Skip to content

JAZZ IN CHURCH revine la Biserica Luterana. Festivalul de jazz si muzica contemporana are loc intre 8-11 mai 2025, biletele sunt la vanzare

Festivalul JAZZ IN CHURCH revine la Biserica Lutherana din Bucuresti, pentru a zecea editie. Programul de anul acesta are un mix de artisti recunoscuti pentru contributia lor in jazz-ul european, precum si cele mai noi si inovative trupe de muzica contemporana.

Printre marile nume de pe afis se afla artistul elvetian Nik Bärtsch si artista greaca Tania Giannouli.
Muzica lor, hipnotica, senzuala si dinamica, a impresionat publicul din intreaga Europa, imbinand ritmurile minimaliste si conceptuale ale lui Bärtsch cu lirismul subtil influentat de folclorul grecesc al lui Giannouli. Cei doi imping granitele expresivitatii pianului, explorand tehnici extinse, de la percutia pianului la peisaje sonore improvizate, intr-un dialog spontan si inovator. Cu un palmares impresionant – Bärtsch avand sapte albume lansate la ECM si Giannouli castigand tot mai multa recunoastere internationala – duo-ul a impresionat scenele marilor festivaluri, oferind un spectacol captivant si imprevizibil, unde muzica se naste din moment si din interactiunea dintre cei doi artisti.

Cu peste 500 de lucrari compuse, peste 50 de albume ca lider si colaborari cu nume de renume mondial, Javier Girotto este unul dintre cei mai apreciati muzicieni argentinieni. Nascut in Córdoba si format la Berklee College of Music, muzica sa reflecta un melanj unic intre radacinile sale argentiniene, cunostintele sale profunde de jazz si influentele traditiilor italiene si mediteraneene. Pe scena Bisericii Lutherane veti putea asculta Aires Tango – cea mai de succes creatie muzicala a sa, un cvartet care, de la mijlocul anilor ’90, a captivat publicul prin imbinarea inovatoare a tango-ului cu libertatea improvizatiei jazzistice. Inspirat de revolutia adusa de Astor Piazzolla, Girotto transforma melodiile si ritmurile argentiniene in fantezii instrumentale pline de emotie si imprevizibil, alaturi de Alessandro Gwis (pian si electronice), Marco Siniscalco (bas) si Francesco De Rubeis (tobe) si invitatul special: italianul Luca Ciarla, considerat unul dintre cei mai interesanti violonisti contemporani.

Iar printre surprizele festivalului va fi cu siguranta trupa Ill Considered – vibratii ciudate, nebunesti si intense aflate in avangarda muzicii improvizate contemporane din Marea Britanie. Spectacolul va fi cu atat mai special intrucat stilul lor este complet bazat pe crearea compozitiilor in momentul interpretarii si jammurile lor dinamice inglobeaza o gama larga de influente, de la Electronic/Drum & Bass la Afrobeat si jazz spiritual, avand intotdeauna groove-ul ca element central. Patru muzicieni care incalca toate regulile, creand compozitii noi in momentul improvizatiei – fara planificare, fara consultari, fara idee ce muzica va fi creata sau unde va duce sesiunea.

Biletele s-au pus deja in vanzare pe eventbook. Pana pe 11 martie, biletele au pretul special de 200 de lei pe seara, iar apoi pretul va fi de 250 lei – https://eventbook.ro/festival/jazz-in-church

Citește în continuare