Dana Anghel, nominalizata la Premiile Gopo 2025 pentru Cele mai bune costume, realizate pentru filmul „Anul Nou care n-a fost”, ne povesteste mai multe despre munca intensa pentru a pregati peste 500 de tinute complete dedicate actorilor si figurantilor care joaca in aceasta productie.

„Anul Nou care n-a fost” a primit luna aceasta premiul pentru Film la Gala Premiilor Radio Romania Cultural si premiul pentru „Diplomatie prin cultura” la Gala News.ro.

Pentru Dana Anghel, curiozitatea nu se sfarseste niciodata, iar provocarile, cu cat sunt mai improbabile, cu atat devin mai atractive. A debutat in lumea modei ca asistent al designerului Silvia Serban in 2000, an in care a inceput colaborarea cu revista Cosmopolitan. Dupa 5 ani petrecuti in lumea revistelor de moda pentru femei (Unica, One, Bolero, Glamour, InStyle, FHM, Playboy) ca fashion editor, cu numeroase editoriale si cover story-uri la activ, a devenit stilist pentru sedinte foto comerciale si conceptuale. Apoi a migrat catre scena de videoclipuri, pentru trupe ca Suie Paparude, we singing colors, bucium, Karpov not Kasparov, Poetrip, Omul cu sobolani, Dana Nalbaru etc. Aventura cu productiile video a continuat cu roller-coasterul productiei de reclame, din 2006, adunandu-se intre timp peste 200 de proiecte pentru care a realizat conceptul de styling si cateodata si designul si productia costumelor. O parte dintre proiecte au fost realizate pentru branduri/ case de productie din strainatate Germania, Elvetia, Franta, Spania, Suedia, SUA, Japonia, Malaezia, Emiratele Arabe Unite, India), ceea ce i-a prilejuit ocazia de a lucra in echipa cu stilisti straini, cu regizori si directori de imagine cu vaste experiente si nominalizari la premii prestigioase. Cele mai mari proiecte pe care le-a gestionat au presupus costume pentru 200 de personaje, cateodata toti in aceeasi zi. Plaja de proiecte la care a lucrat a inclus concepte vestimentare de la „salbatici” din epoca de piatra, la costume victoriene, la vikingi si cavaleri, personaje din belle epoque, trecand prin vremurile comunismului si ajungand in zilele noastre. A colaborat si la realizarea multor campanii umanitare sau sociale ori de strangeri de fonduri pentru diverse cauze.

Dana Anghel a fost parte din echipele unor productii cinematografice – mai multe scurtmetraje precum „Pastele gastelor” (regia Luca Marius), „Granite” (regia Sebastian Voinea), „Paza Mintii” (regia Tudor Botezatu), „31 de ore” (regia: Claudiu Mitcu), „Frati” (regia Radu Potcoava), „Madrigal” (regia: Maria Dragoi), „IMM” (regia Theodor Ionita), „Kairos” (regia: Maria Dragoi), dar si lungmetraje: „Carturan” (regia Liviu Sandulescu), refacerea costumelor pentru recreerea scenelor din documentarul „Maria Inima Romaniei” (regia Trevor Poots), „Zoners” (regia: Stephan Zlotescu) si „Anul Nou care n-a fost”, regia Bogdan Muresanu.

Cum te-ai documentat pentru a recrea atmosfera anilor ’80 din Romania comunista prin intermediul costumelor? Care au fost cele mai provocatoare aspecte in acest proces?

Faptul ca am trait primii 10 ani din viata in comunism a ajutat mult. In primul rand, am scotocit in borcanul cu amintiri si mi-am adus aminte de vecinii de la bloc, de doamna de la alimentara, de colegele mamei de la scoala, de oamenii de la coada la portocale si multi altii. Pentru personajele tinere m-am inspirat din albumul cu poze de familie cu parintii mei in studentie si prietenii lor, care erau foarte cool la acel moment in ciuda limitarilor vestimentare. La acestea s-au adaugat nenumarate filme realizate in perioada comunista pe care le-am revazut cu aceasta ocazie si reviste sau almanahuri ale vremii.

Ai lucrat indeaproape cu regizorul Bogdan Muresanu pentru a alinia costumele cu viziunea sa pentru film? Cum a decurs aceasta colaborare, cum a fost procesul creativ?

Colaborarea cu Bogdan a fost ideala, as zice acum. Ne-am intalnit sa vorbim despre film si personaje o singura data, apoi mi-a dat mana libera sa le conturez personalitatea asa cum ii vad eu. Apoi am facut un ping pong de propuneri si feedbackuri pana am ajuns la un numitor comun. Pe de-o parte a fost flatant sa primesc atata incredere din partea lui, pe de alta parte m-am panicat un pic, fiind obisnuita cu “long chain of command and decisions” din lumea publicitatii. Parerea mea a cantarit mult in construirea imaginii personajelor, m-am simtit foarte eu in ceea ce am propus. Eu ii trimiteam propuneri, el le aproba si apoi hai cu ei la cadru, fara prea multe suceli si razgandiri.

