Probabil ca ati tot auzit in dreapta si-n stanga cat de grozav este filmul de animatie “Iluzionistul”. Ei bine, nu sunt doar zvonuri, este pe bune! Cu toata ca mi-e teama ca unii fani Disney nu vor aprecia pe deplin subtilitatea acestei animatii, nu ma pot abtine sa nu o recomand.

Sylvain Chomet, regizorul Iluzionistului, ne-a mai incantat cu doua animatii speciale – Tripletele din Belleville si Batrana doamna si porumbeii.

Iluzionistul este o bijuterie cinematografica delicata si pretioasa. Intr-o epoca a tehnologiei dominata de 3D si efecte speciale uluitoare, ai nevoie de mult curaj pentru a scoata la lumina o astfel de bijuterie. Succesul nu se datoreaza insa curajului, ci modului sensibil dar totodata ironic de a povesti, precum si stilului special de desen. Nu degeaba a fost votata animatia anului 2010 de catre Academiei Europene de Film.

Iluzionistul are la baza un scenariu semnat de regretatul regizor Jacques Tati, cel care a daruit cinematografiei niste capodopere precum Mon oncle (1958), Les vacances de Monsieur Hulot (1953), Play Time (1967). Scenariul pe care Tati il dedicase fiicei sale a fost preluat de Sylvain Chomet care l-a transformat intr-o animatie care de fapt il omagiaza pe Tati.

Povestea din Iluzionistul este pe cat de simpla pe atat de induiosatoare: este vorba de un iluzionist de moda veche caruia ii este din ce in ce mai greu sa isi gaseasca un loc de munca. Lumea s-a modernizat iar scamatoriile sale puerile nu mai impresioneaza pe nimeni. Aparitia unui val de tinere talente (cantareti rock) aduc in prim plan alt gen de divertisment, transformand iluzionistul intr-un specimen pe cale de disparitie. Mai gaseste putina apreciere doar in locuri indepartate, dar si acolo civilizatia se face incet incet simtita si oamenii sunt atrasi mai degrabda de miracolul stiintei decat de iepurele alb pe care il scoate el din palarie. Intr-un sat indepartat intalneste o fata inocenta care crede din tot sufletul in puterea magiei si care il urmeaza peste tot. Iluzionisitul incearca cu toate puterile sale sa ii pastreze iluzia ca magia exista si incepe sa-i daruiasca tot felul de obiecte pe care niciunul din ei nu si le poate permite. Intre ei se naste o relatie duioasa de tip tata-fiica, o relatie intre o persoana aflata la sfarsit de drum si alta pentru care viata abia incepe. Curand fata cunoaste un baiat de care se indragosteste iar atunci, misiunea iluzionsitului e indeplinita si isi poate continua drumul.

Prin intermediul iluzionistului, Chomet @Tati ne poftesc in culisele unei lumi necunoscute, cu parfum invechit si sperante naruite, populate de clovni sinucigasi si ventriloci care isi pierd vocea. O animatie din care dialogul lipseste aproape cu desavarsire fara sa-i simti deloc lipsa si care te emotioneaza fara sa cada nicio clipa in melodramatic.

 

L-ati vazut, v-a placut?