Skip to content

Filmul „Conclav”, intre fictiune si realitatea din Vatican. Cum reflecta pelicula premiata la Oscar procesul real de alegere a noului papa.

Dupa anuntul mortii Papei Francisc de luni, 21 aprilie, au inceput discutiile despre alegerea viitorului conducator al Bisericii Catolice. In mod bizar si poate providential, moartea papei coincide cu promovarea intensa din ultimele luni a filmului „Conclav”, regizat de Edward Berger si bazat pe romanul cu acelasi nume scris de Robert Harris. 

Pelicula a fost lansata la finalul anului trecut si promovata in primele luni din 2025, in campania pentru premii, obtinuand o statueta Oscar si patru trofee BAFTA. 

Povestea filmului incepe in momentul in care un papa moare, sunt sigilate oficial apartamentele papale si demareaza pregatirile pentru conclav, una dintre cele mai secrete proceduri religioase din lume. In oglinda cu momentele ecranizate de Berger, la televiziunile din intreaga lume au fost difuzate luni seara imagini similare cu sigilarea apartamentelor papale din Vatican. 

Dupa moartea Papei Francisc, audienta filmului “Conclav” a crescut la nivel international cu aproape 300%. Mai jos va invitam sa descoperiti cat de aproape de realitate este reprezentarea dramatica din lungmetrajul lui Berger care ii are  in distributie pe Ralph Fiennes, Stanley Tucci, John Lithgow si Isabella Rossellini.

Candva intre 6 si 12 mai 2025, la un interval de 15-20 de zile dupa moartea papei, va avea loc ritualul stravechi al conclavului pentru alegerea celui cel 267-lea pontif ce va urca pe tronului Sfantului Petru.

Filmul „Conclav” il are in centru pe Cardinalul Thomas Lawrence, interpretat de Ralph Fiennes, decanul Colegiului Cardinalilor si un om al echilibrului, ce incearca sa pastreze integritatea procesului electoral, in timp ce diferite fractiuni se confrunta in mod deschis pentru a influenta alegerea viitorului papa. 

In film, cardinalii vin la Roma, sunt izolati complet de restul lumii si raman inchisi pana cand se va alege un nou lider spiritual pentru cei aproximativ 1,4 miliarde de catolici din intreaga lume.

Pelicula surprinde cu acuratete tensiunile din interiorul colegiului cardinalilor. Cardinalul Aldo Bellini, interpretat de Stanley Tucci, este reformatorul, liberul ganditor, care continua linia deschisa de Papa Francisc, in timp ce Cardinalul Goffredo Tedesco, intruchipat de Sergio Castellitto, reprezinta aripa conservatoare si traditionala a Bisericii. Alaturi de ei, John Lithgow in rolul Cardinalului Tremblay adauga un strat de moderatie si ambitie personala. 

Aceste diferente ideologice exista si in realitate, insa, potrivit profesorului Bill Cavanaugh de la DePaul University, ele sunt adesea mai nuantate si mai putin polarizate decat le arata filmul. Nu toti cardinalii se incadreaza clar in tabere progresiste sau conservatoare, iar loialitatile pot fi surprinzator de fluide.

Raspunsul simplu la intrebarea “cat de aproape de realitate este filmul Conclav?” ar fi: foarte aproape. Insa Edward Berger nu si-a propus sa realizeze un documentar si niciun film istoric. Este un puzzle psihologic fin despre etica, moralitate si credinta.

Desi nu s-a filmat niciun cadru in interiorul Vaticanului – accesul este interzis pentru orice productie cinematografica –, echipa filmului a depus un efort impresionant de documentare si reconstructie. 

Regizorul Edward Berger si scenaristul Peter Straughan au vizitat Vaticanul si au primit chiar si un tur privat din partea acestora. Straughan marturiseste ca oficialii s-au aratat deschisi si chiar dornici sa ofere detalii, desi ideea unui film cu asemenea premise putea parea socanta. „Am vrut sa fim respectuosi cu esenta Bisericii Catolice, dar nici sa fim lipsiti de dinti”, a declarat el. Cu alte cuvinte, filmul nu este propagandistic, dar nici indulgent.

Interiorul Capelei Sixtine a fost recreat pe un platou de filmare, iar faimosul tavan pictat de Michelangelo a fost realizat prin efecte digitale. Multe dintre locurile filmate se afla totusi in Roma, in palate si manastiri vechi de secole, care au oferit un cadru veridic. 

