Skip to content

CONCURS: Castiga o invitatie dubla la Gramatik

GRAMATIK va concerta la Arenele Romane pe 22 noiembrie de la ora 21:00. Pe numele sau real Denis Jasarevic, este un producator de muzica hip hop si electronica originar din Portoroz, Slovenia si l-ati putut vedea in Romania pana acum pe scenele festivalurilor Untold, Electric Castle, dar si la Coachella sau Sziget.

Seara va fi deschisa de NEXT EX, una dintre cele mai fresh trupe de electro pop din zona scenei underground. Grupul a fost infiintat in Bucuresti in 2016 si a debutat cu single-ul Hey Girl.

Piesa a avut un feedback foarte bun din partea ascultatorilor in urma difuzarilor pe numeroase posturi de radio, in special pe Radio Guerrilla unde au si fost invitati pentru prima lor sesiune live, in cadrul emisiunii Imi place sa LogOUT cu Bogdan Serban. In urma lansarii primului single, NEXT EX a avut parte de recenzii pozitive atat pe bloguri autohtone cat si internationale. La numai doua luni de la debut, NEXT EX revenea cu un al doilea single, Close” care transmite inca de la primele acorduri un mesaj incitant si jucaus. Filmarea videoclipului a fost o experienta interesanta si plina de adrenalina, aceasta avand loc pe un heliport din Bucuresti. Inceputul lui 2017 gaseste trupa in studio pentru finalizarea inregistrarilor albumului de debut, iar pe 21 martie in Club Control trupa a lansat noul single/videoclip ce anunta aparitia albumului, Superhero”:

Jasarevic a simtit pasiunea pentru muzica inca de la varsta de 13 ani cand reusea sa produca muzica hip hop folosind doar un computer din generatiile foarte vechi. Succesul a inceput sa apara imediat ce muzica sa a fost difuzata pe canalale de streaming americane, moment important ce i-a adus un contract cu un agent din America. In prezent, portofoliul Gramatik dezvaluie noua albume de studio, cel mai recent fiind Epigram (2016), trei EP-uri si numeroase single-uri ce au aparut in compilatii renumite precum Coffee Shop Selection.

Gramatik se descrie ca muzician part-time si comediant full-time, indemnandu-si mereu fanii sa nu-i ia muzica in serios, insa, artistul este unul dintre putinii producatori muzicali care inteleg importanta groove-ului in muzica electronica. Muzica lui Gramatik este incarcata de elemente funk, jazz si soul, fiind foarte dificil de constransa intr-un anumit tipar, insa nelipsita din playlist-urile fanilor genurilor chill & lounge, dubstep, trip hop sau electro swing.

Daca vreti sa ajungeti la show-ul lui Gramatik tot ce trebuie sa faceti e sa lasati un comentariu mai jos in care sa ne spuneti care e titlul celui mai nou album al sau. Concursul incepe astazi si se incheie pe 20 noiembrie, cand vom anunta si castigatorii. Lasati o adresa de mail pe care o verificati des pentru a afla cum intrati in posesia premiului.

START!

 UPDATE: Castigatorul este Stefan. Detalii gasesti pe mailul cu care ai lasat comentariul. 

Citește în continuare