Sunt o mare admiratoare a filmelor horror, prin urmare am fost si eu sa vizonez Final destination 5, chiar daca nu aveam asteptari prea mari.

Concluzia pe care am tras-o e simpla, si nu putea fi formulata mai bine decat laitmotivul acestui film: Dust in the wind… 🙂
Am citit o multime de recenzii pozitive dar sincera sa fiu, oricat m-as chinui, nu-mi trece prin cap niciun motiv serios ca sa vi-l recomand. Poate doar ca e putin mai bun ca cel anterior:)
In primul rand, daca ati vazut macar una din seriile anterioare, stiti la ce sa va asteptati: deci suspans, zero. Povestea e atat de trasa de par, incat nu stiu cum a reusit sa ne pacaleasca pentru a 5-a oara cu acelasi subiect. Nu pot decat sa sper ca va fi ultimul film din franciza.

Sa ne intoarcem putin la origini: Primul Final destination a aparut 2000 si era regizat de James Wong. Tot el a regizat si partea a 3-a, iar David R. Ellis le-a regizat pe celalalte doua- Final destination 2 si The final destination, care nu era chiar asa final cum se anunta. In cele patru filme am luat parte la un accident aviatic, un accident rutier pe autostrada, haos intr-un parc de distractie unde se prabuseste un roller-coaster, si un accident la o cursa de masini.

De data aceasta, scenariul este scris de Eric Heisserer, cel care ne-a mai speriat cu povestile infricosatoare din remakurile A Nightmare on Elm Street si The Thing iar de regie s-a ocupat Steven Quale.
Ca si in filmele anterioare, avem un grup de oameni (de data aceasta sunt colegi de munca) care se afla in momentul nepotrivit la locul nepotrivit.Mai exact: pe un pod care urmeaza sa se prabuseasca.
Cum ne-am obisnuit deja, unul dintre ei are o premonitie din care se prinde ca urmeaza sa moara toti, asa ca reuseste sa-i avertizeze din timp, salvand cativa dintre ei.
Ideea ca daca ti-era dat sa mori si ai pacalit moartea, ea vine oricum dupa tine, nu e tocmai rea. Dar sa o tot repeti, mizand pe faptul ca daca schimbi peisajul si actorii o vei face mai interesanta, nu prea functioneaza.
Asa ca asteptam sa vedem in ce moduri nemaivazute (eu as zice extrem de neinspirate) mor protagonistii nostri. Stim care e ordinea in care mor, si stim ca la un moment dat isi vor da seama ca exista o ordine.:) ce nu stim e cum mor.
Moarte survine (ca de obicei) din mici accidente in lant, care pornesc de la diferite obiecte neinsemnate, care declanseaza ca un domino, the horror. Un surub slabit, o picatura de apa, o lumanare uitata si alte asemena inventii care ne sunt dezvaluite deja din trailer:

Scenaristul incearca si ceva glumite, total nereusite, dar uita total sa puna carne pe scheletul personajelor, care sunt impartiti in tipologii slab dezvoltate de genul: seful tiranic, afemeiatul, indragostitul care se sacrifica din iubire..si cam atat. 🙂 Recunosc ca am o problema – daca nu cunosc personajul, mi-e greu sa empatizez cu el.
In final se incearca o rastunare de situatii, si intervine un element nou (nu vi-l spun) plus ca ne intoarce la origini, adica acum 11 ani cand a inceput totul. Sper ca prin modul asta isi ia ramas bun de la noi.

Actorii (Nicholas D\’Agosto, Emma Bell, Miles Fisher, Ellen Wroe, Jacqueline MacInnes Wood) nu ies in evidenta si nu impresioneaza cu nimic. Mai degraba as felicita cascadorii.:)
Vizual, scena cu podul in daramare e destul de reusita si merita sa fie vazuta 3d, iar unele morti sunt destul de amuzante, dar nu e de ajuns pentru a va recomanda filmul.
Deci, daca gasiti voi un motiv serios pentru care sa convingeti pe cineva ca acest film merita vazut, spuneti-mi-l si mie, ca-s tare curioasa:)

Sfatul meu: daca aveti chef de filme horror originale, incercati un film asiatic🙂