Cel mai mare eveniment de street food din Europa de Est are loc la Bucuresti intre 7 si 10 septembrie
În perioada 7 – 10 septembrie va avea loc, la Romexpo, cel mai mare eveniment de food din Europa de Est – Bucharest Street Food CARNIVAL, o explozie a gusturilor, aromelor, ritmurilor și culorilor dedicată artei stradale și gastronomiei.
A doua ediție a Bucharest Street Food Festival – The Carnival, cel mai mare eveniment de street food din Europa de Est, reunește aproape 100 de comercianți de mâncare, cei mai mulți adunați vreodată din România și se plasează astfel pe harta celor mai renumite festivaluri de mâncare europene.
„În septembrie 2016, am organizat cel mai mare festival de street food din România, un eveniment – spectacol ce a îmbinat conceptul de „mâncare stradală”, foarte popular în multe dintre marile capitale ale lumii, cu atmosfera concertelor live. Anul acesta, având în spate experiența a peste 10 festivaluri dedicate street food-ului organizate în toată țara, ne întoarcem la Romexpo cu un concept mai amplu și mai spectaculos. După atâtea festivaluri, este momentul unui Carnaval! Cu o suprafață dublă față de cea alocată anul trecut festivalului bucureștean de street food, cele mai apreciate food truck-uri din România, zeci de artiști locali și internaționali, trei scene dedicate artiștilor stradali din întreaga Europă și demonstrații culinare susținute de cei mai cunoscuți chefi români, credem că The Carnival va pune Bucureștiul pe harta manifestațiilor de street food remarcabile din lume”, a declarat Florin Itu, organizator Bucharest Street Food Carnival.
Un concept unic în România, Carnavalul vine în continuarea festivalului Bucharest Street Food Festival de anul trecut, fenomenul The Carnival va avea un spațiu de desfășurare de două ori mai mare ca anul trecut, dar și zeci de spectacole culinare, artistice precum și concerte live.
Participanții vor avea la dispoziție peste 20 de zone de relaxare, activități dedicate copiilor, cea mai mare selecție de burgeri din România (Burger Arena), cea mai mare varietate de deserturi (Dessert Island), dar și preparate specifice din peste 10 bucătării internaționale.
Toți bucureștenii care vor să experimenteze mixul de influențe gastronomice asiatice, chinezești, nemțești, turcești, sârbești, japoneze, hawaiiene, indiene, mediteraneene, franțuzești sau românești, într-o atmosferă cu ritmuri urbane și influențe etno, rock sau alternative, asigurate de concertele live ale trupelor internaționale și naționale (Club des Belugas, N.O.H.A, Touch & Go, Subcarpați, Vama, Macanache, Phunk B, Jurjak, Les Elephants Bizarres, Cred Că Sunt Extraterestru) sunt așteptați să se alăture fenomenului The Carnival între 7 și 10 septembrie, pe aleea din fața Pavilionului Central de la Romexpo.
Toate zonele au fost special amenajate pentru a oferi participanților o experiență completă și inedită, unică în peisajul bucureștean de entertainment.