Premierele cinematografice ale saptamanii 9 – 15 martie
Saptamana aceasta puteti alege intre o comedie romantica, un fantasy plin de efecte speciale si o drama europeana emotionanta. Sa vedem care sunt cele 3 filme ce vor avea premiera incepand de azi:
Wanderlust/Cu lumea-n cap
este o comedie romantica in care ii avem ca protagonisti pe Jenifer Aniston si Paul Rudd care lupta pentru a-si tine juramantul pe care l-au facut la casatorie, iar cel mai mare dusman al lor este… obisnuinta.
Ei formeaza un cuplu banal si rutinat si tanjesc dupa ceva nou in viata lor. Asa ca decid sa renunte la viata de la oras si se alatura unei comunitati idilice pe nume Elysium, un fel de hippioti care traiesc extrem de relaxati si care nu se supun regulilor societatii normale.
Sa vedem trailerul red-band care contine si cateva scene picante:
John Carter
este un fantasy inspirat din romanul lui Edgar Rice Burroughs – A Princess of Mars care spune povestea unui veteran al Razboiului Civil, care s-a ascuns din calea indienilor apasi intr-o pestera dar a nimerit la o poarta a timpului si a fost teleportat pe planeta Marte. Aici este luat prizonier de catre niste creaturi verzi de peste 3 metri, dar reuşeşte sa evadeze ajutat de o printesa de care se indragosteste. Filmul este scris si regizat de Andrew Stanton iar actorii sunt Lynn Collins, Taylor Kitsch, Samantha Morton si Willem Dafoe.
Le gamin au velo/Baiatul cu bicicleta
este filmul meu preferat din premierele de aceasta saptamana si il recomand tuturor iubitorilor de drame europene. Filmul este regizat de fratii Dardenne (The Child, Rosseta, Lorna’s silence) si ne spune povestea unui baiat abandonat de catre tatal sau care gaseste afectiunea acolo unde nu se asteapta. O drama emotionanta care a primit marele premiu al juriului la Festivalul de Film de la Cannes si a fost nominalizat pentru cel mai bun film strain la Globurile de Aur.
Ati ales deja filmul?