Skip to content

Au fost puse in vanzare abonamentele la Festivalul de Film Victoria

Vrei sa raspunzi afirmativ provocarii noastre de a parasi praful din marile orase si sa te combini la festival la final de iunie? Atunci te intereseaza sa afli ca abonamentele pentru Festivalul de Film Victoria (26 – 29 iunie) sunt puse in vanzare! 
 
 
Ce ai inclus intr-un abonament? Accesul la proiectiile filmelor (inclusiv la scurt-metrajele si documentarele din competitie), la concerte, party-uri si activitati (workshop-uri de imagine film, ateliere de reciclare creativa pentru adulti si copii), precum si spatiul de campare. Nu ramane decat sa spui ”prezent” si sa te bucuri de o experienta creata special pentru consumatorii urbani de cultura! 
 
Abonamentele pot fi achizitionate online prin iabilet.ro, myticket.ro si bilete.ro la un pret foarte special: 50 de RON pentru toate zilele. Pretul este valabil doar pentru abonamentele cumparate inainte de 26 iunie. Abonamentele achizitionate la fata locului vor costa 65 de RON.  
 
Iti reamintim ca trupele care vor urca anul acesta pe scena din Victoria sunt Temple Invisible & R.O.A. (27 iunie) si Moebius & Nightlosers (28 iunie). Printre filmele de lung-metraj care va vor incanta pupilele se afla ”Closer to the Moon” (r.: Nae Caranfil), ”Cainele Japonez” (r.: Tudor Jurgiu), ”Love Building” (r.: Iulia Rugina) si ”Carmen” (r.: Doru Nitescu). Toate acestea sunt doar o parte din experienta pe care Festivalul de Film Victoria o aduce la poalele muntilor Fagaras. Ia-ti acum abonamentul si o vei trai integral. Nu uita: Victoria e aproape! 
 
Festivalul de film Victoria este organizat de Asociatia Victoria Art in colaborare cu Consiliul local si Primaria Orasului Victoria, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Consiliului judetean Brasov. 
 
Victoria e aproape! Ti-ai luat abonament?

Citește în continuare