CONCERT: Concert de lansare a albumului \’\’On the Road\’\’
Sambata, 23 aprilie, Jazzybirds lanseaza cel de-al doilea album intitulat On the Road.
Cea mai populară trupă de jazz din Transilvania, Jazzybirds s-a format în 2011 la Cluj. În fazele incipiente grupul a prelucrat piese rock celebre în stil jazz, captând astfel atenţia publicului larg. Ajunsă în playlistul Radio Guerrilla, prelucrarea piesei Basket Case (a formaţiei americane Green Day) s-a bucurat de un real succes, iar clipul piesei în varianta Jazzybirds a depăşit 60.000 de vizualizări. Anul 2014 a însemnat şi anul debutului discografic, albumul Birth apărând la casa de discuri Soft Records din Bucureşti.
Între timp formaţia a avut nenumărate concerte în cluburile şi festivalurile din ţară, dintre care amintim: Green Hours International Jazz Festival (Bucureşti), Jazz in the Park (Cluj), Festivalul Dilema Veche (Alba-Iulia), G Feszt (Odorheiu-Secuiesc), BlajAlive Festival (Blaj), Zilele Maghiare din Cluj Napoca, Zilele Miercurea-Ciuc etc.
În aprilie 2016 apare cel de-al doilea album al formaţiei cu titlul On the Road, care conţine integral compoziţii proprii. Pe album apar ca invitaţi artişti de seamă ai genului (Sebastian Burneci, Paolo Profeti, Florian Radu – toţi trei membri ai Bucharest Jazz Orchestra) precum şi invitaţi inediţi ca Nick Făgădar şi Mihnea Blidariu de la trupa de rock clujeană Luna Amară.
Jazzybirds sunt:
Szép András – pian, clape
Antal Attila – contrabas, chitară bas
Csergõ Domokos – tobe, percuţie
Koncz Kriszta – voce
Biletele se pot cumpara in seara concertului la Clubul Taranului. Pret bilet 30 ron.