Skip to content

Niste Baieti prezinta si la Cluj: Fara muzichie, viatza e pustiu!

Niste Baieti, sunt singura trupa care abordeaza stilul Muzica de petrecere cu distors si final glorios, adica un punk rock fara reguli si cu multa libertate. Au debutat in 2006 iar acum au ajuns la al doilea album, Fara muzichie, viatza e pustiu!

Albert (voce), Barbu (bas), Gabi (chitara) și Icsu’ (tobe) vor prezenta sambata, 11 iunie 2011, de la ora 22, si la Cluj in Booha Bar, noul album de slagare de neuitat ale anilor ’80 puse pe ritmuri punk rock. Dupa concert, after party punk, indie, pop-punk. 

Albumul a fost lansat in urma cu putin timp si in Bucuresti si a iesitu un spectacol tare cu un public incendiar, stage diving, invitați speciali ca Vasile “Pasy” Menzel și Vlase de la ZOB.

Povestea albumului suna cam asa :

Pornind de la celebra replica a maestrului Stefan Mihailescu-Braila, in capodopera Secretul lui Bachus (1984): “Fara poezie… viata e pustiu!”, Niste Baieti au hotarat sa scoata un nou material discografic: “Fara muzichie, viatza e pustiu!” Albumul “doreste sa aduca in inimile generatiilor tinere marile hituri ale muzicii anilor «de aur» ai epocii comuniste, spun punk rockerii, si “sa readuca in lumina reflectoarelor marii compozitori ai unor generatii pierdute”, cu piese reinterpretate ale unor artiști ca Gica Petrescu, Margareta Paslaru, Cargo, Semnal M, Compact.

Fara muzichie, viatza e pustiu! este al doilea album punk in stil DIY (Do It Yourself), co-produs de Niste Baieti impreuna cu Janin Pasniciuc. Dintre piesele omagiate amintim  “Deschideți poarta soarelui“ (promovata incepand de saptamana aceasta de Radio Guerrilla), “Sa te gandesti din cand in cand la mine“, “La fereastra ta“, “Vitezomanul Gica“, “Cele mai frumoase flori”.

Fara muzichie, viatza e pustiu! e disponibil in editie limitata in doar 200 de bucati, „pentru prieteni si colectionari”. Cu aceasta ocazie, baietii au reeditat si inclus in CD-ul  de colectie si primul lor album, Adunate din popor si cantate din topor, aparut in 2006.

Intr-adevar, muzica de petrecere cu distors si final glorios. Asta daca nu esti printre cei care considera blasfemie ceea ce fac Niste Baieti, adica strica niste piese mai mult sau mai putin clasice. 

Citește în continuare