Leonardo van Dijl este un cineast belgian renumit pentru povestirile sale distinctive si interesante. In scurtmetrajul sau aclamat „Stephanie” (2020), care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, exploreaza presiunile intense cu care se confrunta o tanara gimnasta. Debutul sau in lungmetraj, „Julie Keeps Quiet”, care a avut premiera la Saptamana Criticilor de la Cannes in 2024, ii evidentiaza si mai mult talentul, explorand tacerea si rezilienta in fata provocarilor.

Filmul a castigat o atentie importanta cand starul de tenis Naomi Osaka, impresionata de mesajul sau puternic, s-a alaturat ca producator executiv pentru a-i amplifica impactul la nivel global. „Julie Keeps Quiet” a primit recenzii elogioase de la publicatii de specialitate importante. The Guardian a laudat profunzimea sa emotionala, Variety a apreciat portretizarea nuantata a personajelor, iar The Hollywood Reporter a subliniat atentia meticuloasa la detalii a regizorului Leonardo van Dijl. In plus, Letterboxd l-a mentionat ca unul dintre cele mai bune zece filme de vazut la Cannes.
In prezent, Leonardo van Dijl scrie un nou lungmetraj, cu ambitia de a amplifica vocile si de a starni conversatii importante atat pe teren, cat si in afara acestuia.

Un portret intim si captivant despre o tanara atleta care incearca sa faca fata tuturor provocarilor din jur, „Julie Keeps Quiet” este distribuit de AUGUST FILM. Prima proiectie in Romania a filmului va avea loc pe 10 martie, in Bucuresti, la Cinema Elvire Popesco.

Filmul urmareste povestea lui Julie, o sportiva exceptionala la o academie de tenis de elita, a carei viata se desfasoara in jurul jocului pe care il iubeste. Cand antrenorul ei devine subiectul unei investigatii si este suspendat brusc, toti jucatorii clubului sunt incurajati sa vorbeasca. Dar Julie decide sa taca.

De ce ai ales sa iti concentrezi filmul pe un protagonist care tace, in loc sa „vorbeasca”?
Am vrut sa spun o poveste care sa-i ofere Juliei o cale de urmat, surprinzand modul treptat in care incepe sa-si recastige agentia.

Decizia lui Julie de a nu vorbi introduce o energie unica, eliberatoare si rebela, fortand filmul sa se desfasoare in ritmul ei, fara a ceda presiunilor societatii. Pe masura ce povestea se desfasoara, Julie apare ca o eroina contemporana, aducand la lumina presiunile si nedreptatile ascunse care ne modeleaza timpurile. Ca Antigona, Julie indrazneste sa spuna „Nu.” Intr-o lume care o indeamna sa vorbeasca, ea tace, obligand lumea sa asculte cu adevarat.

Tacerea poate fi violenta, erodand incet sentimentul de sine al cuiva. Cu toate acestea, a vorbi poate fi, de asemenea, foarte daunator. Cum decizi, daca te confrunti cu acest dilema? Cand te confrunti cu forta distructiva a tacerii sau cu pericolul de a vorbi, ambele alegeri poarta perspectiva pierderii. In cele din urma, „Julie Keeps Quiet” este cu adevarat despre intrebarea existentiala, „A fi sau a nu fi?”.

Chiar si in tacerea ei, nu o consideri pe Julie o solitara. In schimb, ea interactioneaza cu lumea. O vedem pe Julie existand social; exista oameni importanti in viata ei. Este o poveste colectiva, dar si individuala?
Absolut. Adoptand o abordare 360°, nedreptatea devine mult mai mult decat o suferinta individuala – se propaga printr-un intreg mediu si se raspandeste. Pe masura ce Julie se reconecteaza cu lumea exterioara de care a fost izolata timp de ani de zile, vedem cum tacerea ei apasa cu adevarat asupra tuturor si a tot ce o inconjoara. Si sper ca aceasta perspectiva poate genera dialoguri constructive despre abordarea politicilor, protectiei si educatiei. O lume mai sigura pentru Julie va fi, in cele din urma, mai sigura pentru noi toti, iar noi toti avem o anumita responsabilitate de a face acest lucru sa functioneze.

