Skip to content

Theo Rose dezvaluie culisele spectacolului “Pe Vechi” intr-o miniserie documentara disponibila pe VOYO. Solista se afla in turneu national pana la finalul lunii.

De Ziua Femeii, Theo Rose a lansat pe VOYO primul episod al documentarului “Pe vechi. O calatorie in timp”, o incursiune in lumea muzicii interbelice si in culisele spectacolului sau live desfasurat in ultimele luni in marile orase ale tarii.

“Pe vechi. O calatorie in timp” este de fapt o mini-serie documentara, impartita in trei capitole, ce o urmareste pe solista in timp ce readuce la viata melodiile de altadata. 

Cu ajutorul imaginilor de arhiva, interviurilor cu specialisti si secventelor din spatele scenei, documentarul devine o punte intre generatii si o celebrare a mostenirii culturale romanesti.

Al doilea episod va fi lansat sambata, 15 martie, tot pe VOYO.

Dupa lansarea documentarului, Theo Rose isi duce mai departe spectacolul “Pe vechi” care a bucurat spectatorii din capitala cu doua showuri la Sala Palatului, pe 10 si 11 mrtie. Turneul va continua cu concerte la Ploiesti, Bacau, Cluj-Napoca si Oradea, biletele sunt disponibile aici

„Pentru mine, acest documentar nu este doar despre muzica, ci despre radacini, despre copilarie, despre cum am crescut ascultand aceste melodii. Am inclus imagini din arhiva mea personala, momente care reflecta legatura profunda pe care o am cu muzica veche. Cel mai emotionant a fost sa descopar povestile din spatele acestor cantece si ale artistilor care le-au facut nemuritoare. Sunt istorii de viata, de iubire, de dor, care ofera fiecarui vers o greutate aparte. Sper ca oamenii sa simta aceeasi emotie si sa duca mai departe aceste cantece si povesti”, marturiseste Theo Rose.

Mini-seria documentara a fost produsa de Anghel Damian.

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate voci din Romania, reusind sa stranga un numar impresionant de fani intr-un timp relativ scurt.

O reprezentanta a noii generatii de artisti de care nu se lipesc atat de usor etichete unor genuri muzicale restrictive, Theo Rose abordeaza o varietate de stiluri, de la muzica lautareasca si sonoritatile balcanice, pana la jazz si pop.

Piesele sale recente, precum „Nu ma duc la club”, „Noaptea ne fura iubiri” si „A venit politia”, s-au bucurat de un succes rasunator, dominand topurile muzicale si strangand milioane de vizualizari. In plus, solista s-a remarcat si prin colaborari alaturi de Smiley, Irina Rimes, MIRA si IAN.

Dincolo de muzica, a fost constant prezenta si in televiziune, a fost antrenor la Vocea Romaniei timp de trei sezoane, alaturi de Horia Brenciu, si a jucat in serialul ,,Clanul”.

Sfarsitul anului 2024 a marcat inceputul turneului „Pe Vechi”, care s-a bucurat de mare succes, continuand si in 2025.

Citește în continuare