Drift games si bolidul din Fast&Furios 8 la Auto Total Business Show 2017
Drift auto, mașini tunate, manevre periculoase si fete frumoase sunt atracțiile weekendului 10-11 iunie la ATBS 2017, eveniment ajuns la șasea ediție în Capitală.
Cei mai talentați piloți din Campionatul Național de Drift (Cătălin Trifan, vicecampion național 2015, Ilarion Grigorici, locul 1 Drift Grand Prix SAM 2017, Radu Moise a.k.a. EVL Santos, locul 3 Drift Grand Prix SAM 2017, Sorin Ene, campion național în 2015 și vicecampion european în 2016 la clasa PRO2 KOE, Traian Buse, primul campion național la drift din istoria României și Radu Văduva) pun pariu cu legile fizicii în Drift games, un nou concept lansat de Romanian Drift Community, ce ridică doza de spectaculos la cote maxime.
Dacă anul trecut, la ATBS, piloții i-au ținut pe privitori cu sufletul la gură cu tandemuri în drift, anul acesta supralicitează cu parcări în derapaj, treceri printre obstacole în drift, și multe alte momente de maximă intensitate.
La concursurile organizate ad hoc de MC Mate (Răzvan Mateescu), cei mai norocoși spectatori pot câștiga o experiență unică – o cursă palpitantă, pe locul din dreapta, în mașinile de drift, a căror putere ajunge la 700 de cai putere.
Atmosfera va fi încălzită de cele mai frumoase animatoare, concursuri de tricouri ude și reprize de sexy car wash.
Pasionaţii de motociclete nu sunt uitați. Spectacolul va fi completat de trickuri moto, acrobaţii pe două roţi executate de Angyal Zoltan, campionul mondial la stunt riding și deținătorul mai multor titluri europene.
Dependenții de adrenalină se pot bucura de activiți care să le solicite interesul celor mari și celor mici deopotrivă. Perete de escaladă cu trasee pentru toate gusturile și pentru toate nivelurile sau zonă de karting special amenajată sunt doar câteva dintre atracțiile în aer liber la ATBS 2017.
În cupola Pavilionului Central, peste 135 de expozanți, cei mai mari producători din domeniu, vor expune ultimele noutăți din universul pieselor auto originale și aftermarket, inovații tehnologice și demonstrații tehnice.
Direct de pe marile ecrane, Jaguarul F-TYPE R cu care legendara cascadoare Debbie Evans s-a confruntat cu Michelle Rodriguez în blockbusterul Fast & Furious 8 va fi expus pentru fanii seriei la standul Castrol.
Programul de vizitare este sâmbătă și duminică, 10-11 iunie 2017, între orele 10.00 și 18.00, iar prețul unui bilet de acces este de 30 de lei. Copiii sub 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit.