Skip to content

10 modele transformate in actrite

Frumusetea deschide porti, dar fara talent nu ajungi prea departe. Femeile frumoase au atras dintotdeauna privirile barbatilor si invidia femeilor.

Modelele de pe podium au devenit modele pentru hoarde de adolescente care si-au dorit sa arate la fel cand vor fi mari. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc astazi. Ci despre legatura dintre lumea modei si cea a filmului, mai exact despre modele care au devenit actrite.

Cei de la Total Film au scormonit in trecutul actritelor si au gasit 10 modele care au pasit cu gratie de pe podiumul de catwalk pe platoul de filmare.
Sa le vedem in toata splendoarea:

 

Cameron Diaz

Ca actrita nu are are nevoie de nicio prezentare. Putini sunt aceia care stiu ca frumoasa blonda a cochetat cu modelingul intre varsta de 17-21 de ani si are in portofoliu prezentari pentru Calvin Klein si Levi’s. La 21 de ani a participat la castingul pentru filmul The Mask. De aici inainte, stiti si voi povestea.

Kim Basinger

In tinerete, Kim a aparut in numeroase reclame iar lectiile de actorie luate in pauzele dintre filmarile unor spoturi publicitare i-au prins bine in cariera. Sa va mai dau cateva exemple? OK, sa zicem Noua saptamani jumate, L.A. Confidential, Batman, 8 miles. Completati voi 🙂

Elle Macpherson

Australianca poreclita The Body face parte din garda veche a modelelor de top. Pe langa sute de aparitii in reviste si pe podiumuri din aproape toata lumea, se poate lauda si cu niste roluri destul de bunute- amintesc doar de Sirens, Batman and Robin, The Edge.

Estella Warren

una dintre cele mai sexi prezente din acest top, a pozat pentru reviste precum Sports Illustrated, Vanity Fair si Vogue, dar cel mai bine probabil ca o stiti din reclama la parfumul Chanel nr 5 unde aparea deghizata in Scufita Rosie. In ultimii ani insa, a dat mai mare importanta carierei de actrita aparand in filme precum Planeta maimutelor, Kangaroo Jack dar si in serialul Lege si Ordine.

Maggie Q

Exotica Maggie Q provine dintr-un tata polonez-irlandez crescut in America si o mama vietnameza. Ea a facut modelling in tari asiatice precum Hong Kong si Japonia unde a fost remarcata de niste producatori care au distribuit-o in filme de actiune cu arte martiale. 🙂 Dupa ceva vreme au remarcat-o si cei de la Hollywood si a ajuns sa joace alaturi de Bruce Willis in Die Hard 4 si alaturi de Tom Cruise in Mission: Impossible III . De curand a aparut in horror-ul Priest.

Milla Jovovich

supermodelul cu ochi superbi si-a dovedit din plin talentul in filme precum The Fifth Element , dar norocul a cazul pe capul ei dupa ce l-a intalnit pe Paul W.S. Anderson, care i-a devenit si sot si care o distrubie in mai toate filmele regizate de el. Cele mai recente sunt Cei trei muschetari si Resident Evil:Retribution care este in post-productie.

Tyra Banks

Un alt model de succes care si-a incercat norocul in filme, dar nu putem spune ca a excelat prea tare.  A prezentat ani de-a randul America’s Next Top Model a aparut in filmul Coyote Ugly, a fost macelarita in noaptea de Halloween si a aparut in cateva seriale. Slabut… dar cand arati cum arati, ce mai conteaza?

Lily Cole

Si-a inceput cariera de model la varsta de 14 ani, iar dupa terminarea liceului si-a continuat studiile la Cambridge unde a optat pentru Studii Politice. Pana acum cel mai important rol este cel din filmul lui Terry Gilliam, The Imaginarium of Doctor Parnassus iar anul acesta va aparea intr-o noua ecranizare a basmului  Snow White and the Huntsman.

Diane Kruger

Diane Heidkrüger a studiat baletul dar a optat pentru o cariera in lumea modei. A aparut in Elle si intr-o mutime de prezentari din Franta si Germania dar nu a afost nicodata un model faimos. Actoria i-a adus mai multe satisfactii, si chiar daca a fost nominalizata la Razzie,are cateva roluri cu care se poate mandri. Cel mai important este filmul lui Tarantino, Inglourious Basterds. La anul o putem vedea alaturi de Saorsie Ronan in sf-ul The Host.

Olga Kurylenko

Actrita de origine ucrainiana pretinde ca a avut o copilarie umbrita de lipsuri materiale. Asta pana la varsta de 16 ani cand si-a inceput ascensiunea in lumea modei. Au urmat aparitii in Elle, Madame Figaro, Marie Claire si Vogue si contracte cu Clarins sau Helena Rubinstein.
In 2008 a intrat in randul fetelor Bond Girl prin prestatia din Quantum of Solace. Au urmat roluri in filme precum There Be Dragons, Centurion. Anul acesta o vom vedea in comedia neagra 7 psihopati unde apare alaturi de Colin Farrell, Woody Harrelson si Cristopher Walken.

 

Acesta sunt cateva din modelele devinte actrite. Mai sunt o multime precum Angelina Jolie, Gisele Bundchen, Elizabeth Hurley, Karolina Kurkova, Alessandra Ambrosio. Mai spuneti si voi:)

Cele mai cool noutati in materie de lifestyle va sunt livrate zilnic de colega noastra Dada.

 

Citește în continuare