Skip to content

Cele mai asteptate filme asiatice din 2012

In mare stim cam tot ce misca in materie de filme de Hollywood asa ca propun sa dam o raita si prin Asia sa vedem cu ce se mai lauda si ei.
Am facut o selectie cat mai diversa, care sa satisfaca toate gusturile. Iar daca nu va pasioneaza (inca) filmele asiatice, promit sa ma tin de capul vostru pana le dati macar o sansa:)

Am constatat totusi un fenomen ciudat: daca pana acum asiaticii erau copiati de americani, care incercau sa face remake-uri dupa filmele lor, anul acesta putem spune ca s-a intors roata si ca asiaticii copiaza americanii. 🙂  Avem un fel de varianta made in Hong Kong a filmului Drive, un The Prestige chinezesc si un fel de James Bond indian:)

Anul acesta sper sa avem sansa sa vedem urmatoarele filme:

THE RAID
Unul dintre cele mai asteptate filme asiatice de anul acesta… vine din Indonezia! Dupa ce a facut turul unor festivaluri importante, The Raid o sa isi faca intrarea si prin cinematografe.
The Raid este considerat de catre criticii de festival unul dintre cele mai bune filme de actiune din ultima vreme, ceea ce il face un must -see pentru toti iubitorii de adrenalina.
Filmul are in prim plan o echipa de elita SWAT care ia cu asalt un bloc unde se ascund cei mai periculosi traficanti de droguri din Jakarta. Mai exact: intreaga actiune se petrece doar in aceasta cladire. Sunt zvonuri cum ca americanii se pregatesc deja de un remake.

LIFE WITHOUT PRINCIPLE
Johnnie To (Election, Exiled, Trangle), regizorul din Hong Kong, face o schimbare de stil si vine cu o drama despre criza economica in care spune povestea a 3 persoane care incearca sa faca fata unor probleme financiare cu care nu s-au mai confruntat pana acum. Filmul a fost prezentat la Festivalul Toronto International Film Festival.

MOTORWAY
Tot din Hong Kong, vine si filmul de actiune Motorway al carui trailer te duce imediat cu gandul la Drive.
Filmul este regizat de  Soi Cheang si co-produs de Jonnie To, si are in prim plan un sofer profesionist care isi ofera serviciile unor mafioti si care este urmarit de un politist tanar. Spre deosebire de filmul lui Refn, Motorway promite sa livreze actiune pura, si se pare ca renunta la povesti cu iz romantic.

THE GRANDMASTERS
Un film despre un maestru, regizat de un maestru:)
Este o adaptare biografica a legendei lui IpMan, cel mai cunoscut maestru de kung-fu din China inceputului de secol XX, cel care a fost profesorul lui Bruce Lee. Filmul este regizat de Wong Kar Wai, cel mai poetic cineast al HongKong-ului, iar in distributie apar doi actori mari – Tony Leung si Zhang ZiYi.

KOTOKO
Shinya Tsukamoto este unul dintre regizorii mei preferati. Si nu il admir doar pentru mangificul film cyberpunk Tetsuo, ci si pentru filme precum Gemini, A snake of June, Bullet Ballet. Si chiar daca a cam dat-o in bara cu cel de-al treilea film din seria Tetsuo (care e vorbit in engleza) se pare ca incearca sa-si spele pacatele prin ultimul sau film. Spun asta pentru ca filmul a luat deja un premiu la festivalul de film de la Venetia. Din cate am inteles, filmul incearca sa exploreze mintea fragila a unei tinere mame care are tot felul de viziuni de cosmar. Tipic pentru Tsukamoto.:)


MISHIMA
Koji Wakamatsu este un regizor care era foarte la moda prin anii 60-70 si ale carui filme starneau mereu controversa. Si-a inceput cariera cu o multime de productii de tip pink films (filme erotice) si a continuat cu filme de arta in care combina sexul si violenta cu mesajele politice. Anul acesta ne prezinta un film despre ultimele zile din viata scriitorului Yukio Mishima, cel care s-a sinucis facandu-si sepukku.

HIMIZU
Este un nou film regizat de japonezul Sion Sono si cu toate ca m-au dezamagit groaznic ultimele sale 2 filme (Cold fish, Guilty of Romance) tot am sa fac tot posibilul sa-i vad si acest film.
Este o ecranizare a unei animatii japoneze care are in prim plan un baiat care a fost abandonat de catre parinti si care trebuie sa se descurce singur in viata. Oricat de mult s-ar chinui sa uite, nu poate scapa de ura si furia care zac in el. Filmul a castigat un premiu la Festivalul de film de la Venetia.

THE GREAT MAGICIAN
Tony Leung este un magician intr-o poveste despre un triunghi amoros care imbina genurile fantasy si action cu filmul istoric.
Pe scurt, un fel de The Prestige, in varianta chineza:)

CHINESE ZODIAC
Habar n-am daca se mai uita cineva la filme cu si de Jackie Chan, dar trailerul arata binsior, asa ca am zis sa-l bag si pe el in seama. Este vorba de cel de-al treilea film din seria  Armour of God , iar Jackie Chan interpreteaza rolul unui explorator care porneste intr-o calatorie la capatul careia trebuie sa gaseasca cele 12 statuete ale zodiacului chinezesc.

FLYING SWORDS OF DRAGON GATE 3D
Este filmul care a primit 7 nominalizari la Festivalul Asian Film Award. Aventura, actiune si arte martiale, intr-un film chinezesc marca Tsui Hark care se vrea un remake 3d al filmului clasic Dragon Gate Inn. Cu Jet Li  in rolul principal.
Trailerul arata bine:

HEADSHOT
Pen-Ek Ratanaruang, cineastul tailandez multipremiat, vine cu un mistery destul de original ca realizare, care are in prim plan povestea unui ucigas platit care este impuscat in cap si care de atunci vede lumea intr-un mod diferit: cu capul in jos. Si ca si cum nu era de ajuns, mai intalneste si o fata care ii intoarce pe dos toata viata. Interesant,nu?

STOKER
Park Chan-Wook, creatorul trilogiei razbunarii vine cu un nou thriller terifiant. Este vorba de povestea unei adolescente al carui tata a decedat intr-un accident de masina si in viata careia intra un personaj nou si ciudat de a carui existenta nu stia pana acum-  unchiul ei. Distributia este formata din actori de Hollywood precum Nicole Kidman, Mia Wasikowska si Matthew Goode.

AGENT VINOD
este o superproductie de tip Bollywood regizat de Sriram Raghavan care se vrea un fel de film de actiune de tipul James Bond.
Recunosc ca nu ma pricep deloc la cinematografia indiana si probabil ca nu am sa ma uit la acest film,  dar trailerul arata haios :

Alte doua filme asiatice pe care le astept cu interes sunt SnowPiercer si Last stand, despre care v-am povestit cate ceva aici.

 

Citește în continuare