Fa cunostinta cu actritele din LUMEA E A MEA
Un casting bun face cat jumate din film..iar LUMEA E A MEA, e dovada vie! Iata cum a decurs selectia actritelor principale pentru debutul in lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tanase, Lumea e a mea/ The World is Mine, filmul must-see pentru intreaga generatie tanara, si nu numai!
Debutul in lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tanase, Lumea e a mea/ The World is Mine, lanseaza in cinematografia romana, din 23 octombrie, carierele a trei actrite talentate, aflate la debut si descoperite dupa cautari indelungate. Prestatia lor a fost remarcata de presa internationala la TIFF si la Karlovy Vary, unde filmul a fost premiat anul acesta.
Tinerele Ana Maria Guran, Oana Rusu si Ana Vatamanu au fost alese in urma unui casting anevoios, care a durat aproape doua luni și la care s-au prezentat peste 200 de tinere non-profesioniste: „Dintre finaliste, le-am ales pe cele trei care aveau chimia cea mai buna intre ele”, spune regizorul Nicolae Constantin Tanase.
Ana-Maria Guran, interpreta rolului principal, are 19 de ani și actualmente este studenta la Universitatea de ArtaTeatrala și Cinematografica din București (UNATC), sectia Actorie. In timpul liceului, a format compania de teatru Zen a Colegiului National „Nicolae Grigorescu”din Campina, iar personajul Larisa din Lumea e a mea este primul ei rol in cinema.
Lumea e a mea/ The World is Mine, un film bulversant despre generatia 2000, aduce in prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescenta ca oricare alta din Constanta. Larisa vrea multe de la viata: bani, valoare, influenta, popularitate și respect. Și,fiind indragostita, va face totul pentru a le obtine.
„Larisa este sensibila, ratacita intr-o lume care pare impotriva ei. Uneori, este propriul sau dușman. Are multa energie interioara, are un suflet bun, dar este o persoana care calca peste multe lucruri pentru a inceta sa mai sufere. Imi place Larisa, ma face sa vreau sa urlu la ea și, in același timp, sa o iau in brate și sa ii spun ca totul va fi bine”, spune Ana Maria Guran despre personajul pe care il interpreteaza.
Ana Vatamanu si Oana Rusu sunt liceence atat in viata reala, cat și in film. Initial, au mers la casting pentru rolul Larisei. In cele din urma, au obtinut rolurile prietenelor acesteia, Olimpia și Aurora. „A fost prima mea ocazie sa joc un personaj adevarat. Ne-am dezvoltat personajele cu ajutorul regizorului, dar ne-am și ajutat intre noi, completandu-ne. Aș vrea sa mai joc in filme și sa dau admitere la UNATC”, spune Ana, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Emil Racovita” din București.
Oana Rusu are 17 ani, este nascuta in Chișinau și studiaza la Colegiul de Arhitectura „I. N. Socolescu” din București. Este fosta membra a trupei de teatru Brainstorming, iar rolul Aurorei din Lumea e a mea este prima ei intalnire serioasa cu actoria: „In timp ce ne documentam pentru film, am fost martora unor batai intre fete de liceu, cam ca cele din film. Restul, prieteniile și indragosteli le, știm toti ca sunt pe bune, iar determinarea asta a Larisei de a fi iubita unui anume baiat o are orice adolescenta”, spune Oana.
Interpretarea celor trei actrite non-profesioniste a fost remarcata de jurnaliștii de la publicatia americana „The Hollywood Reporter”, dupa ce filmul a caștigat o Mentiune speciala a juriului in competitia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary.
„E un debut promitator al regizorului Nicolae Constantin Tanase și al scenaristei Raluca Manescu, amandoi au un ochi bun pentru legaturile feminine și dinamica puterii lor. Cu o camera practic lipita de fetele protagonistelor, care trec prin chinurile și suferintele iubirii și maturizarii, filmul aduce foarte mult cu La vie d’Adèle al lui Kechiche”, apreciaza „The Hollywood Reporter”.
„Intensitatea jocului actorilor și energia intregului film sunt impresionante”, continua articolul, remarcand faptul ca Lumea e a mea se indeparteaza de stilistica Noului Cinema Romanesc și ca, deși a fost produs cu foarte putini bani, arata „de milioane”.
Distibutia este completata de Florin Hritcu și Iulia Ciochina, nominalizata la Premiile Gopo pentru rolul din Drumul Taberei (omnibusul Love Bus).
Sunteti nerabdatori sa vedeti filmul? Si noi! Notati-va data de premiera: 23 octombrie!