatral si creatoarea programului educativ al Centrului Cricoteka. Participantii vor avea posibilitatea sa se relationeze individual cu costumele lui Tadeusz Kantor, sa vopseasca tesaturi, sa realizeze colaje, sa aplice insemne si sa imprime desene.
De asemenea, vor fi organizate proiectii ale spectacolelor culte realizate de Kantor, de la „Clasa moarta” (1976) pana la „Astazi e ziua mea” (1991). Proiectiile vor avea loc la MNAR in 25 octombrie 2024, 22 noiembrie 2024, 13 decembrie 2024, 17 ianuarie 2025 si 21 februarie 2025.
Expozitia este cuprinsa si in programul Festivalului National de Teatru care va avea loc in perioada 18 – 28 octombrie.