Cum ai abordat provocarea de a crea costume autentice pentru diferitele clase sociale prezentate in film, de la oficiali ai regimului la oameni obisnuiti? Care au fost principalele surse de inspiratie pentru costumele din film? Ai consultat albume foto de familie, arhive sau alte materiale documentare pentru a surprinde autenticitatea vestimentatiei din perioada comunista?

Mi-am dorit foarte mult ca personajele din film sa fie cat mai autentice. In acest sens am inceput un proces de cautare de obiecte vestimentare si accesorii originale din anii ‘80 sau macar cat mai aproape de acea perioada. Acest lucru a implicat un fel de arheologie vestimentara, in care am sapat prin magazinele de second hand, prin colectiile pasionatelor de imbracaminte vintage, prin dulapurile unor doamne in varsta si prin depozitele de haine de mult uitate. Norocul nostru a fost ca in depozitele de la Buftea inca exista uniformele militare din vremea filmelor lui Sergiu Nicolaescu, pe care le-am folosit pentru soldati.
La filmari am cunoscut un domn, proprietar al masinii de militie care apare si in film, care era atat de pasionat incat avea si uniforma originala si completa de militian, de parca se teleportase in timp, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. Pentru recrearea momentului „Plugusorul patriotic” din studioul TVR am avut surpriza sa gasim in depozitele TVR o parte din salopetele muncitoresti care apar si in filmarea originala.

Care a fost procesul de selectie a culorilor si materialelor pentru costumele personajelor principale? Cum ati reusit sa reflectati personalitatea si evolutia lor prin haine?

O amintire pe care o am foarte vie din acea perioada este ca, mai ales iarna, nu vedeai culori pe strada si niciunde. Totul era invaluit intr-o mare de gri, ca toata atmosfera generala, de altfel. Peste tot era frig, asa ca toti erau imbracati mereu cu multe straturi. Si am pornit de aici. Apoi am incercat sa readuc in lumina niste elemente iconice ale perioadei, cum ar fi celebrele pulovere tricotate acasa pe care toti le aveam, bentitele tricotate, helancile pe care le purtam invariabil pe dedesubt, caciulile si gulerele de blana sau o pereche de jeansi pentru cei mai instariti, croiurile largi. Pe personajele mai tinere sau din domenii creative am mai aruncat cate o pata de culoare, cum ar fi fularul Florinei, jacheta lui Vlad sau sacoul orange al directorului teatrului.

Cat timp a durat procesul de creatie a costumelor pentru acest film si care a fost ritmul de lucru? Au existat momente in care a trebuit sa improvizati sau sa faceti schimbari de ultim moment?

Datorita faptului ca filmul s-a filmat in reprize, de-a lungul unei perioade indelungate de timp, am avut destul de mult timp de pregatire. Dupa discutia cu Bogdan am conturat niste „mooduri” pentru fiecare personaj, am asteptat sa finalizeze castingul, apoi am inceput sa cautam hainele potrivite. Au fost perioade mai lungi de tatonari si incercari urmate de momente de heirup. Unele personaje le-am mostenit de la „Cadoul de Craciun” si a trebuit sa le diversificam garderoba. Ce mi-a placut foarte mult la relatia cu Bogdan a fost ca odata stabilite tinutele pentru personaje nu au existat modificari majore, ceea ce a usurat procesul de lucru.

Cat de mare a fost echipa departamentului de costume pentru acest proiect si cum a fost organizat fluxul de lucru? Care au fost principalele provocari logistice cu care te-ai confruntat?

Realizarea filmului a fost o provocare. Practic tot filmul l-am conceput si construit impreuna cu colega mea Madalina Pletoianu. A fost un moment de criza in 2021 cand am facut Covid chiar inainte de filmare si haturile au fost preluate de Luminita Mihai pentru cateva zile.
Cele mai grele au fost zilele in care am filmat mitingul si inceputul Revolutiei din ‘89, cand am avut de imbracat 150 de figuranti. Am fost ajutate de Andreea Bors si Simona Alecu.
La finalul filmarii erau asa de grabiti sa plece acasa ca a fost cat pe ce sa darame cortul de costume pe noi. Un alt moment de cumpana a fost cand am filmat fuga studentilor pe un ger cumplit de -14 grade si a trebuit sa avem grija sa nu degere.
Pentru a avea acces la costumele din TVR a fost nevoie de vreo 10 semnaturi si multe luni de asteptare si sa girez cu capul ca nu vor pati nimic.

Aproximativ cate obiecte vestimentare si combinatii diferite ai creat pentru personajele din film? Cum ai gestionat necesitatea de a avea mai multe randuri din acelasi costum pentru anumite scene?

