Skip to content

Dupa moartea lui Liam Payne, Robbie Williams propune crearea unui grup de sprijin pentru copiii care ajung vedete. Artisti-copil ca Macaulay Culkin, Selena Gomez sau Drew Barrymore au avut grave probleme de sanatate mintala

Robbie Williams a cerut industriei muzicale sa creeze un grup de sprijin pentru „tinerele vedete care se lupta cu faima”, dupa moartea fostului cantaret al trupei One Direction, Liam Payne.
Williams, care a ajuns el insusi la faima la varsta de 16 ani cu grupul pop britanic Take That, a vorbit despre propriile sale lupte si a sperat ca un „grup de reflectie de creativi empatici si plini de compasiune” s-ar putea reuni pentru a „proteja oamenii”. Intr-un interviu acordat ziarului britanic Express, el a declarat: „Daca urmariti povestea indeaproape, incepem sa intelegem, poate la un nivel mai mult subconstient decat constient, ca faima nu este un remediu universal. Unii sunt norocosi sa ajunga la capatul celalalt, dar multi nu. Sper ca se va face ceva in numele lui Liam pentru a proteja oamenii, orice ar insemna asta.”

Povestea lui Williams a fost spusa intr-o serie documentara Netflix anul trecut, care s-a concentrat pe calatoria sa plina de dificultati si obstacole, gasind mai intai faima ca membru al unui grup, apoi superstarul solo, dar si provocarile de sanatate mintala. Williams si-a amintit in serial ca a stat pe scena in fata a mii de oameni si a avut o „cadere nervoasa”. De asemenea, el a suferit de agorafobie.

Cazul lui Liam Payne deschide o usa catre lumea intunecata a provocarilor prin care trec tienrii care au faima de mici.


Factori care contribuie la dificultati sunt presiunea succesului (asteptarile industriei si ale publicului sunt adesea coplesitoare), lipsa intimitatii (celebritatea copilului duce adesea la pierderea vietii private), familia si managementul (uneori, parintii sau managerii pun interese financiare deasupra bunastarii copilului), tranzitia catre maturitate (dificultatea de a-si redefini cariera si identitatea odata ce cresc.)

Multi artisti care au devenit faimosi in copilarie au avut dificultati in gestionarea faimei, datorita presiunilor imense, lipsei de intimitate si maturitatii insuficiente pentru a face fata cerintelor industriei de divertisment. Iata cativa astfel de artisti:

Celebru pentru rolul din Home Alone, Macaulay Culkin a devenit un superstar global la o varsta frageda. Dupa ce a fost supus presiunii constante a celebritatii si a avut probleme in familie (inclusiv un proces cu parintii sai pentru a-si proteja averea), Macaulay a facut un pas inapoi din industria cinematografica si a avut o adolescenta tumultuoasa.
Dupa ce a devenit faimoasa ca actrita copil in filme precum The Parent Trap si mai tarziu Mean Girls, Linsey Lohan a avut probleme legate de abuzul de substante, arestari si o cariera afectata de presiunea celebritatii si lipsa unui sistem de sprijin adecvat.
Inceputurile lui Britney Spears in The Mickey Mouse Club au fost urmate de o cariera fulminanta in muzica. Succesul imens la o varsta frageda a contribuit la probleme de sanatate mintala si a dus la o perioada publica dificila, culminand cu lupta sa pentru eliberarea de sub tutela tatalui sau.


Drew Barrymore a debutat la varsta de sase ani in filmul E.T. the Extra-Terrestrial si a devenit rapid o vedeta. Faima timpurie a dus la probleme cu drogurile si alcoolul inca din adolescenta, dar Barrymore a reusit sa-si revitalizeze cariera si sa-si depaseasca dependentele.
Descoperit pe YouTube si devenit idol mondial la o varsta foarte frageda, Justin Bieber s-a confruntat cu episoade publice de comportament impulsiv si dificultati in a gestiona presiunea celebritatii. A recunoscut ulterior ca a trecut prin perioade dificile de sanatate mintala.


Faimoasa de la o varsta frageda datorita rolurilor in seriale Disney, precum Wizards of Waverly Place, Selena Gomez a recunoscut ca faima timpurie i-a afectat sanatatea mintala, dezvoltand anxietate si depresie.
Dupa succesul urias cu Hannah Montana, Miley Cyrus a avut o perioada dificila de tranzitie catre o imagine mai matura, fiind constant in atentia publicului si a criticilor.
Acesti artisti ilustreaza cat de importanta este sustinerea sanatatii mintale si a unui sistem de sprijin pentru copiii care devin faimosi.

Citește în continuare