Unul dintre primele filme vizionate in cadrul evenimentului LES FILM DE CANNES A BUCAREST a fost LOVE, cel mai recent film al lui GASPAR NOE.

 

S-a facut mare tam-tam in jurul noului film regizat de Gaspar Noe, asa ca nu e de mirare ca unul dintre cele mai asteptate filme de la Cannes s-a jucat cu sala plina si bonus – cu regizorul prezent la Q&A, unde a raspuns, cu umorul care il caracterizeaza.  Daca faci un sondaj dupa vizionare, sau daca citesti recenziile celor prezenti la proiectii, ai sa observi ca exista doua tabere: celor care le-a placut si celor care nu le-a placut, cam cum se intampla cu toate filmele lui Noe (Irreversible, I Stand Alone sau Enter the Void).

Terminat pe ultima suta de metri pentru Cannes, filmul a avut parte de un marking agresiv dar e departe de a fi filmul soc al anului. Din cate am obervat eu nu s-a ridicat nimeni in timpul proiectiei, nimeni n-a fost opripilat, dar nici nu s-a plans, asa cum ne-a avertizat regizorul inainte de vizionare.

Cu toate ca 50% din film asisti la scene explicite de sex, partial nedisimulate, puse in evidenta de 3d, LOVE nu este un film porno, ci un film trist si intim despre iubiri pierdute, alegeri gresite si rani care se inchid mai greu. Ochelarii 3d creeaza intimitate, fie ca ne baga in pat alaturi de trupuri superbe ratacite printre cearceafuri, in scari de bloc, pe strada, sau ne agreseaza cu ejeculari previzibile.

Firul narativ din LOVE e foarte subtire (scenariul a avut initial doar 7 pagini iar dialogul a fost si improvizat) sare din prezent in trecut si suntem partasi la durerea unui barbat care, spera Noe, ne va face sa final sa plangem. El este Murphy (numele de fata al mamei lui Gaspar Noe), un barbat prins intr-o relatie de care e total nemultumit, alaturi de o femeie care i-a facut un copil si care l-a facut sa se indeparteze de cea pe care credea ca o iubeste. In fosta sa relatie, Murphy face greseala dupa greseala, raneste si este ranit, si culmea – empatizam cumva cu personajul si intelegem pierderea lui.

In prima zi a anului, Murphy primeste un telefon prin care afla ca fosta lui iubita a disparut fara urme si planeaza posibilitatea unei sinucideri. Nu urmeaza un film cu detectivi ci o serie de flashbackuri din care aflam cat de pasionala dar in acelasi timp cat de toxica si efemera a fost relatia lor. Nu aflam nici pana la sfarsit ce s-a intamplat cu Eletra, dar nici nu conteaza. Lui Noe nu ii e teama sa fie melodramatic si se foloseste de toate instrumentele acestui gen – desparitiri in cimitir pe ploaie, voce din off si flashbackuri. Punctul forte este atmosfera, ajutata de o imagine impecabila, cu cadrele frumos construite si muzica excelent aleasa (Death in Vegas, Brian Eno, John Frusciante, Funkadelic).

Puse in contextul unei iubiri pierdute, scenela de sex isi pierd din vulgaritate iar atmosfera dominanta este melancolia. Ai cate un respiro si mai zambesti atunci cand autorul baga tot felul de referinte legate de propria persoana, cum ar fi faptul ca aproape toti protagonistii masculini au numele lui Gaspar sau Noe.

Curajosii actori care au jucat in acest film sunt lipsiti de inhibiti iar chimia dintre ei functioneaza perfect. Gaspar si-a dorit sa gaseasca un cuplu care sa joaca rolul, dar misiunea s-a dovedit imposibila a apelat la niste actori necunoscuti (fetele sunt debutante iat actorul principal a mai avut cateva roluri neinsemnate).

Voi ce parere aveti? L-ati vazut, v-a placut?