Spectacol grandios in prima editie live Vocea Romaniei
Primul show live Vocea Romaniei a incantat publicul cu un spectacol grandios! Un decor impresionant, adaptat special pentru live, care a captivat atentia telespectatorilor si a creat un plus de valoare momentelor de pe scena.
Pavel Bartos a fost pus pe glume, iar antrenorii pregatiti sa isi ocupe pozitiile, sa isi sustina concurentii si sa faca fata deciziilor grele ce trebuiau luate. Peste 1.2 milioane de oameni au fost cu ochii pe Vocea Romaniei pe intreg parcursul emisiunii, iar minutul de maxima audienta de la 20:55 a strans peste 2.1 milioane de telespectatori in fata televizoarelor.
Vineri seara PRO TV a fost lider de audienta pe toate segmentele de public. Vocea Romaniei a inregistrat pe segmentul comercial 9 puncte de rating si 24.8% share in intervalul de difuzare 20:30– 24:55. Postul de televiziune de pe locul doi a reusit sa obtina 6 puncte de rating si 16.6% share.
La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus cu 7.5 puncte de rating si 17.9% share, pe cand urmatorul post clasat a inregistrat o audienta medie de 5.4 puncte de rating si 12.9% share.
La nivel national, PRO TV ramane si de aceasta data pe primul loc cu o audienta medie de 6.7 puncte de rating si 16.9% share, locul secund inregistrand 4.8 puncte de rating si 12.1% share.
Noi reguli in showul in care doar vocea conteaza!
Daca pana acum concurentii urcau alternativ pe scena Vocea Romaniei, in aceasta editie intra pe scena grupuri de cate patru din echipa fiecarui antrenor. Astfel, telespectatorii au sansa sa ii asculte consecutiv si sa ii voteze. Unul dintre cei patru va merge mai departe in urma voturilor publicului, iar un concurent va fi ales de antrenor. Din pacate, pentru ceilalti doi concursul se incheie.
Prima echipa care a intrat pe scena a fost cea a lui Smiley formata din: Alin Gheorghisan, Maria Simandi, Vladimir Pocorschi si Alina Anusca. Momentul lui Smiley a fost unul plin de culoare si energie, care a umplut scena de dinamism si vitalitate. Maria Simandi, numita de Smiley “diamantul in curs de slefuire” a fost cea care a castigat simpatia publicului, fiind votata sa mearga mai departe. Antrenorul a ales sa continue show-ul cu Vladimir Pocorschi, pastrand astfel elementul rock in echipa lui.
Smiley s-a declarat foarte multumit de echipa lui si foarte mandru de treaba extraordinara pe care au facut-o toti concurentii pentru a crea momente fantastice la Vocea Romaniei: “Oamenii cred ca s-au simtit bine si asta e dovada ca ne-am facut bine treaba. Bravo! Va felicit pe toti!”
Diva cameleonica a iesit din rolul de antrenor si a stralucit pe scena. Loredana a fost la inaltime la Vocea Romaniei, chiar la propriu. Ea a coborat de sus, pe fundal de luna si jocuri de lumini, in ritmul noului ei single – Risipitor – si a introdus telespectatorii in reverie printr-un moment special alaturi de trupa de balet. Astfel a fost facuta introducerea catre echipa ei formata din: Ilinca Bacila, Valentin Uzun, Lucian Colareza si Maria Hojda. Loredana a creat o intreaga poveste prin momentele create, care a avut toate notele potrivite: originalitate, ritm, emotie, forta si sensibiltate. Maria Hojda a fost preferata publicului iar Ilinca Bacila a fost aleasa de Loredana pentru a merge in continuare catre marele trofeu.
Marius Moga a creat un moment care a balansat emotia cu intensitatea. Claudiu Rusu, Anda Dimitriu, Ioan Bigea si Maria Constantin au impartit scena vineri seara. Pentru cei doi baieti Marius a ales piese care sa ii scoata din zona confort si din imaginea cu care s-au obisnuit telespectatorii, iar cele doua fete au transmis emotie pura amplificata de decorul impresionant care a transpus telespectorii in lumea sensibilitatii. Preferatul publicului din echipa Moga a fost Claudiu Rusu, iar Moga a ales sa continue cu Anda Dimitriu.
Echipa lui Tudor Chirila a fost ultima care a intrat pe scena, fiind formata din Andreea Avarvari, Ivana Farc, Florin Ciotlaus si Iulia Ferchiu. Momentul construit de Tudor a fost rock pur, atat ca atitudine cat si prin piesele alese. Marius Moga i-a spus: Daca tot n-au venit rockerii la tine, ti-ai facut fetele rock! Scena a luat foc la propriu, iar momentele de dans au dezlantuit cele mai salbatice fantezii. Ivana Farc a castigat voturile publicului pentru a continua concursul, iar decizia lui Tudor a fost de a merge mai departe catre marele trofeu cu Andreea Avarvari. La finalul momentului Tudor a spus: “Va multumesc tuturor ca ati avut incredere in mine!”.
Coordonat de celebrul coregraf Emil Rengle, baletul PRO Dance a fost alaturi de concurenti si i-a sprijinit pe tot parcursul show-ului prin coregrafii relizate special pentru momentele lor. La final, echipa de dansatori a pregatit un dans special care a transpus intensitatea si lupta pentru supravietuire din Jocurile Foamei, direct pe scena de la Vocea Romaniei.
Primul show live din aceasta editie a adus spectacol 100%, coregrafii care au pus in valoare piesele concurentilor si au starnit fantezii, iar toate aceste lucruri au avut ca rezultat momente uluitoare, aprecieri, suspans, lacrimi de fericire sau de tristete, emotie si multe surprize.