Cand am inceput sesiunile de fitting am creat pentru fiecare personaj in parte cate 10 tinute minim, chiar daca in film aveau doar una sau doua aparitii in aceleasi haine. La cei peste 50 de actori care s-au perindat prin fata camerei de-a lungul filmarilor rezulta ca am avut peste 500 de tinute complete, nemaipunand la socoteala hainele cu care am imbracat peste cei 150 de figuranti. Au fost tone de haine pe care apoi le-am depozitat sub cheie, pentru ca nu stiam exact cand vom filma urmatoarea secventa sau ce va mai schimba Bogdan la scenariu. La montaj au picat foarte multe secvente pe care le-am pregatit minutios si pentru alte personaje specifice vremii. Atunci cand am avut nevoie de dubluri la anumite costume ne-a ajutat Sfantul Obor, acest rai al gasitului de orice iti trece prin cap care se incapataneaza sa reziste in timp, desi e intepenit in timp.

Din perspectiva ta, care este importanta departamentului de costume pentru un film de epoca precum „Anul Nou care n-a fost”? Cum contribuie costumele la credibilitatea si impactul emotional al povestii?

Cred ca, impreuna cu scenografia, costumele dau contextul actiunilor si contureaza personalitatea personajelor. Cred ca acest lucru este valabil la orice film, indiferent de epoca. In cazul “Anul nou…” cred ca au constituit si o lectie de istorie vestimentara.
Daca ar fi ramas in fim scena de la scoala lui Marius, cei nascuti dupa revolutie ar fi putut arunca o privire asupra a ceea ce insemna sa fii elev in acele timpuri. Sau faptul ca toata lumea era foarte gros imbracata inclusiv la scoala, acasa sau la serviciu ofera un indiciu despre cat de frig era peste tot si in ce conditii eram nevoiti sa traim. Hainele lipsite de culoare reflecta starea generala a unei societati oprimate, gri, terne, o lume uniformizata.

Exista vreun costum sau accesoriu specific din film de care sunteti deosebit de mandra? Care este povestea din spatele crearii acestuia?

Cred ca sunt doua obiecte vestimentare care au facut istorie in si dupa acest film.
Primul este puloverul tricotat de mana al Florinei (Nicoleta Hancu), care este cu adevarat iconic pentru perioada respectiva. Cu totii aveam ceva tricotat de o mama, matusa sau bunica, tocmai ca sa iesim din tiparele limitate de la magazine.
Unele dintre aceste femei devenisera adevarate virtuoase ale impletiturilor, din mainile lor iesind adevarate opere de arta. Originea puloverului nu o mai stiu, ce stiu e ca l-am gasit in depozitul meu, am luptat pentru el sa fie “the one” si i-am oferit o noua viata.
Al doilea obiect vestimentar este rochia de matase turcoaz a personajului doamna Dinca interpretat cu atata gratie de Emilia Dobrin, care este de o delicatete si o frumusete rara. Rochia am achizitionat-o de la o colectionara de haine vintage, apare in scena mea preferata din film si am si purtat-o la premiera filmului „Libertate” de draga ce-mi este. Probabil ca suna ca si cum as fi o bunica, dar nu se mai fac asemenea bijuterii care erau pe timpurile acelea destul de accesibile, nu doar obiecte de designer. Si faptul ca e intr-adevar o piesa speciala o dovedeste timpul care a trecut peste ea si nu a lasat urme.

Ai vreo anecdota amuzanta sau un moment memorabil din timpul crearii si curatoriei costumelor pentru „Anul Nou care n-a fost” pe care ati dori sa-l impartasiti?

Au fost mai multe momente amuzante de-a lungul filmarilor. O sa fiu subiectiva acum si o sa povestesc momentul care mi s-a parut mie cel mai amuzant. A existat o scena care a picat la montaj, care se petrecerea la scoala si in care am jucat chiar eu rolul mamei mele, tovarasa invatatoare. La un moment dat am disparut de pe set, m-am imbracat, colegele m-au machiat si mi-au facut parul si cand am reaparut pe set nu ma recunostea nimeni din echipa.
Un alt moment s-a petrecut la malul Dunarii cand era incredibil de frig si filmam fuga studentilor. Si din cauza rapiditatii si frigului s-au dat jos mai multe haine decat trebuia lasand la vedere intimitati :). Noroc ca era frig si foarte intuneric.

Ce iti place cel mai mult la meseria ta? Si ce sfaturi ai avea pentru un debutant care ar vrea sa faca aceasta meserie in Romania, din experienta ta de pana acum?

Cel mai mult apreciez la meseria mea ca imi place ceea ce fac si nicio zi nu seamana cu cealalta. Iar cel mai mare castig sunt oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii si faptul ca meseria m-a obligat sa invat permanent si sa ma autoeduc ca sa pot face fata cu brio cerintelor de tot felul. Datorita ei am descoperit ca am laturi creative latente de care nu aveam habar si am accesat locuri in care altfel nu as fi ajuns niciodata.