Skip to content

Interviu CATALIN JOSAN (despre Eurovision)

Dupa cum v-am promis, azi publicam interviul pe care i l-am luat lui Catalin Josan despre Eurovision. 🙂 Enjoy:

1. Monden.info: Ce show ne pregatesti pentru Eurovision?

Catalin Josan: Sincer sa fiu, inca nu e gata show-ul, mereu schimbam, inventam, adaugam etc, nu stiu cum o sa arate varianta finala, dar cert este ca va fi un show care sa atraga voturi, cel putin sper din tot sufletul.

2. Monden.info: De ce te-ar vota publicul sa reprezinti Romania ? Care crezi ca este principalul tau atu?

Catalin Josan: E greu sa zic ce face publicul sa voteze pentru ca in fiecare an sunt diferite piese, diferiti concurenti si atunci e greu sa-ti dai seama ce o sa placa, mai ales ca la Eurovision trebuie mereu sa vii cu ceva inedit. Oricum probabil intrebarea asta trebuie s-o dam celor care m-au votat anii trecuti si care sper sa ma voteze si anul acesta. 🙂

3. Monden.info: Daca n-ai fi participat anul acesta, pe cine ai fi sustinut din ceilalti participanti?

Catalin Josan: Hmm… nu stiu daca pot sa ii compar pentru ca fiecare are ceva aparte si probabil as fi votat mai multe piese, dar daca e sa zic una anume imi place piesa celor de la Hotel Fm – Come as one.

4. Monden.info: Care a fost participantul tau favorit care a reprezentat vreodata Romania la Eurovision?

Catalin Josan: Mi-a placut foarte mult combinatia Luminita si Sistem, desi si Mihai a fost foarte tare.

5. Monden.info: Dar dintre participantii straini care au participat la Eurovision? Pe care l-ai apreciat cel mai mult?

Catalin Josan: Cel mai mult mi-au placut Zdob si Zdub, cand au participat pentru prima oara din partea Moldovei cu “Bunica bate toba”, a fost probabil unul din cele mai frumoase momente de la Eurovision.

6. Monden.info: Eurovision a fost dintotdeauna un concurs insotit de numeroase scandaluri… Cum ai reactiona daca cineva te-ar ataca, spunand ca piesa este plagiata?

Catalin Josan: Pentru plagiat trebuie sa fie copiat mult si sa se simta intentia clara de a copia din mai multe puncte de vedere: orchestratie, melodie, armonie, atmosfera. In ceea ce ma priveste, eu stiu sigur ca nu am copiat nimic, deci cum s-ar spune, constiinta mea este curata. Intr-un astfel de scandal, pana la urma faptele vorbesc de la sine si se poate demonstra daca este sau nu plagiat.

7. Monden.info: Urmaresti ce se comenteaza pe Internet despre melodia cu care participi? Daca da: te influenteaza in vreun fel?

Catalin Josan: Sigur ca urmaresc, fiecare are dreptul la o parere ia feedback-ul este foarte important fie el bun sau rau. Nu poti sa placi chiar la toata lumea si inteleg perfect cand cuiva nu-i place deloc piesa, dar asta e, principalul e ca majoritatea sa fie pro ca sa reusesc sa demonstrez la Oslo ca piesa e buna si ca cei care au votat-o n-au facut-o degeaba.

8. Monden.info: Ce parere ai despre schimbarea regulamentului Eurovision din acest an? Ce ti se pare ok, ce nu?

Catalin Josan: Ca orice regulament, are unele restrictii, pe de-o parte e bine ca nu au aparut piesele inainte de publicarea finalistilor, tinand astfel lumea in suspans, pe de alta parte cred ca ar fi fost corect sa se anunte inainte de 1 octombrie aceasta restrictie, atunci cand unii concurenti, fara sa stie, au publicat piesele. Adevarul e undeva la mijloc, dar in linii generale e ok.

9. Monden.info: Membrii juriului au spus ca nivelul melodiilor de anul asta nu este unul foarte ridicat, cum comentezi?

Catalin Josan: Asta o s-o vedem la Oslo, e cam in graba spus ca sunt slabe atat timp cat n-am intrebat si publicul din Europa, asa ca daca Romania ar lua locul 1 anul acesta ar fi un maaare semn de intrebare vis-a-vis de parerea juriului. Dar pana una alta cred ca ei stiu mai bine si de asta sunt juriu ca sa aleaga pe cei mai buni.

10. Monden.info: Piesa cu care participi a fost scrisa special pentru Eurovision?

Catalin Josan: Da, am compus piesa „Around Around” special pentru Eurovision in ultimele 4 zile inainte de data limita a depunerilor lor la TVR.

11. Monden.info: Despot a zis ca majoritatea compozitorilor urmaresc ce se asculta la radio/tv si fac piesa in stilul acela si ca muzica romaneasca nu stie sa fie originala. Ce parere ai despre aceasta afirmatie?

Catalin Josan: E o parere a unui profesionist care are experienta in domeniu si stie bine ce spune, totodata e cam greu sa judeci o piesa numai facand referire la muzica romaneasca, care din cate s-a vazut a luat si locuri bune la Eurovision. E greu sa ghicesti ce ar prinde in fiecare an pentru ca mereu se schimba. De la Adrian, apropo, am primit 10 pentru piesa, ii multumesc mult pentru incredere.

12. Monden.info: Sincer, indiferent de cine ar reprezenta Romania , care crezi ca sunt sansele reale la un loc bun? Toata lumea se leaga de votarea geopolitica…

Catalin Josan: Nu cred ca are mare legatura votarea geopolitica atat timp cat piesele care au mari sanse se simt cu mult timp inainte de Finala mare, daca urmaresti evolutia lor pe internet iti dai seama imediat cam cine o sa castige. Pana la urma cel mai bun sa castige. Un singur lucru sper, macar anul acesta sa nu avem pareri dupa Finala de la Oslo ca “Trebuia sa…”. Voi sunteti cei care decid si tot de voi depinde succesul sau esecul artistilor, de asta daca aveti un favorit incercati sa convingeti cat mai multa lume sa-l voteze.

Citește în continuare