160.000 de actori de la Hollywood sunt in greva. Toate productiile au fost oprite, actorii nu mai joaca si nu mai promoveaza filme. Cum afecteaza aceasta criza intreaga industria cinematografica.
SAG-AFTRA, sindicatul care ii reprezinta pe majoritatea actorilor de la Hollywood, a demarat la finalul saptamanii trecute o greva impotriva companiilor de productii de film si televiziune. Greva actorilor se alatura unui alt protest care a paralizat o parte a Hollywood-ului in ultimele luni: greva scenaristilor. Este prima data in 63 de ani cand scenaristii si actorii de la Hollywood sunt in greva simultan.
Consiliul SAG-AFTRA (Screen Actors Guild – American Federation of Television and Radio Artists) este condus in prezent de Fran Drescher, actrita cunoscuta pentru rolul din „Dadaca” (The Nanny). Intr-o conferinta de presa sustinuta joia trecuta, Drescher a explicat pe larg motivele pentru care Hollywood-ul este, practic, blocat. Niciun actor care apartine de sindicat nu are voie sa lucreze, sa negocieze un contract sau sa promoveze un film pe retelele de socializare.
Greva presupune ca toate productiile care au la baza contracte ale membrilor SAG-AFTRA vor fi oprite imediat, ceea ce a dus la blocarea proiectelor atat in SUA, cat si in restul lumii.
„Suntem victimele unei intreprinderi foarte lacome. La un moment dat trebuie sa spui: Nu, nu mai acceptam asa ceva. Voi sunteti nebuni. Ce vreti sa faceti? De ce faceti asta?”, a declarat Drescher.
Printre productiile aflate in proces de filmare care au fost oprite se numara Beetlejuice 2, in regia lui Tim Burton, Deadpool 3, cu Hugh Jackman si Ryan Reynolds, Gladiator 2, cu Paul Mescal, Denzel Washington si Pedro Pascal, Minecraft, Lilo si Stitch, Juror no. 2 in regia lui Clint Eastwood, Mortal Kombat 2 si Venom 3.
Motivele principale ale grevei sunt salariile oferite actorilor, utilizarea tehnologiei bazate pe Inteligenta Artificiala si modul de impartire a profiturilor obtinute de platformele de streaming.
Duncan Crabtree-Ireland, negociatorul sef al SAG-AFTRA a declarat ca intrarea in greva a fost votata in unanimitate in cadrul consiliului sindical si le-a transmis actorilor sa puna toate proiectele pe pauza pana cand se va negocia un contract corect cu producatorii de televiziune si filme.
SAG-AFTRA are aproximativ 160.000 de membri, apartenenta la sindicat fiind obligatorie pentru toti actorii cu roluri importante in productiile americane. Greva declansata se traduce si in pichetarea studiourilor de productie, proteste si conferinte de presa in care numerosi actori celebri isi declara sustinerea fata de acest demers.
Primele proteste au avut loc in New York — in patru locuri — si Los Angeles — in opt locuri — iar pancartele au mesaje atat amuzante dar si agresive, de la „Logan Roy ne-ar plati mai mult” la „Incerc sa-mi platesc chiria, nu sa platesc a treia si a patra ipoteca sau sa-mi alimentez avionul privat” sau la injuraturi adresate software-ului ChatGPT care utilizeaza Inteligenta Artificiala pentru a prelua si prelucra continut deja existent.
Greva a fost o ultima solutie pentru sindicalisti dupa o luna de negocieri in care actorii si-au cerut drepturile. Contractul pe care sindicatul il are cu AMPTP (Alianta Producatorilor de Film si Televiziune) a expirat miercuri, la miezul noptii, pe 12 iulie.
AMPTP reprezinta toate marile studiouri si platforme de streaming, inclusiv Amazon, Apple, Disney, NBCUniversal, Netflix, Paramount, Sony si Warner Bros Discovery.
Doua dintre cerintele cheie care le-au fost refuzate actorilor au fost partajarea de catre furnizorii de streaming digital a datelor de vizionare si plata mai mare a acestora pentru filmele si seriale cu cifre ridicate de audienta.