Costumele purtate de actori – in special mantia rosie purpurie a cardinalilor – au fost reproduse cu fidelitate. Chiar si procesiunea votarii a fost reprezentata corect din punct de vedere liturgic si ceremonial.

Cardinalii sunt intr-adevar izolati complet pe durata conclavului.

Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale filmului este redarea procesului de izolare absoluta a cardinalilor. In realitate, dupa ce un oficial al Vaticanului rosteste formula „extra omnes” (toti oamenii afara), cardinalii raman inchisi in interiorul Vaticanului, iar orice comunicare cu exteriorul este interzisa. Acest lucru are scopul de a evita orice influenta sau presiune exterioara asupra procesului electoral.

Cardinalii sunt gazduiti in Casa Santa Marta, o resedinta relativ modesta aflata in incinta Vaticanului, unde dorm, mananca si interactioneaza. Atmosfera este una duala: pe de o parte, fastul si solemnitatea Capelei Sixtine, pe de alta parte, simplitatea unei tabere de conferinta spirituala. Aceasta juxtapunere este una pe care scenaristul Straughan a dorit sa o surprinda cat mai fidel.

In film, fiecare cardinal isi scrie numele preferat pe un bilet, se apropie solemn de urna, rosteste un juramant in latina si depune votul. Acesta este un element absolut veridic. Voturile sunt apoi cusute intre ele cu ac si ata, iar la final sunt arse cu substante speciale care produc fie fum negru (cand nu s-a atins majoritatea calificata de doua treimi), fie alb (care culmineaza cu celebra expresie „habemus papam” care semnaleaza alegerea unui nou pontif). Acest sistem de semnalizare prin fum a fost mentinut secole la rand si ramane pana azi un moment iconic al vietii religioase globale.

Cardinalii pot vota de patru ori pe zi in primele etape ale conclavului, iar acest ritm intens este menit sa accelereze obtinerea consensului. Totul se desfasoara in taina, cu un accent urias pus pe confidentialitate, motiv pentru care inainte de inceperea votului, Capela Sixtina este verificata de tehnicieni pentru dispozitive de ascultare, aspect redat si in filmul lui Berger.

In film, rolurile Cardinalului Lawrence (Fiennes) sunt combinate. In realitate, totul este mai strict ierarhizat.

In „Conclav”, Cardinalul Lawrence (personaj fictiv) este prezentat ca indeplinind atat rolul de camerlengo, cat si cel de decan al Colegiului Cardinalilor. In realitate, aceste functii sunt distincte. 

Camerlengo-ul preia guvernarea temporara a Vaticanului dupa moartea Papei, gestioneaza bunurile Sfantului Scaun, anunta moartea Papei si organizeaza conclavul. In prezent, acest rol este indeplinit de Cardinalul Kevin Farrell, nascut in Irlanda si naturalizat american.

Pe de alta parte, decanul Colegiului Cardinalilor este, in mod traditional, considerat „primus inter pares” – primul intre egali – si este cel care conduce reuniunile cardinalilor, cunoscute sub numele de congregatii generale. Actualul decan este Cardinalul Giovanni Battista Re, care va coordona funeraliile Papei Francisc (programate pentru 26 aprilie) si va primi, in numele Bisericii, raspunsul noului Papa dupa alegerea acestuia: ce nume isi va lua si daca accepta functia.

Unul dintre personaje, Cardinalul Vincent Benitez, este prezentat drept un cardinal „in pectore”, adica numit in secret de un Papa, dar neanuntat public. Desi acest tip de numire exista in realitate, cardinalii „in pectore” nu pot participa la conclav, deoarece identitatea lor nu este recunoscuta oficial. Filmul lui Berger foloseste aceasta situatie pentru a introduce un element dramatic suplimentar si pentru a discuta tema secretelelor pastrate de Biserica.

In concluzie, filmul „Conclav” este un portret aproape fidel si foarte captivant al unui proces enigmatic. Desi multi jurnalisti scriu ca unele conspiratii din film ar fi exagerate, merita citite cartile despre alegerea Papei Alexandru al VI-lea si familia Borgia care subliniaza modul aproape tranzactional al procesului de vot. 

„Conclav” poate fi vizionat in Romania pe serviciul de streaming FilmBox+.

Citește în continuare