Istorisind povești remarcabile cu oameni de știință, medici și pacienți salvați de munca lor, Cântecul celulei este a treia carte în care Siddhartha Mukherjee explorează ce înseamnă să fii om.
În Cântecul celulei, Mukherjee povestește cum au fost descoperite celulele și în ce fel biologia celulară conduce la crearea de tratamente novatoare și de oameni noi. Scrisă cu antren, cartea de față oferă o panoramă vie, condimentată cu propria experiență a lui Mukherjee de cercetător, medic și cititor pasionat.

SIDDHARTHA MUKHERJEE este autorul cărților Gena. O istorie fascinanță (primul loc pe lista New York Times Bestsellers), și Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului (câștigătoare a Premiului Pulitzer în 2011 pentru domeniul nonficțional). Mukherjee este conferențiar universitar la Columbia University, medic și cercetător în oncologie. Locuiește la New York cu soția și fiicele lor. Detalii, pe website-ul personal: SiddharthaMukherjee.com.
„Cu toții ne îmbolnăvim la un moment dat. Cu toții vom avea pe cineva drag cuprins de boală. Pentru a înțelege, în acele momente, ce se întâmplă și pentru a ne regăsi speranța într-o ameliorare, e bine să știm câte ceva despre celule, aceste cărămizi ale vieții. Cea mai recentă carte a lui Mukherjee vă oferă cunoștințele necesare. Oncolog și premiat cu Pulitzer, Mukherjee și-a investit toate talentele în această carte fantastică.”― Bill Gates

„Această carte este povestea celulei. Este o cronică a descoperirii faptului că toate organismele, printre care și oamenii, sunt alcătuite din aceste «particule elementare». Este o poveste a modului în care acumulările cooperante și organizate ale unor astfel de unități vii, autonome — țesuturi, organe și sisteme de organe — fac posibile forme profunde ale fiziologiei: imunitate, reproducere, sensibilitate, cogniție, vindecare și reîntinerire. Pe de altă parte, este o poveste a ceea ce se întâmplă când celulele devin disfuncționale, basculându-ne corpurile dinspre fiziologia celulară înspre patologia celulară — funcționarea defectuoasă a celulelor accelerând funcționarea anormală a organismului. În sfârșit, este o poveste a modului în care aprofundarea înțelegerii fiziologiei și patologiei celulare a declanșat o revoluție în biologie și în medicină, o revoluție care a dus la nașterea terapiilor transformaționale și a ființelor umane modificate de aceste terapii.” (Siddhartha Mukherjee)

Cartea a aprut la Editura Trei si o gasiti aici

Fragment Cântecul celulei, de Siddhartha Mukherjee

Între 2017 și 2021, am scris trei articole pentru revista The New Yorker. Primul avea ca temă medicina celulară și viitorul ei — mai ales despre limfocitele T reproiectate prin inginerie genetică să atace tumorile canceroase. Al doilea se referea la o nouă viziune despre cancer centrată pe ideea de ecologie a celulelor — nu celule canceroase izolate, ci cancerul in situ, și încerca să arate de ce anumite regiuni specifice din corp par mult mai ospitaliere pentru tumorile maligne decât alte organe. Al treilea, scris în primele zile ale pandemiei de COVID‑19, arăta cum se comportă virusurile în celulele și corpurile noastre și cum acel comportament ne‑ar putea ajuta să înțelegem devastările fiziologice cauzate oamenilor de anumite virusuri.
Am reflectat la legăturile tematice dintre cele trei lucrări. Părea că în centrul tuturor se găsea istoria celulelor și a reproiectării genetice a celulelor. Aveam de-a face cu o revoluție în desfășurare și o istorie (plus un viitor) care nu fuseseră scrise: toate legate de celulă, de capacitatea noastră de manipulare a celulelor și de transformarea medicinei care are loc odată cu această revoluție.
Ieșită din sămânța celor trei articole, acestei cărți i‑au crescut propriile tulpini, rădăcini și lujere. Cronica noastră începe în anii 1660 și 1670, când, lucrând independent și la o distanță de vreo două sute de mile unul de altul, un solitar vânzător olandez de postavuri și un enciclopedist englez mai puțin conformist s‑au uitat prin microscoapele lor artizanale și au descoperit primele dovezi ale existenței celulelor. Avansează apoi către prezent — când celulele umane stem sunt manipulate de oameni de știință și sunt transplantate pacienților cu boli cronice, potențial mortale, precum diabetul sau anemia falciformă, și când se introduc electrozi în circuitele celulare din creierul bărbaților și femeilor care suferă de maladii neurologice recalcitrante. Și ne conduce spre abisul unui viitor incert, în care oameni de știință „rebeli“ (unul dintre ei a fost condamnat la trei ani de închisoare și definitiv exclus din comunitatea medicală din cauza experimentelor pe care le‑a efectuat) proiectează embrioni editați genetic și folosesc transplantul de celule ca să estompeze granițele dintre natural și bioameliorat.
M‑au inspirat o mulțime de surse: interviuri; întâlniri cu pacienții; plimbări fără țintă cu oameni de știință (și cu câinii lor); vizite la laboratoare; imagini văzute la microscop; discuții cu asistente medicale, pacienți și doctori; surse istorice; studii științifice; scrisori personale. Scopul meu nu este să scriu o istorie cuprinzătoare a medicinei sau a nașterii biologiei celulare. The Greatest Benefit to Mankind: A Medical History of Humanity („Cel mai mare beneficiu dăruit omenirii: o istorie medicală a umanității“) de Roy Porter, The Birth of the Cell („Nașterea celulei“) de Henry Harris și Müller’s Lab („Laboratorul lui Müller“) de Laura Otis sunt expuneri exemplare. Aceasta este mai degrabă povestea modului în care conceptul de celulă și felul în care înțelegem fiziologia celulară au modificat medicina, știința, biologia, structurile sociale și cultura. Ea culminează cu viziunea unui viitor în care învățăm să manipulăm aceste unități ca să le dăm forme noi sau poate chiar să creăm versiuni sintetice ale celulelor și ale unor părți din ființele umane.
Inevitabil, există discrepanțe și lacune în această versiune a istoriei celulei. Biologia celulară este inextricabil legată de genetică, patologie, epidemiologie, epistemologie, taxonomie și antropologie. Cei împătimiți de nișe specifice din medicină sau din biologia celulară, având un interes legitim față de un tip anume de celulă, se prea poate să vadă această istorie printr‑o lentilă foarte diferită; botaniștii, bacteriologii și micologii vor fi neîndoielnic privați de focalizarea adecvată asupra plantelor, bacteriilor și ciupercilor. A pătrunde în fiecare dintre aceste domenii într‑un mod nesistematic ar însemna intrarea într‑un labirint care se ramifică în alte labirinturi. Am mutat multe aspecte ale istoriei în note de subsol și în note finale. Îi îndemn insistent pe cititori să le parcurgă cu toată atenția.
De‑a lungul acestui periplu vom întâlni mulți pacienți, unii dintre ei tratați de mine. Unii au acceptat să le fie dezvăluit numele real; alții au ales să rămână anonimi, numele lor și detaliile care i‑ar putea identifica fiind omise. Simt o nemărginită recunoștință față de acești bărbați și aceste femei care s‑au aventurat pe teritorii neexplorate, încredințându‑și trupurile și mințile unui tărâm nesigur și în plină evoluție al științei. Și mă cuprinde o bucurie tot atât de nemărginită în calitate de martor al procesului prin care biologia celulară se trezește la viață într‑un nou tip de medicină.