In declaratiile pline de fervoare pe care le-a sustinut, Fran Drescher a declarat ca streamingul si inteligenta artificiala au bulversat modelul de afaceri al industriei de divertisment: „Daca nu ne ridicam cu fruntea sus acum, vom fi cu totii in pericol. Nu poti sa schimbi modelul de afaceri atat de mult cum a fost schimbat si sa nu te astepti ca si contractul sa se schimbe. Nu-mi vine sa cred cum studiourile de productie pledeaza pentru saracie, ca pierd bani in stanga si in dreapta, cand dau sute de milioane de euro directorilor lor. Este dezgustator. Sa le fie rusine”.
La randul lor, membrii AMPTP au declarat ca au propus actorilor un acord cu „cresteri istorice ale salariilor si ale drepturilor reziduale, plafoane substantial mai mari pentru contributiile la pensie si sanatate, protectii pentru auditii, perioade de optiune pentru seriale mai scurte si o propunere revolutionara privind Inteligenta Artificiala, care protejeaza imaginea digitala a actorilor pentru membrii SAG-AFTRA. Sindicatul a ales, din pacate, o cale care va duce la dificultati financiare pentru nenumarate mii de oameni care depind de aceasta industrie.”
Industria cinematografica din SUA este practic paralizata. Actorii nu au voie sa participe la premiere, la festivaluri de film, la conventii si nici sa acorde interviuri. Acestora le-a fost livrata o lista cu toate interdictiile pe care au, ca membrii ai sindicatului.
Sindicatul a cerut ca actorii sa primeasca 2% din veniturile generate de difuzarile din streaming si cresteri salariale pentru actorii cu venituri mici si mijlocii. S-a propus utilizarea Content Valuation, un instrument de masurare introdus toamna trecuta de Parrot Analytics, pentru a determina cat valoreaza fiecare productie pentru platforma de streaming care o difuzeaza.
Parrot Analytics utilizeaza cautarile Google, mentiunile de pe retelele de socializare si alte surse de date din mediul online pentru a masura cererea pentru fiecare productie cinematografica. Sistemul de masurare nu incearca sa determine audienta, ci mai degraba impactul fiecarei productii asupra veniturilor unei companii. Pentru a estima acest lucru, foloseste datele privind castigurile trimestriale si repartizeaza veniturile – inclusiv abonamentele si reclamele – pentru fiecare productie disponibila pe platforma.
Pe langa problemele legate de streaming si cresteri salariale, exista zeci de alte puncte in care sindicatul actorilor si alianta producatorilor sunt in dezacord.
Maririle salariale invocate de SAG-AFTRA sunt legate bineinteles de evolutia inflatiei atat in SUA dar si in restul lumii, actorii doresc o crestere cu de 230% a drepturilor reziduale pentru streaming in strainatate. Alianta este dispusa sa le ofere doar 76%.
Unul dintre motivele principale ale grevei este, de fapt, utilizarea Inteligentei Artificiale. Software-urile avansate aparute in ultimii ani permit producatorilor de filme si seriale sa utilizeze imaginea actorilor fara consimtamantul acestora si fara a-i recompensa. AMPTP spune ca a fost de acord sa ofere drepturi actorilor in acest sens insa sindicatul doreste ca artistii pe care ii reprezinta sa fie consultati pentru orice utilizare a prestatiilor lor.
Crabtree-Ireland declara ca propunerea oferita de Alianta Producatorilor ar oferi studiourilor din Hollywood unda verde sa antreneze sistemele de inteligenta artificiala pentru a crea interpreti „digitali” utilizand imaginile deja existente ale actorilor.
Alte probleme sunt auditiile pe care actorii au inceput sa si le inregistreze singuri in perioada pandemiei sau contributiile pentru asigurari de sanatate si pensii.
SAG-AFTRA vrea sa limiteze utilizarea auditiilor inregistrate de catre actori insisi, — care au devenit un standard al industriei in urma pandemiei — la cinci pagini de text. AMPTP a oferit o limita de opt pagini. Se dezbate si termenii legati de predarea acestor materiale filmate si faptul ca nu este nevoie de iluminat sau echipament special.
