Skip to content

MIDEM 2009: David Eun – despre Google & YouTube

David Eun @ Midem

David Eun este Vice President of Content Partnerships la Google Inc. si a fost intervievat ieri la MIDEMnet. Multumesc lui Florin Grozea pentru acest articol. 🙂

Intrebare: De ce vreti sa distrugeti casele de discuri?
Raspuns: O sa sar peste intrebarea asta, vrei sa fiu dat afara?… Nu incercam sa distrugem pe nimeni, defapt asta este si jobul meu – sa semnez parterneriate cu toata lumea interesata sa lucreze cu noi

I: Cat de implicat este Google in industria muzicala?
R: Mai ales prin intermediul YouTube suntem o parte importanta a show-biz-ului international. Tocmai am introdus un nou mod de monetizare a muzicii de pe YouTube, avem un buton „Click to buy” care duce utilizatorul la site-ul Amazon unde poate cumpara melodia respectiva.
Dar eu ii intreb mereu pe cei din casele de discuri: cata inovatie exista in industria voastra muzicala? La cata inovatie sunteti deschisi?

I: Cum pot ajunge totusi artistii sau labelurile independente sa lucreze cu Google/YouTube?
R: E simplu: pune clipul tau pe site si incepe sa-l promovezi pentru a avea trafic. Exista un contract digital foarte simplu, de o singura pagina si poti intra in programul nostru de „Revenue share”.
Chiar daca esti din afara Statelor Unite poti sa faci parte din acest program, Google are birouri in 15 tari din intreaga lume.

I: Aveti parteneri peste tot in lume…
R: Noi mereu ne intrebam „oare facem tot ceea ce putem pentru a fi niste buni parteneri de discutii?”. Dar, desigur, nu toata lumea trebuie sa lucreze cu noi, uneori nu putem cadea la o intelegere.
Muzica este foarte populara pe internet, si in general in vietile oamenilor asa ca noi vrem sa fim parte din aceasta industrie!

I: Cum luptati pentru a proteja drepturile titularilor de drepturi (case de discuri, autori, interpreti)?
R: Nu poti crea un business fara sa respecti drepturile de autor dar trebuie sa facem mai mult decat sa discutam despre asta. Trebuie sa trecem la fapte. Mult timp casele de discuri s-au plans doar…
In primul rand YouTube informeaza si educa utilizatorii despre copyright (legea drepturilor de autor) si despre importanta sa.

In momentul in care un utilizator foloseste o melodie pe fundalul unui filmulet din vacanta, de exemplu, iar melodia este in catalogul unei case de discuri, aceasta are 3 variante:
(1) sa interzica folosirea respectivei opere muzicale
(2) sa monitorizeze traficul creat de acel video
(3) sa monetizeze acel trafic

Defapt noi ii incurajam pe detinatorii de drepturi sa aleaga cea de-a 3-a varianta. Cum vrei sa te comporti cu acesti oameni, care sunt fanii acelui artist? Vrei sa-i pedepsesti sau sa-i incurajezi? Hai sa transformam ceea ce parea o amenintare intr-o oportunitate de afaceri.

I: Totusi, acum cateva zile filmuletelor care aveau melodii detinute de Warner Music le-a fost scos sunetul.
R: E o situatie nefericita. Noi vrem sa oferim posibilitati infinite utilizatorului dar… nu poti sa fortezi pe cineva sa-ti fie un bun partener de afaceri.

I: Cum o sa-l convingeti pe Prince ca YouTube nu e un lucru rau?
R: Mi-ar placea sa-l intalnesc, Prince e un artist inovator si de succes. Ne-ar placea sa trimitem cecuri mai mari vedetelor, in schimb ei ar trebui sa accepte mai multa inovatie in carierele lor.
Ar trebui sa experimentam mai mult in industria muzicala. Stim ca oamenii iubesc muzica, va trebui acum sa gasim acel model de business care functioneaza.

I: Poti avea controlul unei cariere?
R: Ar trebui sa ai controlul daca ai investit si ti-ai creat o afacere in jurul unui artist. Dar managerii si casele de discuri ar trebui sa accepte inovatia, sa lase oamenii sa interactioneze cu muzica, sa permita comunitatilor sa „creasca” in jurul muzicii unui artist.

I: Daca ai pleca maine de la Google si ai intra in industria muzicala, ce ai face pentru a lansa un artist nou si talentat?
R: Depinde foarte mult de tipul artistului. As explora toate oportunitatile de pe internet, as face disponibila muzica lui peste tot, desigur pe YouTube… dar nu numai acolo. Ca manager astazi ai atatea site-uri si servicii online cu ajutorul carora poti sa-ti promovezi gratuit artistul, e o revolutie!
As folosi fanii pentru a promova mai departe muzica artistului, sa o imparta cu alti prieteni, sa creeze „triburi”. As face parteneriate cu diferite companii si as experimenta cu diferite canale de distributie.

Photo Credit: Midem.com

Citește în continuare