Ai declarat ca tacerea Juliei te-a ghidat in moduri neasteptate, ajutandu-te sa intelegi lumea in care traim. Ce vrei sa spui prin asta?
Scriind aceasta poveste, am ajuns sa inteleg ca, in multe feluri, suntem cu totii Julie. Toti avem taceri in noi — lucruri pe care nu le-am impartasit niciodata sau nu stim cum sa le exprimam. Julie ne permite sa exploram fiecare tacere, fie ca este un mecanism de adaptare, o forma de rezistenta, imputernicire sau violenta.

Sfarsitul filmului este atat de puternic, dar si deschis in ceea ce priveste ce ne rezerva viitorul.
Prima scena pe care am asternut-o pe hartie a fost finalul. Sfarsitul era, de fapt, inceputul. Aceasta incheiere simbolizeaza noi inceputuri. Sa ne inspire calatoria Juliei sa ne intrebam ce putem face pentru generatiile viitoare. Sa o auzim pe Julie si sa simtim povestea ei, pentru ca o lume mai buna pentru Julie este o lume mai buna pentru noi toti. Sa lucram impreuna pentru a o scoate pe Julie, si pe noi insine, din acest labirint.

E o viziune foarte poetica
Asta am incercat sa fac eu si co-scenarista Ruth Becquart. Am vrut sa readucem poezia intr-un spatiu care, de fapt, este profund lipsit de poezie. Julie se afla intr-un moment in care nu poate gasi in ea insasi iubirea pentru cine este, dar concentrandu-se pe detaliile mici din viata si descoperind frumusetea ascunsa in ele, incepe sa se reconecteze cu lumea din jurul ei. Dragostea pe care Julie o are pentru cainele ei, piesa de teatru scolara la care participa, sesiunile cu fizioterapeutul ei. Pentru noi, acestea au fost cu adevarat cheia pentru a-i permite sa se reconecteze cu sine insasi.

Ati lucrat cu multi actori neprofesionisti, cat de greu a fost sa-i distribuiti si sa lucrati cu ei pe platou?
De fapt, a fost cu adevarat palpitant. Am primit multe feedback-uri la castingul nostru – cred ca Tessa (Julie) a intrat deja in rol in a doua zi. Avea un mod de a ridica moralul tuturor, ceea ce facea cu atat mai dureros sa o imaginam in pielea Juliei. Lumina Tesswi, in contrast cu umbra tacerii Juliei, era pur si simplu sfasietoare.

Cand i-am aratat prima data lui Ruth proba de casting a Tessei, am plans amandoi. Si odata ce am gasit-o pe Julie, a fost mai usor sa-i gasim si pe ceilalti. De fapt, am distribuit cativa dintre prietenii lui Tessa si ei. Foerte multi jucatori de la clubul unde joaca Tessa s-au implicat.
Cu Tessa, nu a fost nicio indoiala de la inceput ca ea era talentata, dar modul in care a captivat camera in timpul filmarilor ne-au lasat pe toti fara cuvinte.

Am observat ca jucatorii buni de tenis sunt, de fapt, actori buni. Pentru ca tind sa fie foarte destepti si au o memorie motorie rapida. Sunt obisnuiti sa proceseze feedback-ul pe loc.
Deci pentru mine, a fost cu adevarat, cu adevarat distractiv si cred ca toti au avut prestatii
fantastice.

Care a fost cheia pentru tine, in termeni de realizare a filmului, pentru a face sigur ca acest mesaj va ajunge, nu doar pe ecran, dar si in realizarea filmului?
Am incercat sa creez un cadru in care Tessa, care o joaca pe Julie, si colegii ei se simteau in siguranta. Niciunul dintre ei nu avusese nicio experienta cu actoria inainte de proiect. Am lamurit ca a existat mereu la dispozitie optiunea de a spune, „Poate – ma mai gandesc la asta.”

