Recenzie film: „Wild Target” („Punct ochit, punct… iubit”)
Daca aveti chef de o comedie neagra britanica atunci va recomand Wild target (Punct ochit, punct… iubit ). Filmul este regizat de Jonathan Lynn care are la activ aproape numai comedii: Nuns on the Run, My Cousin Vinny, The Distinguished Gentleman, Greedy, Sgt. Bilko, The Fighting Temptations sau The Whole Nine Yards.
Subiectul nu este original, filmul fiind un remake al peliculei Cible Emouvante (1993) scris si regizat de Pierre Salvadori. Avem de-a face cu o comedie usoara, haioasa, cu niste replici destul de reusite, actiune savuroasa si actori bine alesi care dau sare si piper filmului.
Se pare ca umorul macabru este destul de cautat, comediile negre au cam invadat piata si apar din ce in ce mai multe filme in care ucigasii sunt prezentati intr-o lumina pozitiva si, indiferent cat de multe crime ar avea la activ, ei ne sunt simpatici si tinem cu ei, ba ne mai si amuzam pe seama faptelor lor.
Wild target are de toate: actiune, comedie si o poveste de dragoste neconventionala. Victor Maynard este unul dintre cei mai buni ucigasi platiti si care activeaza de ceva vreme in domeniu, renumit pentru discretia si profesionalismul cu care isi duce intotdeauna treaba la bun sfarsit. In jurul sau s-a creat o mica legenda deoarece nimeni nu stie exact cum arata… Si cand zic nimeni… Ma refer la cei care il angajeaza, caci noi vom afla inca de la inceput cine este. El este un tip trecut de prima tinerete dar care inca nu iese din cuvantul mamei sale. Este tipicar si are programul sau bine stabilit de la care nu se abate niciodata. Meseria a furat-o de la tatal sau, care a avut grija sa-l invete inca din copilarie cum sa traga cu arma. Ultima misiune pe care o primeste insa ii schimba total viata, pentru ca urmatoarea victima este o fata absolut incantatoare de care se indragosteste fulgerator.
Rose este o escroaca simpatica care reuseste sa pacaleasca pe toata lumea. Cand incearca insa sa vanda un tablou fals unui colectionar de arta mafiot i se cam infunda si se trezeste cu un ucigas platit pe urme. Evident ca este vorba de Victor care insa in loc sa o omoare o salveaza si continua sa o apere de ceilalti ucigasi care au pornit pe urma ei, punandu-si in pericol reputatia dar si viata. Li se alatura Tony (interpretat de Rupert Grint), un tanar distrat care crede ca Victor este detectiv particular si vrea sa ii calce pe urme.
Evident urmeaza o serie de incurcaturi dar si coincidente amuzante care au ceva din farmecul comediilor mai vechi alb negru: criminalii si victimele se cazeaza intamplator in acelasi hotel, mama lui Victor imparte gloante-n dreapta si-n stanga, personajele sunt confundate intre ele etc.
Momentele de tensiune au intotdeauna o rezolvare comica, de genul: un pistol care explodeaza in fata criminalului transforma agresorul in victima.
Povestea de iubire care se naste intre cele doua personaje (care nu au nimic in comun in afara faptului ca amandoi isi castiga existenta prin incalcarea legii) este incredibila, dar bine construita. Spre deliciul nostru, cei doi oscileaza in permanenta intre ura si iubire, intre sentimente de atractie si repulsie, intre fascinatie si antipatie.
Pe langa actiunea care nu treneaza niciodata, marea supriza vine din partea actorilor bine alesi: Emily Blunt (Young Victoria , The Wolfman, The Devil Wears Prada) e simpatica si destul de naturala, in rolul hoatei cu tinute extravagante care flirteaza in dreapta si-n stanga si care si-a facut o regula din a nu tine cont de nici o regula.
Intial Rose trebuia sa fie interpretata de Helena Bonham Carter, dar cred ca Emily Blunt a dat o nota de prospetime mult mai veridica.
Victor Maynard este interpretat de Bill Nighy (Pirates of the Caribbean, Notes on a Scandal , Love Actually) iar rolul ii vine ca si turnat.
Avem de-a face cu un Rupert Grind altfel decat ne-a obisnuit in Harry Potter, in rolul unui tanar cu capul in nori care fumeaza iarba si care nu prea pare sa-si dea seama pe ce lume traieste.
In film mai apar si Rupert Everett (St. Trinian’s, Stardust, Inspector Gadget), Eileen Atkins (Cold Mountain, Gosford Park, Robin Hood) si Martin Freeman (The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy, Love Actually).
[youtube] http://www.youtube.com/watch?v=PmS3ePcA6VU[/youtube]