Pentru actrita Anca Androne, cunoscuta publicului din numeroase filme si seriale romanesti, si cu o bogata activitate in productii straine(vedeti mai jos), rolul din „Hotii de subiecte”, lungmetrajul de debut al regizorului Tudor Petremarin, a reprezentat o ocazie speciala.
Filmul are premiera in cinematografele romanesti pe 25 martie si ii are in distributie pe tinerii Stefan Iancu, Karina Jianu, Ana Toda, Dragos Prundeanu, alaturi de Adrian Vancica, Maria Obretin, Serban Pavlu, Anca Androne, Andrei Aradits, Alex Zob.
Actrita Anca Androne a povestit despre aceasta experienta, unde a filmat alaturi de adolescenti, precum si despre rolul ei, cel al unei mame care e mereu prezenta alaturi de fiu ei, liceean, Tomita (Dragos Prundeanu) pe care incearca sa-l ajute atunci cand intra intr-o situatie pe care nu o cunoaste sau despre consecintele careia nu este constient.

Cum a fost pana acum drumul tau in actorie, de la terminarea liceului, si care au fost cele mai frumoase intamplari/ intalniri din cariera?

Inceputul a fost putin brutal pentru ca dupa terminarea liceului eu am dat examen intai la ASE, pentru sectia de Relatii Internationale, la Franceza, Matematica si Economie, si a fost o minune ca nu am intrat, am luat note foarte mari. S-a invartit totul 180 de grade si m-am apucat de nebunia asta cu actoria.
Din fericire pentru mine, am intrat la actorie si aici mi-am gasit drumul, vocatia, am simtit ca asta trebuie sa fac si ca o sa ma usuc daca nu-mi voi trai viata facand aceasta meserie.
Am avut noroc si fac meseria asta de o buna bucata de vreme si ma simt privilegiata.
Fiecare intalnire cu fiecare regizor din cariera mea a fost un pas inainte, la fel, fiecare intalnire cu un actor a fost un pas inainte, am avut norocul sa lucrez cu niste oameni extraordinari. E o meserie care se fura, dar se si invata. M-am tot uitat la tipul de abordare al fiecaruia, la cum se pune problema, ce tip de energie se foloseste, cum se incarca fiecare, emotional. Iar de la regizori am avut o gramada de lucruri de invatat. Fiecare vine cu lumea lui interioara, cu background-ul personal, in functie de lecturi, arta si multe altele, iar tu trebuie sa te imersezi intr-un amalgam de realitati care nu-ti apartin, si cu cat sunt mai departe de tine, cu atat este mai interesant proiectul.

Cum arata programul tau in prezent si cum reusesti sa-ti gestionezi eficient timpul, ce te ajuta?

Programul meu, de o buna bucata de vreme, este foarte haotic. Dar am un partener de viata care ma ajuta enorm. Suntem amandoi actori si, din fericire, nu am lucrat niciodata cu partenerul meu in acelasi timp, iar asta ne-a ajutat sa ne putem creste fetita avand ambii parinti prezenti si activi. Ne descurcam si suntem recunoscatori ca avem un copil minunat si aceasta meserie frumoasa.

Povesteste-ne experienta de casting si de filmare la „Hotii de subiecte” – cum a fost colaborarea cu regizorul si tanara echipa, cum a fost pentru tine implicarea in acest proiect?

E placut sa ajungi sa-i poti ajuta la randul tau pe tinerii artisti sa-si indeplineasca visele.
Evident, cand auzi si vezi ca un om pune atata pasiune si inclusiv rezervele financiare proprii la bataie pentru a duce la capat un astfel de proiect, in lumea asta nebuna in care deseori parca toata lumea alearga dupa bani si egoismul e pus la loc de cinste si fiecare e pentru el, cu atat mai mult este ceva extraordinar. Sa te invite cineva intr-un astfel de proiect pentru ca simte ca trebuie sa-l faca si ti se potriveste si tie este extraordinar si se intampla foarte rar. Asa ca m-am dus cu tot sufletul inainte si am vrut sa particip la acest proiect al lui Tudor Petremarin, la aceste filmari. Chiar daca rolul meu este mic, am hotarat si am vazut ca pot sa ajut. M-am bucurat de intalnirile cu pustanii pe platou si sper ca a iesit un produs de care se va bucura cat mai multa lume, de toate varstele.