O alta problema este legata de contributiile pentru pensii si sanatate. Producatorii platesc contributii la planurile de pensii si de sanatate in functie de veniturile artistilor interpreti sau executanti pana la un anumit prag. Pentru un episod de o jumatate de ora, plafonul este de 15.000 de dolari, iar pentru o ora este de 24.500 de dolari. SAG-AFTRA vrea sa creasca aceste plafoane la 45.000 de dolari si, respectiv, 75.000 de dolari, pentru a tine cont de 40 de ani de inflatie. AMPTP a fost de acord sa creasca plafoanele la 20.000 si 30.000 de dolari.
Unul dintre actorii care sustine aceasta cauza este Matt Damon care, aflat miercuri seara la premiera filmului Oppenheimer, a declarat ca: „Trebuie sa castigi 26.000 de dolari pe an pentru a te califica pentru asigurarea de sanatate si exista o multime de oameni care trec acest prag prin platile reziduale. Sunt bani care se fac si trebuie sa fie alocati intr-un mod care sa aiba grija de oamenii care se afla la marginea industriei.”
Premiera londoneza a filmului „Oppenheimer” este un bun exemplu pentru cum functioneaza greva actorilor. Cillian Murphy, Emily Blunt si Matt Damon au parasit covorul rosu al evenimentului la cateva minute dupa ce s-a aflat ca presedintele SAG-AFTRA a declansat greva.
Atat Oppenheimer cat si Barbie, doua dintre cele mai asteptate blockbustere ale verii, — care urmeaza sa fie lansate zilele viitoare in cinematografe — au fost nevoite sa anuleze toate evenimentele promotionale care implicau actorii din distributie. Se estimeaza ca bugetele de marketing ale celor doua mega-productii depaseste 100 de milioane de dolari per film (in cazul Barbie s-a scris inclusiv despre suma de 200 de milioane de dolari pentru promovare), la care se adauga bugetul de productie. Astfel, greva ar putea insemna pierderi colosale pentru studiourile care au finantat aceste filme.
Drescher, presedintele SAF-AFTRA, a declarat: „Companiile au refuzat sa se implice in mod semnificativ pe anumite subiecte, iar pe altele ne-au blocat complet”.
Unul dintre sustinatorii principali ai grevei este George Clooney care a declarat ca „este un punct de cotitura in industria noastra. Pentru ca industria noastra sa supravietuiasca, acest lucru trebuie sa se schimbe. Pentru actori, aceasta calatorie incepe acum.” Alti actori care si-au declarat sustinerea sunt Margot Robbie, Jamie Lee Curtis, Bob Odenkirk, Cynthia Nixon, Sheryl Lee Ralph si Josh Gad.
Se asteapta ca in zilele urmatoare cei mai cunoscuti actori din Hollywood sa iasa in strada si sa protesteze pentru drepturile lor. Singura greva de asemenea anvergura — care a implicat, la fel ca acum, atat actori, cat si scenaristi — a avut loc in 1963 cand s-au cerut compensatii si refacerea contractului in urma aparitiei productiilor de televiziune. Ulterior, actorii au obtinut drepturi de autor atat pentru reluarile TV ale serialelor si emisiunilor in care apareau dar si pentru difuzarea filmelor pe TV.
Productiile de film si de televiziune vor fi oprite, dar greva are reverberatii care se extind dincolo de activitatea de pe platourile de filmare.
Potrivit liniilor directoare emise de SAG-AFTRA, actorii nu vor putea participa nici la conventii precum Comic-Con sau 90s Con si nici promova filme sau seriale realizate in trecut.
Actorii au fost notificati ca nu au voie sa apara in fata camerei de filmat pentru actorie, cantat, dans, cascadorii si nici alt mod de miscare. In afara camerei de filmat, actori nu au voie sa realizeze interpretari vocale si inregistrati audio, nu au voie sa faca teste de machiaj sau costume, nu au voie sa repete si nici la teste de camera, nu se vor lasa scanati, nu vor oferi interviuri, nu vor fi prezenti la conventii, expozitii, festivaluri, proiectii, ceremonii in care li se acorda premii, nu au voie sa posteze pe retelele de socializare si nici sa inregistreze podcasturi.
