Skip to content

UE relanseaza campania abonamentelor de tren gratuite pentru tineri. Se pot inscrie si tinerii din Romania pentru a obtine unul din cele 35.500 de bilete care ii ajuta sa exploreze Europa.

Uniunea Europeana a relansat initiativa DiscoverEU prin care ofera tinerilor de 18 ani sansa de a primi un abonament de tren gratuit pentru a descoperi patrimoniul, cultura si istoria tarilor de pe continent. Initiativa face parte din programul Erasmus+ si are ca scop promovarea legaturilor culturale in uniune. 

Campania este dedicata inclusiv tinerilor din Romania, iar pentru a primi sansa de a obtine un abonament gratuit trebuie sa raspunda la sase intrebari. Candidatii eligibili trebuie sa fie nascuti intre 1 ianuarie si 31 decembrie 2006 si trebuie sa fie rezidenti legali intr-unul din cele 27 de state membre ale UE. Pot participa inclusiv persoanele din tarile partenere ale Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia si Turcia.

Pentru a putea castiga, cei interesati trebuie sa raspunda la cinci intrebari despre UE si la o intrebare suplimentara legata de planul calatoriei.

Intrebarile sunt bazate pe cunostinte generale legate de UE si initiativele sale destinate tinerilor. Pentru a obtine un abonament, tinerilor li se va cere mai multe informatii despre datele de calatorie, daca este prima data cand calatoresc singuri, ce doresc sa viziteze si sa invete din aceasta experienta si cum isi vor finanta calatoria.

Criteriul de selectie va fi bazat mai ales pe raspunsurile corecte ale intrebarilor de cultura generala. Ulterior, comisia Discover EU va clasifica candidatii pe baza raspunsurilor lor si va oferi permisele de calatorie in functie de clasament, pana la epuizarea biletelor disponibile, pe principiul „primul venit, primul servit”.

Inscrierile sunt deschise pana la data de 16 octombrie, ora 13:00 (ora Romaniei). Tinerii care au mai beneficiat anterior de un abonament Discover EU nu vor putea aplica.

Cei care vor castiga un abonament il pot folosi pe o perioada de 30 de zile pentru a calatori oriunde in Europa intre 1 martie 2025 si 31 mai 2026.

Atunci cand aplica, tinerii vor avea ocazia de a alege daca calatoresc singuri sau cu un grup de pana la cinci prieteni. Pentru grupuri, doar liderul echipei va putea aplica si le va putea oferi celorlalti un link pentru a se putea inregistra in calatorie. 

In cadrul abonamentului, tinerii trebuie sa calatoreasca in cel putin o tara eligibila din program. Durata calatoriei poate fi de la o zi pana la o luna si maxim pana la sapte zile de calatorie cumulate. Participantii vor putea primi un abonament in valoare de pana la 283,26 EUR pentru locuri la clasa a doua. Calatorii care provin din regiuni indepartate ale Europei — pe insule —, vor primi o suma suplimentara pentru a-si acoperi costurile de feribot, autocar, cuseta sau chiar avion.

Pe langa abonament, castigatorii vor primi si un European Youth Card (EYCA) care va fi valid timp de un an. Cu ajutorul cardului vor beneficia de reduceri la nivelul UE pentru evenimente culturale, muzee, transport in comun, hoteluri, restaurante, acces la biblioteci, sali de sport si alte activitati recreative.

Comisia a lansat DiscoverEU in iunie 2018, iar aceasta initiativa a fost integrata in noul program Erasmus+ 2021-2027.

Pana acum, aproape 1.400.000 de candidati s-au inscris pentru cele 284.000 de permise de calatorie disponibile. Initiativa este deschisa de doua ori pe an, primavara si toamna. Conform ultimelor rezultate ale sondajelor realizate dupa calatorie, 72 % dintre candidati au declarat ca au calatorit pentru prima data cu trenul in afara tarii lor de resedinta.

Pentru multi dintre ei, a fost si prima data cand au calatorit fara parinti sau adulti insotitori, iar majoritatea au afirmat ca au devenit mai independenti si si-au creat prietenii cu tineri din toata Europa. 

Citește în continuare