E un film cu si despre liceeni, care aduce o perspectiva actuala si naturala. Ce te-a atras cel mai mult la scenariu si la personajul tau?

Ma atrag, in general, personajele care sunt departe de mine, pentru ca trebuie sa sondez in alte zone in care nu m-am dus pana acum. Acest personaj m-a provocat din acest punct de vedere si mai ales datorita limbajului pe care il foloseste: este o avocata care stie foarte bine ce spune si foloseste o gramada de termeni tehnici pe care mi-a fost foarte greu sa-i tin minte si care mi-au dat de furca in ziua filmarii, pentru ca pe unii nu puteam sa mi-i amintesc. Dar am trecut cu bine prin aceasta experienta, si eu si personajul meu.

Ce iti place cel mai mult la film si de ce crezi ca e important sa fie vazut la cinema? Care sunt, din punctul tau de vedere, cele mai importante teme/ mesaje?

E bine, in general, sa mergem sa vedem film romanesc, sa vedem unde stam cu tipul asta de arta, pentru ca teatrul si filmul contemporan sunt o oglinda a societatii si ajuta sa ne oglindim putin, fiecare dintre noi, sa vedem cum ne raportam la cum vad altii realitatea fata de cum o percepem noi, si sa discutam mai des despre asta, poate ne ajuta sa ne dumirim pe ce lume suntem.

Personajul tau este o mama foarte prezenta in viata fiului ei, care-l apara si in calitate de avocat. Cum vezi tu personajul, care e povestea ei, ce te-a inspirat/ ajutat sa o construiesti in relatie cu fiul ei?

Probabil ca, oricare dintre noi, daca ne-am trezi intr-o zi avand copilul intr-un oarecare pericol, instinctul matern sau patern se activeaza si poate ca, pentru o perioada scurta de timp, nici nu mai conteaza daca a facut bine sau rau, te repezi sa-l ajuti si apoi te mai gandesti daca e grav, cat de grav, care sunt consecintele actiunilor lui si decizi apoi in functie de asta. Aici nu era cazul, nu erau grave lucrurile, sau nu i se pareau grave, deci personajul meu putea sa pluseze si sa-si salveze copilul de la o eventuala neplacere juridica.

Majoritatea protagonistilor adolescenti au ceva in comun: un singur parinte prezent, mai mult sau mai putin implicat in vietile lor. Iar personajul tau e singurul alaturi de copil in activitatile lui din casa, chiar daca discret. Cum se vede povestea din perspectiva ei?

Asa cum s-au simtit inclusiv parintii nostri cand noi am fost adolescenti la un moment dat sau altul, toti parintii de azi se simt depasiti de situatie. Mama lui Tomita din filmul „Hotii de subiecte” e avocata, dar daca nu ar fi avut meseria asta poate ca ar fi fost complicat si panica ar fi fost mai mare. Mi-e si mie groaza ca va veni vremea cand va trebui sa inteleg un adolescent, sa-l ajut si sa ma descurc cu eventualele crize care vor aparea.

In ce masura e personajul tau apropiat de persoane pe care le-ai cunoscut si ce sfaturi le-ai da mamelor care se regasesc intr-un fel sau altul in personajul tau?

Nu stiu parinti care sa se fi confruntat chiar cu acest tip de probleme, dar stiu parinti care s-au confruntat cu multe alte probleme, mai grave sau mai putin grave. E greu sa dai sfaturi sau pentru unii poate e usor sa dea sfaturi de pe margine. Mi se pare ca fiecare copil e unic, trece diferit prin adolescenta. Noi parintii trebuie sa fim prezenti si sa incercam sa nu se derapeze prea tare.

Interviu Stefan Iancu: „Imi plac foarte mult filmele si serialele cu adolescenti”. Actorul din „Ana, Mi-ai fost scrisa in ADN” ajunge in cinematografe cu „Hotii de subiecte”

Spre deosebire de personajul tau, care au fost / sunt cele mai mari bucurii si cele mai mari provocari pentru tine ca parinte? A avut vreun impact povestea „Hotii de subiecte” si personajul tau in modul in care te-ai raportat la tine ca mama ulterior, privind spre momentul in care fiica ta va merge la liceu?