Chiar daca va dura doar cateva zile, greva va intarzia toate premierele cinematografice ale acestui an si ar putea duce o prezenta austera a vedetelor la marile festivaluri europene de film care se desfasoara in lunile urmatoare.
O parte din productiile din Hollywood erau oricum blocate de greva scenaristilor insa greva actorilor inseamna ca retelele de televiziune si platformele de streaming vor fi nevoite sa isi schimbe complet grila de programe de toamna, nicio productie nu va fi finalizata pana cand vor fi rezolvate ambele greve. Acest lucru va duce la pierderi uriase pentru mega corporatiile media care detin aceste canale de distributie a continutului audio-video, se vorbeste deja despre rezultatele in scadere din al doilea trimestru financiar.
Pe langa viitoarea editie Comin-Con de la San Diego — unde actorii au anuntat deja ca nu vor fi prezenti — va mai fi o problema legata de sezonul premiilor Emmy. Nominalizarile pentru Emmy 2023 au fost anuntate zilele trecute iar in perioada care urmeaza ar fi trebuit ca actorii sa ofere interviuri si sa participe la evenimente in care sa ii convinga pe votanti sa ii sustina pentru a castiga un trofeu pentru actorie. Acelasi lucru este valabil si in cazul scenaristilor.
Bob Iger, CEO-ul companiei Disney a avut o atitudine ferma despre greva actorilor si o considera „cel mai prost moment din lume pentru a adauga o astfel de perturbare”.
In timpul unei aparitii la emisiunea „Squawk Box” de pe CNBC, Iger a declarat ca sindicatele scenaristilor si actorilor care sunt in greva la Hollywood nu sunt „realiste” cu asteptarile lor: „Este foarte deranjant pentru mine. Am vorbit despre fortele perturbatoare asupra acestei afaceri si despre toate provocarile cu care ne confruntam, recuperarea de la COVID, care este in curs de desfasurare, nu ne-am revenit complet. Acesta este cel mai prost moment din lume pentru a adauga o astfel de perturbare. Inteleg dorinta oricarei organizatii sindicale de a lucra in numele membrilor sai pentru a obtine cele mai multe compensatii si a fi recompensati in mod corect pe baza valorii pe care o ofera. Am reusit, ca industrie, sa negociem un acord foarte bun cu breasla regizorilor, care reflecta valoarea pe care acestia o aduc acestei mari afaceri. Am vrut sa facem acelasi lucru cu scenaristii si am dori sa facem acelasi lucru cu actorii. Exista un nivel de asteptari pe care acestia il au, care nu este realist. Iar ei se adauga la setul de provocari cu care se confrunta deja aceasta afacere, care este, sincer, foarte perturbator.”
Iger a continuat: „Va avea un efect foarte, foarte daunator asupra intregii afaceri si, din pacate, exista pagube colaterale uriase in industrie pentru oamenii care ofera servicii de sprijin si as putea continua la nesfarsit. Va afecta economia diferitelor regiuni, chiar si din cauza dimensiunii uriase a afacerii.”
Fran Drescher a raspuns transant comentariilor lui Iger si a spus ca „Daca as fi in locul acestei companii (n.r. Disney), l-as inchide in spatele usilor si nu l-as lasa sa vorbeasca cu nimeni despre asta, pentru ca este atat de evident ca nu are nicio idee despre ce se intampla cu adevarat pe teren cu oamenii care muncesc din greu si care nu castiga nici pe departe salariul pe care il castiga el. Cifre mari de sapte cifre, opt cifre, acestia sunt bani nebuni pe care ii castiga si nu le pasa daca sunt ca boierii care detineau pamanturi in perioada medievala.”
Presedintele SAG-AFTRA a declarat pentru Variety ca mesajul lui Iger a fost respingator, neatent si surd.