Uma Thurman, Anthony Hopkins si Phoebe Dynevor, in noul film al lui Richard Eyre, o ecranizare a povestii din spatele romanului „Rebecca” al lui Daphne Du Maurier. Eyre este printre regizorii britanici cu cele mai multe nominalizari la Oscar.
Richard Eyre, regizorul unor filme multi-nominalizate la Oscar precum „Notes on a Scandal”, „Iris” si „Atonement”, a reunit o distributie impresionanta pentru urmatorul sau lungmetraj. Proiectul se numeste „The Housekeeper” si este o poveste de dragoste fictiva care imagineaza inspiratia din spatele romanului „Rebecca” al lui Daphne Du Maurier ─ cea mai recenta ecranizare este un film cu Armie Hammer si Lily James, disponibil pe Netflix.
Protagonistii noului film vor fi Uma Thurman (Oh Canada, Pulp Fiction, nominalizata la Oscar), Anthony Hopkins (Tatal, Tacerea mieilor, dublu-castigator la Oscar), si Phoebe Dynevor (cunoscuta pentru rolul principal din primul sezon Bridgerton).
Eyre va regiza dupa un scenariu scris de autoarea de bestselleruri Rose Tremain. Filmul este produs de Julia Taylor-Stanley si Kevin Loader.
„The Housekeeper” este plasat in peisajul mistic, melancolic si salbatic din Cornwall, pe malurile Atlanticului din Anglia, unde Danni (Uma Thurman), menajera la Manderville Hall – o casa grandioasa si istorica detinuta de bogatul si vaduvul Lord DeWithers (Anthony Hopkins) – cade prada privirii unei vizitatoare tinere si frumoase, romanciera Daphne Du Maurier (Phoebe Dynevor). Pentru una dintre ele, relatia este o iubire mistuitoare, pentru cealalta, o realizare ametitoare a dorintelor ei secrete.
Intr-o declaratie oferita presei americane, Eyre a declarat ca „Povestea lui Rose Tremain se lupta cu dragostea, frica, fictiunea, dorinta, ambitia, moartea si mostenirea – poate epica, oferindu-ne in acelasi timp delicatetea celor mai complexe si nuantate personaje si schimbari neasteptate in simpatia publicului. Eu si distributia tinem in palma o poveste la fel de bogata si turbulenta ca peisajul pe care il locuieste, Manderville Hall detinand secrete si intrigi emotionale intre zidurile sale istorice.”
Potrivit producatorilor, pelicula va fi lansata in cinematografe la finalul anului 2025.
“Rebecca”, romanul lui Daphne Du Maurier care a inspirat povestea, a fost tradusa si in limba romana la Editura Litera, o gasiti aici.
Richard Eyre este un maestru al filmelor care atrag prestatii nominalizate la Oscar pentru actorie. A definit carierele multor actori importanti.
Sir Richard Eyre este renumit atat ca regizor de film si televiziune dar mai ales in teatru si opera. De-a lungul carierei a primit numeroase distinctii, inclusiv trei premii Laurence Olivier, precum si nominalizari pentru sase premii BAFTA si doua premii Tony.
Si-a inceput cariera ca regizor asociat la Royal Lyceum Theatre, Edinburgh din 1967 pana in 1972, ulterior a devenit director artistic al Royal National Theatre din 1987 pana in 1999. A regizat numeroase productii pe West End si a fost recompensat cu trofee Laurence Olivier pentru cel mai bun regizor pentru Guys and Dolls (1982), King Lear (1998) si Hedda Gabler (2006).
Pentru munca sa pe Broadway, a primit nominalizari la Premiul Tony pentru cel mai bun regizor pentru The Judas Kiss (1998) si The Crucible (2002).
Si-a facut debutul ca regizor de film cu The Ploughman’s Lunch si Loose Connections (ambele lansate in 1983). A continuat sa regizeze sporadic in lungmetraje pana la ecranizarea “Richard al III-lea” din 1995 care a primit doua nominalizari la premiile Oscar, avandu-i in distributie pe Ian McKellen, Annette Bening, Jim Broadbent, Robert Downey Jr., Maggie Smith si Kristin Scott Thomas.
A revenit in atentia Academiei Americane de Film cu “Iris” din 2001 care a adus nominalizari pentru prestatiile actorilor Judi Dench, Jim Broadbent si Kate Winslet. Patru ani mai tarziu, revenea la Oscar cu patru nominalizari pentru “Notes on a Scandal”, inclusiv doua nominalizari pentru Judi Dench si unul dintre cele mai puternice roluri ale lui Cate Blanchett.
Cel mai mare succes al sau ramane “Atonement” din 2007, cu incasari de 131 de milioane de dolari dintr-un buget de 31 milioane de dolari.
Pelicula a fost numita de peste 50 de publicatii in clasamentul celor mai bune filme din anul respectiv, a primit sapte nominalizari la Globurile de Aur (cele mai multe in 2008, castigand trofeul pentru “Cel mai bun film”), 14 nominalizari la BAFTA (a castigat cel mai bun film si cel mai bun regizor) si sapte nominalizari la Oscar.
“Atonement” a lansat carierele internationale a trei actori care domina astazi marile ecrane: James McAvoy, Keira Knightley si Saoirse Ronan (nominalizata la numai 14 ani pentru un Oscar pentru prestatia ei). In distributie au jucat si Vanessa Redgrave, Harriet Walter si Benedict Cumberbatch.
Intre timp, domnul Hopkins, in varsta de 86 de ani, va juca in „Maserati: The Brothers”, un film biografic despre fratii care au fondat brandul Maserati. Va fi regizat de Bobby Moresco.
In primavara acestui an a fost anuntat un alt film biografic in care Hopkins il va interpreta pe marele compozitor George Frideric Handel, in timp ce acesta si-a scris opera corala epica Messiah in doar 24 de zile, in vara anului 1741.