Eu, spre deosebire de personajul meu, nu am cunostinte in domeniul respectiv si probabil ca, doamne fereste, daca mi s-ar intampla ceva de genul asta m-as panica.
La fiecare poveste cu adolescenti pe care o auzi ti se strange putin inima si te gandesti cu oarecare spaima la ce te va astepta in viitor, cu propriul copil care trece sau va trece prin adolescenta si speri ca al tau o sa fie cuminte si o sa scapi, desi probabil nu vei scapa, dar traiesti cu aceasta speranta in suflet.

Care erau materiile si activitatile tale preferate din liceu?

Materiile mele preferate din liceu erau limbile straine, cateodata Matematica. La Chimie imi era foarte greu, nu-mi placea deloc Geografia. Citeam mult si la Romana imi era simplu.

In ce masura cursurile si experientele din liceu au contribuit/ te-au ajutat ulterior la facultate sau in alte contexte?

M-au ajutat enorm in viata mea profesionala limbile straine invatate in liceu. La Franceza luasem lectii particulare inainte, fiindca ma ducea bunicul meu, care m-a ajut tot timpul sa invat aceasta limba de foarte mica, apoi m-am dus singura si la cursuri de Engleza.
Apoi, probabil pentru ca am o ureche muzicala care ma ajuta la accent si la fluenta, am reusit sa iau probe si sa joc in mai multe filme, frantuzesti, americane, nemtesti si de tot felul, sa fac inclusiv proiecte de teatru americane. M-a ajutat mult abilitatea, pentru ca la noi nu se fac atat de multe filme, iar faptul ca am stiut limbi straine si am reusit sa fiu fluenta a fost un lucru salvator din punct de vedere artistic.

Cat de mult crezi ca s-a schimbat perspectiva elevilor si viata lor de liceu vs perspectiva profesorilor de cand ai absolvit tu liceul? Si ce crezi ca ar fi cel mai important sa se schimbe, in sistemul educational din Romania, in abordarea examenelor?

Acum nu cred ca sunt atat de conectata cu viata liceenilor, incat sa-mi permit sa ofer o opinie argumentata, fiindca nu stiu care este perspectiva lor si nici a profesorilor. Dar peste 10 ani, voi putea raspunde cu siguranta, cand fiica mea va fi la liceu.

Ce-ti doresti cel mai mult pentru fiica ta si relatia voastra?

Imi doresc foarte mult pentru fiica mea sa-si gaseasca acel lucru care-i va face placere si pe care sa-si doreasca sa-l faca pe o perioada lunga de timp, sa aiba mobilitatea interioara de a schimba acel lucru daca nu functioneaza ce si-a propus. Mi-as dori sa aiba aceasta mobilitate interioara sa se adapteze, sa aiba creativitatea care sa o ajute sa duca o viata frumoasa, facand lucruri care-i fac placere, la care se pricepe, pe care sa le faca usor, care-i aduc bucurie. Evident, imi doresc sa ramanem prietene si sa avem o relatie buna ca si pana acum. Sper sa ne descurcam..

Anca Androne (n. 30 decembrie 1973) este actrita la Teatrul Bulandra din Bucuresti. A absolvit in 1997 Academia de Teatru si Film, Bucuresti si are o bogata activitate in teatru, film si televiziune.

A aparut in productii romanesti precum: „Occident” (regia Cristian Mungiu, 2002), „Vlad” (regia Michael Sellers, 2003), „Examen” (regia Titus Muntean, 2003), „Visul lui Adalbert” (regia Gabriel Achim, 2011), „Uneori ninge cu zapada, alteori cu intuneric” (regia Gabriel Achim, 2021), „Morometii 2” (regia Stere Gulea, 2018), precum si in productii internationale: „Sherlock, A Case of Evil” (regia Graham Theakston, 2002), „Le Pére Goriot” (regia Jean-Daniel Verhaeghe, 2004), „Jacquou Le Croquant” (regia Laurent Boutonnat, 2007), „Anaconda IV – Trail of Blood” (regia Don Fountleroy, 2009), „Saidi’s Song” (regia Chike Kani Omo, 2010), „The Whistleblower” (regia Larysa Kondracki, 2010), „The diaries of Adam and Eve” (regia Franz Müller, 2020) si altele.
Anca Androne a facut parte din distributia serialelor „Lasa-ma, imi place! Camera 609” (2023-2024), „Adela” (2021 – 2022), „Utopia” (2014).