Pentru mine, asta inseamna autonomie, este vorba despre a-ti permite sa spui: „Nu stiu (inca).” Relatiile care sunt nesigure sunt foarte mult despre „Da” sau „Nu.” Cand repetam – m-am asigurat ca intotdeauna era un actor profesionist, un antrenor de tenis sau cineva din productie in camera. Cineva cu care ar putea vorbi, caruia i-ar putea pune intrebari. Pentru ca poate ca nu ar indrazni sa ma intrebe pe mine, deoarece eu reprezint cumva filmul si intr-un anumit sens nu pot fi neutru. Siguranta este despre 3, nu despre 2.

Pe platou, i-am incurajat pe actori sa aduca familie sau prieteni, si eu de asemenea, am incurajat echipa sa interactioneze cu ei. Nu am vrut pentru a izola actorii doar pentru a mentine concentrarea.

Desi concentrarea este cruciala cand spunem „Actiune”, odata ce spunem „Stop”, vreau ca oamenii sa se simta liberi sa descopere adevarata bucurie de a face filme.

Am avut binecuvantarea de a vedea aceasta noua generatie crescand in doar cateva saptamani scurte, permitand „cinema” in viata lor si indraznind sa faca parte din asta. Au fost foarte curajosi sa se expuna, sa o aduca pe Julie si povestea ei pe ecran. Fiecare dintre ei in felul sau, sustine mesajul filmului. Asta a fost cu adevarat important, pentru ca fac acest film pentru ei. Asa ca ei poate creste intr-o lume in care se simt in siguranta. Pentru ca eu chiar cred ca o lume mai sigura pentru ei va insemna o lume mai sigura pentru toate generatiile viitoare.

Ai filmat pe pelicula de 35mm si ati lucrat cu binecunoscutul DOP Nicolas Karakatsanis (I, TONYA; CRUELLA; BULLHEAD, DUMB MONEY). Ce ai urmarit in ceea ce priveste aspectul si atmosfera filmului si de ce a fost aceasta o alegere potrivita pentru aceasta poveste?
Filmarea pe pelicula aduce mai mult decat textura – schimba complet viziunea. Exista un sentiment de vulnerabilitate. Fiecare lacrima, fiecare suspin, fiecare dubla, fiecare metru de pelicula trebuia sa fie atent analizat inainte de a fi folosit. Nu a existat drama de dragul dramei. Totul pare important. Tacerea lui Julie trebuia sa fie rara, deliberata si atemporala. Am mers chiar pana la a filma scena finala pe pelicula de 65mm. Tot ce tine de Julie merita sa fie perceput ca avand o valoare mare, ceva cu adevarat special.
Ce alte contributii ale echipei artistice au fost esentiale in conturarea si definirea lui Julie si, in general, a filmului?
Trebuie sa ii acord credit lui Caroline Shaw, compozitoarea noastra, deoarece muzica ei a fost modul meu de a canaliza esenta lui Julie. Influenta ei asupra acestui film este de necontestat, iar faptul ca am reusit sa o avem alaturi pentru coloana sonora este pur si simplu remarcabil. Este o manifestare autentica a procesului creativ.
Ca cineast, ce gasesti interesant in lumea sportului sau a atletismului? Exista ceva ce face tenisul deosebit de frumos si cinematografic?
Lumea sportului este interesanta pentru ca poti aborda subiecte relevante intr-un cadru bine definit care serveste drept metafora mai larga pentru societatea noastra. La un nivel mai personal, Julie este o tanara neinfricata, iar aceasta este atat punctul ei forte, cat si, din pacate, punctul ei slab – nu stie unde sa traseze linia.
Ma identific cu Julie, atleta.
Cinematografia nu a fost niciodata o certitudine pentru mine; a trebuit sa castig fiecare pas. Drumul a fost dificil – uneori crud – dar, in final, mi-am finalizat filmul, iar acest lucru a fost o experienta eliberatoare. Asta m-a invatat mentalitatea unui atlet de-a lungul anilor.
De asemenea, iubesc mult tenisul si am vrut ca Julie sa fie inconjurata de lucrurile pe care le iubesc si eu cu adevarat. Am vrut sa transmit aceasta dragoste publicului. Am vrut sa spun: „Vei fi bine. In ciuda tuturor, vei fi bine.”