Skip to content

Galerie foto din interiorul renovat al Cazinoului din Constanta. Povestea cladirii emblematice care a aparut in filmul lui Francis Ford Coppola ”Tinerete fara tinerete”.

Cazinoul din Constanta, cea mai spectaculoasa contructie de pe litoralul romanesc, urmeaza sa fie deschis in primavara anului viitor. Dupa 4 ani de restaurari si consolidari si un buget de 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro), cladirea emblematica este finalizata in proportie de 85%. 

Recent au fost publicate pe paginile de Facebook ale cazinoului primele imagini cu interiorul eclectic al cazinoului care a fost finalizat recent. 

Ornamentele complexe au fost recreate sau restaurate cu multa atentie, o parte din ele au fost decorate cu foita de aur de catre restauratori, iar pentru finisaje au fost alese materiale care respecta indicatiile initiale de constructie. 

Lucrarile de restaurare si consolidare au inceput in 2020 si au fost prelungite de mai multe ori din cauza interventiilor facute la structura de rezistenta si la planseul cladirii, astfel incat constructia sa fie pregatita pentru cutremure. 

La exterior, interventiile sunt aproape finalizate. Specialistii au aplicat pe pereti o vopsea speciala care impiedica acumularea de murdarie. Au fost restaurate si vitraliile originale care readuc sarmul constructiei. 

In proiect a fost implicata Compania Nationala de Investitii care a investit in reabilitarea cladirii in ansamblul ei (subsol, parter, etaj si mansarda), restaurarea elementelor artistice si a celor arhitecturale, restaurarea si inlocuirea tamplariei deteriorate, consolidarea si efectuarea de reparatii la structura constructiei si inlocuirea completa a instalatiilor termice, electrice si de ventilatie. Primaria Constanta a finantat bransamentele, lucrarile exterioare si amenajarea terasei exterioare, consolidarea zidului de sprijin si a balustradei, dar si reabilitarea platformei terasei.

Cazinoul din Constanta a fost construit in stil art noveau dupa planurile arhitectului Daniel Renard si a fost inaugurat in 1910 in prezenta viitorului rege Ferdinand I.

Vechiul cazino

Primul cazinou al Constantei a fost ridicat in 1880 langa Farul Genovez, in apropiere de actualul edificiu. Era cunoscut dupa numele de german Kursaal, adica sala de relaxare, si era construit din lemn si din paianta. Acesta a fost demolat in 1889, in urma unor distrugeri cauzate de o furtuna puternica. Ulterior a fost construita o alta versiune din lemn, Casinul, cu doua terase suprapuse, ambele cu priveliste spre faleza si port. A fost dezmembrata la cativa ani dupa deschidere pentru a face loc cazinoului impozant propus de Renard. 

In 1903, Cristea Georgescu, primarul Constantei, a incheiat un contract cu arhitectul Renard pentru proiectarea noului cazinou. Desi Renard a facut studiile la Paris, el provenea dintr-o familie formata dintr-un tata elvetian si o mama romanca.

Arhitectul a coordonat si constructia Palatului Administrativ, Palatului Justitiei si Palatului Regal din Constanta, fiind implicat si in decorarea Palatului Justitiei. Cazinoul a fost construit pe fundalul atmosferei „la belle epoque“ care domina Constanta la inceputul secolului trecut.

Fundatiile cazinoului au fost modificate de trei ori, deoarece in 1905 a fost ales alt arhitect care sa se ocupe de constructie, ulterior revenind Renard cu planul sau initial. Cladirea a fost finalizata in 1909 si inaugurata la 15 august 1910. Pe langa salile de joc si biliard, avea un bufet, o sala de spectacole si una de lectura, un vestiar si spatii dedicate artistilor si doamnelor. In 1912 a inceput si constructia unui pavilion-restaurant in fata cazinoului care a gazduit pana recent Acvariul din Constanta. 

Cladirea impresionanta a fost vizitata de Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei in 1914, fiind gazduit de Regele Carol I si Principele Ferdinand.

Pe scena cazinoului au fost prezenti artisti de la Paris, Monte Carlo si Milano, printre acestia s-au numarat Edmée Favart, cunoscuta ca ”regina operetei franceze”, Carlotta Leria si Brigitte Regent, cantareate de opera in epoca.

Incepand din 1916, pe perioada Primului Razboi Mondial, cazinoul a servit ca spital pentru Crucea Rosie, ulterior o parte a constructiei fiind avariata de bombardamente si inchisa temporar pana la 1917. In 1934 au loc reparatii asupra edificiului.

Pe perioada ocupatiei germane din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial a servit drept hotel pentru soldatii nazisti si a fost afectat de bombardamente puternice care au afectat structura. Edificiul a fost renovat in 1951 de autoritatile comuniste prin munca silita a detinutilor politici. Se presupune ca o parte din detinuti au ascuns in zidurile monumentului biletele cu numele si sentinta primita. Doua dintre ele a fost descoperite cu ocazia lucrarilor de restaurare recente, au fost scrise pe bucati rupte din sacii de ciment de catre un zidar, Iuliu Marton, care le-a ascuns in cutii de chibrituri zidite in pereti. 

Pana in anii 1960, cazinoul a gazduit Casa de Cultura a Sindicatelor, iar in cele din urma, pana in 1989, a apartinut de Centrala de Turism ONT Litoral, functionand ca restaurant si loc de divertisment.

In 2007 interiorul edificiului a fost transformat in platou de filmare pentru cateva scene de bal din filmul ”Youth without youth” — Tinerete fara tinerete — regizat de Francis Ford Coppola si bazat pe nuvela omonima scrisa de Mircea Eliade. Coppola a filmat si la Balcic, la Sinaia, Piatra-Neamt si in Bucuresti. 

Pana la restaurarea actuala, ultimele reparatii majore asupra cazinoului au avut loc intre 1986 si 1988. Din 2014 a fost lasat in ruina si inchis definitiv, iar la sfarsitul lui 2019 a fost propus primul proiect de restaurare si reabilitare. 

Citește în continuare